EDUCATIE 20 octombrie 2013

Învățământul covăsnean, afectat de lipsa de motivație a elevilor

de Monica Vrânceanu | 703 vizualizări

Un raport al Inspectoratului Şcolar arată că avem profesori calificați, dar elevii continuă să chiulească și să repete clasele

Obținerea unor rezultate mai bună la examenele naționale și reducerea absenteismului rămân prioritățile Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, care a finalizat Raportul referitor la starea învățământului din județ.

Potrivit Raportului, din anul școlar 2011-2012 și până în cel prezent au dispărut patru unități de învățământ – de la 330 în anul şcolar 2011-2012, la 326 în anul şcolar în curs – prin desființarea unor școli primare și gimnaziale și a Grupului Şcolar „Gámán János” care funcționa ca structură a Liceului Tehnologic „Puskás Tivadar”. A fost inclusă în reţeaua şcolară Şcoala Postliceală Sanitară „Feg education” din Târgu Secuiesc, aceasta fiind singura unitate de învăţământ particular din judeţ.

Școlile cu probleme sunt în mediul rural

Cele mai multe din unitățile școlare ale județului, adică 290, au grupuri sanitare corespunzătoare, cu apă curentă şi canalizare în reţea sau în fose septice, în vreme ce restul de 37 nu dispun de grupuri sanitare corespunzătoare și opt dintre acestea nu beneficiază de apă curentă sau potabilă, toate fiind în zona rurală și neavând deci autorizații de funcționare. Raportul arată însă că peste tot s-au făcut reparații curente și igienizări, chiar dacă investiții majore bugetate de Minister nu au fost realizate nicăieri în ultimul an.

În ceea ce privește formarea claselor, numărul acestora s-a redus la toate nivelurile de învățământ, în vreme ce numărul claselor simultane a crescut, determinat inclusiv de necesitatea organizării clasei pregătitoare.

Natalitatea scăzută înseamnă elevi mai puțini

Tendința descrescătoare a numărului de elevi din ultimii patru ani se menține, în anul școlar 2012-2013 existând 37.121 de preşcolari şi elevi, cu 489 mai puţini decât în anul şcolar precedent. Scăderea este mult mai accentuată în cazul populaţiei şcolare masculine, unde sunt cu 429 de băieţi mai puţin decât în anul şcolar 2011-2012, în vreme ce, în cazul populaţiei şcolare feminine scăderea este de doar 60 de fete. Interesant este faptul că la liceu au ajuns cu peste 800 de elevi mai puțin, însă înființarea învățământului profesional poate fi o explicație, căci acolo s-au înscris peste 400 de elevi. Există însă o tendință clară de scădere a numărului de copii – avem cu peste 2.500 de copii între 3 și 6 ani mai puţin față de anul 2011. Potrivit conducerii IȘJ, aceste tendințe sunt neglijabile deocamdată, însă pe viitor ar putea crea unele probleme de restrângeri de activitate.

Avem mai mulți repetenți

Începând din 2005, numărul posturilor a scăzut de la 3.491 la acea dată la 3.038 în 2012, însă un lucru bun este acela că se lucrează doar cu cadre didactice calificate. Cu toate acestea, procentul de promovare a elevilor are o uşoară scădere comparativ cu anul şcolar precedent, de la 95,04% la 94,47%, după ce în ultimii cinci ani şcolari a existat un trend crescător. Astfel, a crescut numărul repetenților – de la 1.040 în anul şcolar 2011-2012, la 1.119 în anul şcolar 2012-2013, în vreme ce peste 500 de elevi au rămas cu situațiile neîncheiate. În plus, sunt foarte mulți cei care au promovat clasele cu note minime.

Abandonul școlar s-a diminuat însă față de anul trecut, așa cum s-a întâmplat și în cazul scăderii mediilor la purtare sub nota 7.

Keresztely Irma septembrie 2013 - 01

Aproape un milion de absențe, peste jumătate nemotivate

IȘJ  a realizat o modalitate de centralizare a absenteismului, care continuă să dea bătăi de cap școlilor. Iar campionii la absenteism continuă să fie liceenii din ultimul an – fie că e vorba de clase de zi sau seral. Din 985.546  de absențe înregistrate în anul școlar trecut, 503.016  sunt nemotivate, iar cei care au cele mai puține absențe nemotivate sunt elevii de la liceu zi. În plus, elevii de la liceele tehnologice au mai multe absențe decât cei de la cele teoretice.  Per total însă, numărul absențelor a scăzut.

Raportul IȘJ se referă și la inspecțiile școlare, unde punctează că acestea sunt numeroase, nasc discuții benefice și se monitorizează astfel inclusiv evoluția elevilor pentru examenele naționale, dar totodată arată ca puncte slabe faptul că inspecțiile în mediul rural sunt mai puține, unii metodiști sunt superficiali și acordă prea ușor note mari cadrelor didactice, iar faptul că noua metodologie de inspecţie şcolară generală e greoaie și răpeşte mult timp în elaborarea documentelor de raportare e considerat ca fiind o amenințare.

Conducerea IȘJ, nemulțumită de brambureala din sistem

Șefa IȘJ Covasna, Keresztély Irma, ne-a declarat că Raportul arată clar faptul că sistemul de învățământ preuniversitar din județ a funcționat bine, inclusiv prin eforturile directorilor care au pledat pentru echilibru și stabilitate, mai ales în contextual atâtor schimbări din Învățământ. Nemulțumirile lui Keresztély se leagă însă de numărul încă mare de absențe și de rezultatele neașteptat de slabe la examenele naționale – și tocmai de asta, cele două puncte sunt prioritare pentru IȘJ în anul școlar actual, dorindu-se o scădere cu cel puțin 10% a numărului de absențe nemotivate și rezultate mult mai bune la Evaluarea Națională și Bacalaureat.

„O altă nemulțumire pe care o am este legată de schimbările prea dese asupra Legii Educației, deoarece nu ne dau posibilitatea de a vedea dacă e sau nu funcțională”, a spus Keresztély Irma.

Referitor la rezultatele de la examenele naționale, șefa IȘJ consideră că, dincolo de eforturile cadrelor didactice și ale părinților, elevii rămân principalii actori în stabilirea performanțelor. Tocmai de aceea, Keresztély crede că elevii ar trebui să își găsească motivațiile pentru a avea rezultate mai bune.

„Din păcate, efectele societății actuale nu sunt pozitive, iar asta îi face pe elevi să nu găsească motivații pentru a învăța. Fie că termină licee sau școli profesionale, copiii văd în jur că nu au unde se angaja, mai ales că șomeri sunt și printre cei cu diplome de licență sau master. Există o problemă între datele pe care le dă AJOFM – că sunt locuri de muncă – și realitatea cu care se confruntă absolvenții. Pe de altă parte, și tinerii sunt nerăbdători de a reuși în viață, vor locuri de muncă bune cu salarii mari, fără a înțelege că există niște etape pe care trebuie să le parcurgi în carieră”, a mai spus șefa IȘJ.

În continuare, aceasta pledează pentru o separare a școlii profesionale de clasa a IX-a de liceu, o revenire la vechiul sistem care nu bulversa elevii și părinții. Keresztély consideră că actualul sistem, cu trecere la profesională din clasa a IX-a de liceu nu este benefic, mulți rămânând pe filiera teoretică doar în virtutea inerției. Ceea ce crează probleme apoi la Bac – incapacitate de reușită, și în societate – lipsă de oameni cu meserie, cu formare profesională.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.