Fără tentative de fraudă în județ la prima probă scrisă a bacalaureatului
Luni a avut loc proba scrisă la limba și literatura română din cadrul examenului de bacalaureat. Din județul Covasna au fost prezenți 1.031 de candidați. Nici unul dintre ei nu a fost prins încercând să copieze, conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna.
„La prima probă scrisă a examenului național de bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2022 (Limba și literatura română) au fost prezenți, în județul Covasna, 1031 de candidați. Proba s-a desfășurat astăzi, 20 iunie, în 5 comisii de examen și 4 subcomisii. Au absentat 7 candidați. Niciun candidat nu a fost eliminat (...).
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
• marți, 21 iunie - proba obligatorie a profilului
• miercuri, 22 iunie - proba la alegere a profilului și a specializării
• joi, 23 iulie - Limba și literatura maternă”, au transmis reprezentanții IȘJ Covasna.
La nivel național, 39 de candidați au fost eliminați din examen pentru fraudă.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iunie, iar cele finale pe 1 iulie. La fel ca în ultimii ani, numele candidaților vor fi anonimizate.
Sursa foto: specialarad.ro