Luni, 5 iunie, a fost Ziua Învățătorului. Un prilej de bucurie, cinste, respect și recunoștință celor care lasă o importantă amprentă în viața unui copil, la început de mare drum în viață, școala. Din nefericire, în contextul actual, această zi i-a prins cu multă tristețe în inimi pe învățătorii noștri, aflați departe de elevii lor din pricina grevei generale.

Ar fi trebuit să fie cu flori, cu bucurie, cu jocuri, cu chiuitul vesel al copiilor din curtea școlii. În schimb, ca pe peste tot în România, și în școlile județului Covasna e liniște.

Elevii, mai ales cei mici, se întreabă ce înseamnă „grevă” și până când mai ține. „Mi-e dor de doamna, mi-e dor de colegii mei. Când mai mergem la școală?”, spun unii dintre ei.

Învățătorii, la rândul lor, își pun întrebarea: „Oare cât mai ține încăpățânarea celor de la conducere?”. Își caută ocupație în lucruri mărunte și firești ale vieții, dar sufletul dedicat meseriei lor le plânge zilnic de dorul celor mici.

Am întrebat câteva învățătoare din județul nostru cum și-au petrecut această zi dedicată lor, instituită de Parlamentul României în 2007 tocmai ca prilej de a manifesta recunoştinţă faţă de dascăli. Și, din păcate, majoritatea cuvintelor acestora transmit durere și dezamăgire profundă asupra sistemului. Dar, totodată, aceeași mare dragoste pentru elevii lor și dorul, nerăbdarea de a se întoarce la catedră.

„Cum petrec această zi? Ascultând știrile. Dezamăgită de modul în care «mai marii» țării dau importanță învățământului. În urmă cu 40 de ani, atunci când am intrat în sistem, simțeam că această profesie mă înnobilează, dar acum... Această zi era sărbătorită frumos, nu pot spune același lucru despre ultimii ani. Îmi pare rău”, ne-a împărtășit învățătoarea Marcela Radu din Întorsura Buzăului.

Despre tristețe, dar și despre abilitatea de a vedea partea bună în toată această situație ne-a vorbit și Mona Macovei, învățătoare în Sfântu Gheorghe.

„Cu bucurie! Sunt la Cluj, cu nepoții. Tocmai m-am întors din parc unde am fost învățătoare, cu rol deplin, mediere mici conflicte între copii. În rest, tristețe mare, să fii învățătoare în această zi, fără de învățăcei! Noroc cu nepoții și copiii din parc! Abia aștept să merg la școală la copiii mei, mi-e dor de ei de nu mai pot! E trist și dureros în același timp, sunt între «ciocan și nicovală», cum se spune, și nu mă întreba ce aș alege acum... Cu ochii închiși m-aș întoarce la copii! Dar, nu renunț, cu durere mare, partea mea de adult, nu renunță”, a spus Mona Macovei.

Învățătoarea Simona Drecea din Întorsura Buzăului spune că perioada aceasta cu clase goale și clopoțelul care sună fără scop îi amintește de pandemie.

„Este mare încordare în aceste zile triste pentru profesori. Am mers la școală zilnic și am încercat să umplem timpul cu tot ce a rămas nerezolvat și amânat. Îngrijim florile și colțul verde din curtea școlii. Clopoțelul sună la ore fixe și copii nu sunt. Ca în pandemie. Acum este o pandemie a sistemului de învățământ, virusul neîncrederii a pătruns în viața și bucuria de a fi profesor în România”, a menționat  învățătoarea Simona Drecea.

Deși în concediu de maternitate și ocupată cu creșterea bebelușului ei, Ana Ciorici din Sfântu Gheorghe se gândește des la elevii ei. Ziua învățătorului și-a petrecut-o, printre altele, scriind o carte cu povești pentru cei mici.

„Mă dedic bebelușei noastre acum. Este primul an în care nu sunt în activitate, dar gândurile mele sunt tot la copiii mei. Ziua de azi este, așadar, dedicată lor, celor din clasă, dar și fetiței mele, pentru că mi-am propus să o petrec scriind povești pentru ei. Așa, momentul revederii este, parcă, mai aproape”, ne-a transmis prof. înv. primar Ana Ciorici.

Orice altă ocupație și-ar găsi pentru a umple zilele de inactivitate la catedră, gândurile învățătoarei Pál Melinda din Sfântu Gheorghe se îndreaptă tot către elevii ei. Deoarece copiii pentru ea înseamnă întotdeauna prilej de bucurie.

