Înapoi la școală: „Responsabilitatea mare o să revină părinților”
Au rămas mai puțin de trei săptămâni până la debutul anului școlar 2020/2021. Numărul de cazuri de COVID-19 depistate continuă să fie mare, dar chiar și în aceste condiții, elevii trebuie să revină la cursuri, susțin și reprezentanții Spitalului Județean de Urgență. Totuși, este nevoie de o responsabilizare mai accentuată a tuturor celor implicați, în special a părinților, susțin aceștia.
„Eu cred că punerea accentului ar trebui să fie mai mult pe respectarea regulilor de sănătate publică. (...) Eu sunt categoric pentru redeschiderea școlilor, dar cu grijă. Responsabilitatea mare o să revină părinților, pentru că ei trebuie să constate dacă nu se simte bine copilul, are febră și să nu fie trimis la școală. Izolarea la domiciliu ar trebui să funcționeze. Întrebarea este: suntem noi pregătiți pentru această responsabilitate? Sunt multe aspecte de luat în calcul”, a spus miercuri, într-o conferință de presă, managerul Spitalului Județean de Urgență, András-Nagy Róbert.
Aceeași idee a susținut-o și directorul medical, dr. Roșu Mátyás, care a vorbit și despre implicații psihologice asupra elevilor.
„Pe de altă parte, se pune problema: ce se întâmplă cu acești copii dacă nu încep școala? Rămân în urmă, rămân defavorizați față de alte generații, nu pot învăța? De asemenea, se pun probleme de natură psihologică: acești copii stând acasă, nefiind în colectivitate, nu știu dacă este tocmai bine. Este o dezbatere”, a spus dr. Roșu Mátyás, care a adăugat: „Trebuie să ne obișnuim că acest virus este aici, este cu noi, trebuie să trăim cu el. Până când să amânăm începerea școlii? Până se termină pandemia? Nu știe nimeni când va fi asta”.
Noul an școlar este programat să înceapă în 14 septembrie.
Potrivit Ministerul Educației, cele două semestre vor fi egale: semestrul I - 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie - 29 ianuarie 2021); semestrul al II-lea - 17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021).
Sursa foto: Pexels.com