EDUCATIE 2 aprilie 2013

Au început înscrierile pentru clasa pregătitoare

de Székely Emőke | 816 vizualizări

Inspectoratul Școlar al județului Covasna așteaptă 2.300 de copii în băncile școlilor

În perioada 1-22 aprilie se desfășoară prima etapă a înscrierilor în clasa pregătitoare. Spre deosebire de anul trecut, procedura de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare s-a simplificat, astfel că anul acesta vor fi doar două etape de înscriere, prima în perioada sus menționată, iar cea de a doua între 8-17 mai.

„Părinții nu trebuie să își facă griji și nu trebuie să stea la coadă pentru că locurile nu vor fi ocupate în ordinea înscrierilor” – a declarat inspectorul șef din cadrul IȘJ Covasna, Keresztély Irma. Aceasta a precizat că fiecare copil are locul asigurat la școala de care aparține conform domiciliului, însă părinții își pot înscrie copiii și la alte unități în limita locurilor disponibile. În cazul în care la o școală sunt prea multe solicitări, au prioritate copiii orfani, cu dizabilități, cei care au deja frați care învață la școala respectivă sau copiii care provin din centre de plasament.

„În cazul în care un părinte își înscrie copilul la o altă școală decât cea la care este arondat, îl sfătuiesc ca în formular să precizeze faptul că reține și locul din școala unde aparține pentru ca în cazul în care nu va intra la școala dorită să se poată întoarce la unitatea de care aparține conform domiciliului. După ce părinții completează formularul de înscriere online, trebuie să se prezinte la unitatea de învățământ cu documentele necesare” – spune Keresztély Irma.

Toate informațiile necesare sunt postate pe site-ul Inspectoratului, www.isj.educv.ro, dar părinții pot apela și numărul verde 0800816267, unde pot cere informații atât în limba română, cât și în limba maghiară.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.