„Părerea mea este că a fi învățătoare este o profesie minunată, dar solicitantă. Oferă oportunitatea de a modela viețile copiilor și de a aduce schimbări pozitive în lume. Învățătorii stabilesc legături puternice cu copiii lor, îi înțeleg și îi susțin în dezvoltarea lor emoțională și socială. Această relație de încredere și respect este esențială pentru a crea un mediu de învățare pozitiv. Învățătorii nu lucrează doar cu copiii, ci și cu părinții, colegii și comunitatea, în general. Ei sunt implicați în comunicarea cu părinții pentru a le împărtăși progresul copiilor și pentru a obține sprijinul lor în educația acestora. Zilele acestea eu citesc, fac bijuterii, mă plimb. Dar mi-e dor de copii, de zâmbetul lor, de îmbrățișările lor, de întrebările lor. Copiii aduc întotdeauna bucurie în viața mea”, ne-a zis învățătoarea Pál Melinda.

„Învățătoare. Ce cuvânt frumos!”

Un mesaj emoționant a venit și din partea învățătoarei Lăcrămioara Bularca din Întorsura Buzăului.

„Pentru mine, această zi înseamnă amintiri. Amintiri despre cei ce mi-au călăuzit pașii atunci când copilăria mai juca încă șotronul pe trotuar. Despre învățătoarea mea, Ioana Garcea, alături de care am învătațat să vreau, să știu, să vreau să devin, apoi, călăuzită de alți dascăli, să exist! Timpul a trecut și am coborât de pe tărâmul copilăriei ajungând și eu învățătoare. Ce cuvânt frumos! Dar, am realizat că această frumoasă meserie nu este o haină pe care atunci când ajungi acasă trebuie să o agăți în cuier. Este o meserie care trebuie purtată și acasă, prin ore de pregătire, materiale didactice, proiectări de lecții, examene. Am privit și am învățat meserie de la colegii mei și i-am văzut stingându-se ca o lumânare dăruind lumină. Am realizat că au lăsat lumină pe acest pământ prin generațiile educate. De aceea au fost trimiși să dea lumină. De câte ori un coleg s-a alăturat să lumineze bolta cerească strălucind pe firmamentul profesiei de învățător, am realizat că sunt și eu o privilegiată, deoarece această meserie îmi oferă un larg evantai de cuprindere, pricepere și sublimare a cuvântului. Iar meseria mea este o mare aventură prin care aduc un elogiu Omului, formând oameni. Oameni care sunt și fac cinste în orice profesie: muncitori harnici, fermieri, colegi ai mei, medici, ingineri, ducând cu mândrie mai departe, oriunde în lumea aceasta, lumina pe care le-am dăruit-o. Această zi trezește în mine mândria de a fi învățător și dorința de a le readuce aminte tuturor învățătorilor - colegilor mei - «să nu renunțăm niciodată la valorile noastre fundamentale, să păstrăm în noi înțelepciunea, demnitatea prin care putem rezolva problemele prezentului, viitorului!». După protestul de la Sfântu Gheorghe, o fostă elevă, Andreea Delia Tudor, profesor la Liceul «Mihai Viteazul», scria pe Facebook: «„Dacă poți citi asta, mulțumește-i învățătoarei tale!”. „Strigătul” care m-a impresionat cel mai mult azi, la protest.». Am plâns și m-am simțit asemeni lui Ion Roată când a fost sărutat de Cuza. Și toată umilința pe care am simțit-o în ultimul timp a dispărut. Demnitatea de a fi învățătoare mi-a încălzit sufletul realizând că nu «am ars în zadar». Deci azi, 5 iunie 2023, învățători, reuniți în inima voastră dragostea de elevi, de profesiune, fiți desăvârșiți, pentru că merită!”, a transmis luni, pentru redacția noastră, Lăcrămioara Bularca.

Nu e ușor să fii cadru didactic în România. Din prisma întregului sistem educațional care prezintă multe lacune. Am intrat în a treia săptămână de grevă generală. Această „luptă” dintre Guvern și dascăli continuă, iar „taberele” pro și contra sunt libere să-și exprime opiniile.

Dar lăsând acest „război” deoparte, luni, 5 iunie, a fost Ziua Învățătorului. Și nu cred că este nevoie de o zi specială pentru a ne aminti de ei și de a ne exprima recunoștința. Așadar, cinste lor, în fiecare zi! La mulți ani, dragi învățători!

Sursa foto: World Vision România