EDUCATIE 23 noiembrie 2012

Bani pentru grădinițe

de Székely Emőke | 746 vizualizări

O grădiniţă din staţiunea Covasna a primit 500.000 de lei pentru lucrări de reabilitare.

 

Reabilitarea grădiniței din vecinătatea Școlii „Avram Iancu” din staţiunea Covasna a fost o prioritate pentru Ministerul Educației, care a alocat în acest sens 500.000 de lei. Banii au fost incluși în bugetul orașului în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Covasna, urmând să fie desemnată firma care va executa lucrările. Este nevoie de schimbarea ușilor și a ferestrelor, dar și de modernizarea sistemului de apă și canalizare.

„Banii au venit cu destinație precisă, pentru modernizarea grădiniței. Banii trebuie cheltuiți anul acesta, iar dat fiind faptul că grădinița este cu program prelungit, s-ar putea ca muncitorii să fie nevoiți să lucreze și noaptea” – a declarat primarul Lőrincz Zsigmond.

Ministerul Educației a alocat bani și pentru alte grădinițe din județ, instituția din Sărămaș a primit 200.000 de lei, iar Grădinița Prichindel din Întorsura Buzăului 500.000 de lei.

Teme articol: bani Covasna gradinite
Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.