EDUCATIE 18 iulie 2023

Începe examenul național de definitivat în învățământ

de Diana Pantelimon | 1035 vizualizări

Proba scrisă a examenului de definitivat în învățământ se va organiza, anul acesta, miercuri, 19 iulie, potrivit calendarului oficial. Candidații vor putea intra în săli până la ora 8:00, iar plicurile ce conțin subiectele vor fi deschise la ora 9:00. În județul Covasna, 80 de candidați cu drept de participare vor susține examenul pentru definitivare la 27 de discipline, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna.

Examenul se va desfășura la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe, începând cu ora 9:00, iar durata redactării lucrării este de 4 ore. Accesul candidaţilor în centrul de examen și sălile de examen se face între orele 7:30 și 8:00, pe baza cărții de identitate sau a pașaportului, potrivit comunicatului de presă.

Rezultatele inițiale vor fi afișate în data de 25 iulie, la centrul de examen și pe site-ul IȘJ Covasna.

În ceea ce privește contestațiile, acestea se vor depune la secretariatul IȘJ Covasna sau pot fi transmise prin fax la numărul 0267-351482 sau prin email la adresa kadam@isj.educv.ro, în zilele de 25 iulie 2023, până la ora 20:00, și 26 iulie 2023, până la ora 12:00.

„În contestație, candidatul precizează următoarele informații:

• Numele, inițiala tatălui și prenumele

• Codul numeric personal

• Denumirea centrului de examen și județul unde a susținut examenul

• Disciplina la care a susținut examenul

• Nota contestată

Contestația este însoțită de o copie după cartea de identitate/pașaport”, se mai arată în comunicat.

Rezultatele finale, după contestații, se vor afișa în data de 1 august 2023.

Concursul de definitivat reprezintă examenul de intrare și avansare în cariera didactică. Acesta poate fi susținut de profesorii care au cel puțin un an de vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant.

Anul trecut, în județul Covasna, 99 de cadre didactice au susținut acest examen.

Sursa foto: arhivă

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.