EDUCATIE 5 martie 2024

Colegiul Național „Mihai Viteazul” – coordonatorul unui nou proiect Erasmus+: „Noile valențe ale democrației în Europa de azi”/ „The New Values of Democracy in Today’s Europe”

de Covasna Media | 1212 vizualizări

În contextul provocărilor politice, economice, sociale, militare internaționale și a noii paradigme în ceea ce privește raportarea la valorile democrației europene, Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, a câștigat un nou proiect din cadrul programului Erasmus plus – parteneriate școlare, în calitate de coordonator. Noul context european, precum și evenimentele din istoria recentă a Europei, marchează reale provocări în consolidarea democrațiilor contemporane, dar în același timp și pun în pericol respectarea valorilor democratice europene. 

 Acest parteneriat la nivel european oferă elevilor noștri ocazia de a-și dezvolta o serie de competențe cognitive, sociale, de comunicare și relaționare, lingvistice, multiculturale, dar le oferă și un cadru de formare și dezvoltare pentru o mai bună înțelegere a valorilor democratice, respectându-le și contribuind la promovarea lor. 

Proiectul cu titlul „Noile valențe ale democrației în Europa de azi” are ca parteneri școli  din Polonia, Grecia, Portugalia (Madeira), Croația și Spania. Având în vedere că în fiecare școală există elevi care provin din contexte etnice, economice, sociale sau religioase diferite, proiectul se va concentra pe realizarea unor activități care  implică valorile fundamentale ale democrației europene precum: Libertatea, Egalitatea, Demnitatea, Solidaritatea, Cetățenia democratică, Dreptatea, contribuind astfel la combaterea discriminării, intoleranței, inechității, xenofobiei sau discriminării de gen.

Prin intermediul acestui proiect școlile implicate doresc să promoveze una din afirmațiile esențiale din „Declarația privind promovarea cetățeniei și valorilor comune prin educație” a miniștrilor educației din țările UE din  2015 și anume „ Scopul principal al educației nu este doar acela de a dezvolta cunoștințe, abilități, competențe și atitudini și valori fundamentale, ci și acela de a ajuta tinerii să devină cetățeni responsabili, activi, cu mintea deschisă”.

În perioada 18 – 24 februarie 2024 a avut loc întâlnirea de proiect a coordonatorilor din toate cele șase țări care s-a desfășurat la școala Escola Basica Dr. Horacio Bento de Gouveia, Madeira (Funchal) - Portugalia. 

Programul întâlnirii a fost unul complex și a cuprins atât sesiuni de discuții privind implementarea proiectului în următorii doi ani, workshop-uri pe temele majore ale proiectului, cât și vizite socio-culturale la instituțiile locale care contribuie la dezvoltarea și promovarea valorilor democratice (Parlamentul din Madeira, Centrul de Imigrări, întâlniri cu reprezentantul Consulatului României în Madeira, instituții de cultură locale etc.). S-au stabilit  perioadele următoarelor mobilități cu elevii, sarcinile pentru fiecare partener, precum și activitățile care urmează a fi derulate în fiecare școală parteneră. În ceea ce privește diseminarea, monitorizarea și vizibilitatea proiectului fiecare partener va face demersuri pentru a fi vizibil proiectul în școli și în comunitățile din care provin. 

Prima întâlnire de proiect, care implică participare directă și a elevilor în proiect, va avea loc în România, în perioada 7 – 13 Aprilie 2024.

(Sursa: comunicat de presă)

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.