EDUCATIE 18 iulie 2023

IȘJ Covasna: 154 de candidați au obținut note peste 7 la concursul de titularizare

de Diana Pantelimon | 1033 vizualizări

Rezultatele obținute la concursul pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, înainte de contestații, arată că, în județul Covasna, 154 din 347 de candidați au obținut note peste 7. Aceasta înseamnă că au dreptul de a alege un post de titular, adică angajare pe perioadă nedeterminată.

Totodată, 135 de candidați au obținut note între 5 și 7, ceea ce-i califică pentru statutul de suplinitor, cu angajare pe perioadă determinată, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna.

„În data de 12 iulie, s-a desfășurat concursul pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar - sesiunea 2023. În județul Covasna, s-au prezentat, pentru a susține proba scrisă a concursului, 367 de cadre didactice, din care 20 s-au retras până la sfârșitul timpului alocat redactării lucrării. Astfel, (...) au fost trimise în centrele de evaluare din țară 347 de lucrări. Statistic, înainte de contestații, rezultatele sunt următoarele: 

• Total candidați ale căror lucrări au fost evaluate: 347 

• Numărul candidaților cu note peste 7: 154 (45.24 %) 

• Numărul candidaților cu note între 5 și 6,99: 135 (38.90 %) 

• Numărul candidaților cu note sub 5: 58 (16,71 %) 

• Numărul candidaților cu lucrări anulate: 0 

• Niciun candidat nu a obținut nota 10”, se arată în comunicat.

În ceea ce privește contestaţiile, acestea se trimit electronic în zilele de 18.07.2023, până la ora 21:00, şi 19.07.2023, până la ora 12:00. Mai multe informații suplimentare privind transmiterea contestațiilor se regăsesc pe site-ul IȘJ Covasna. 

Rezultatele finale se vor afişa miercuri, 26 iulie a.c.

„Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de inspectoratul școlar în zilele de 27 și 28 iulie”, mai transmit reprezentanții IȘJ Covasna.

La nivel național, un raport al Ministerului Educației arată că au fost transmise la centrul de evaluare 23.892 de lucrări. Din acestea, 42 au fost anulate. 

Totodată, 48% din candidați au obținut note peste 7, 33,45% note între 5 și 7, și 18,55% note sub 5. 

Cele mai multe note peste 7 s-au înregistrat în județul Iași (56,08%), iar cele mai puține, în județul Tulcea (28,79%).

Nota 10 a fost obținută de 127 de candidați, iar nota 1, de 12 persoane.

„Pentru a obţine statutul de titular (angajarea pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă”, potrivit edu.ro.

Sursa foto: edupedu.ro/Igor Mojzes

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.