Bac 2011 - se caută vinovaţii
Liderul PNL Sfântu-Gheorghe, Mădălin Guruianu, consideră că rezultatele Bac-ului arată clar degringolada sistemului de învăţământ românesc, însă este de părere că generalizările nu trebuie perpetuate atunci când vine vorba de a acuza sistemul, profesorii sau elevii.
Mădălin Guruianu a declarat că totul porneşte de la modul în care Statul se raportează la Învăţământ, în condiţiile în care România este singura ţară europeană care acordă sub 3% din PIB acestui domeniu. În context, Guruianu a subliniat că nici salariile profesorilor nu sunt deloc de neglijat în întreaga ecuaţie, precum nici schimbările din sistem, care au făcut ca probele de competenţe să fie susţinute mai aproape de celelalte examene ale Bac-ului, spre deosebire de anul trecut, de exemplu, când s-au susţinut cu câteva luni înainte. Guruianu a mai precizat că, în ceea ce priveşte sistemul, ar mai fi de discutat şi referitor la faptul că elevii maghiari trebuie să susţină acelaşi examen la Limba şi literatura română ca şi vorbitorii nativi ai acesteia.
În aceeaşi idee, Mădălin Guruianu a ţinut să salute poziţia unui director de şcoală din judeţul Timiş cu promovabilitate zero, care a ales să demisioneze odată cu obţinerea acestui rezultat.
În opinia liderului PCM Sfântu Gheorghe, Bálint József, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, este cel care a provocat rezultatele dezastruoase ale Bac-ului din acest an. „A ieşit la iveală faptul că majoritatea elevilor nu sunt pregătiţi, educaţia de acasă nu are acelaşi efect pe care l-a avut în trecut, dar şi cadrele didactice, care în loc de o mărire de salariu cu 50% au avut parte de scăderea salariilor, au contribuit la acest rezultat” - spune Bálint József.
O prefaţă a acestui rezultat şocant ar fi fost în opinia politicianului faptul că sistemul de învăţământ s-a purtat cu elevii ca şi cu nişte turme de oi, îndrumându-i spre învăţământul teoretic, în timp ce multe şcoli cu profil tehnic sau de arte şi meserii au fost închise.
„Bacalaureatul este în general un examen exigent şi trebuie să deschidă ochii celor ce conduc sistemul, forţarea unor lucruri nu este cea mai bună soluţie. Lista „responsabililor iresponsabili” este lungă, aici sunt incluşi părinţii dezinformaţi, elevii care nu au luat învăţatul în serios, cadrele didactice păcălite, dar şi cei ce conduc într-un fel sau altul acest sistem, fie că vorbim de directori sau inspectori şcolari. În cazul în care lucrurile rămân neschimbate şi toată lumea rămâne pe posturile pe care le ocupă acum, nici nu ne putem aştepat la un rezultat mai bun” - a declarat Bálint József.
Monica Vajna / Molnár-Székely Emőke