EDUCATIE 4 aprilie 2012

“Şcoala altfel” la CNMV. Cinci zile pline şi reuşite

de Covasna Media | 94 vizualizări

Colegiul Național Mihai Viteazul (CNMV) a marcat în această săptămână “Școala altfel”, o primă ediție a numeroase și diverse activități care înlocuiesc, vreme de cinci zile, orele și activitățile strict școlare. “Școala altfel” s-a aflat la prima ediție și a implicat toți elevii și cadrele didactice de la CNMV, activitățile vizând discuții, întâlniri, vizionări de filme, întreceri sportive, experimente culinare, simpozioane ș.a.

Potrivit directoarei CNMV, Luminița Curceanu, acest proiect a avut ca primă intenție construirea unei relații mai apropiate elev – cadru didactic, dar s-a urmărit totodată depășirea unor bariere și nu în ultimul rând a fost loc și de multă voie-bună.

Prima zi a debutat cu proiectul Sănătatea pentru toți (coordonatori Octavia Silvestru, Szilagy Luminița, Melania Banciu, Rădița Palela și Elena Suncă), în cadrul căruia au avut loc discuții și dezbateri pe teme de sănătate. Mai mult, elevii claselor a XI-a și a XII-a au participat și la o dezbatere pe tema BTS (Boli cu transmitere sexuală).

Proiectul de marți s-a intitulat “Simți (in)diferența verde” (coordonatori Felicia Mareș, Paul Voinescu, Ion Răduță, Doina Gheorghincă), iar pe lângă discuțiile legate de protecția mediului și dezbaterile referitoare la resursele de regenerare, elevii și cadrele didactice s-au implicat într-o amplă igienizare a școlii și a spațiilor verzi din incinta curții. Ziua de miercuri a fost dedicată activităților sportive, drept pentru care a purtat denumirea de “Bucuria mișcării” (coordonatori Hendrik Izabella, Bajko Attila, Ciprian Grosu și Mariana Ștefănescu), toți elevii fiind implicați în cadrul mai multor competiții sportive. În această zi, s-a organizat și un cros al elevilor.

Astăzi, “Școala altfel” propune “Ziua Bazarului” (coordonatori Kanyo Elena, Raluca Andraş, Maria Stoica, Olga Mitroi și Valeria Păcală). În această zi, elevii și cadrele didactice de la CNMV își vor exersa măiestria confecționând felicitări și diverse obiecte specifice sărbătorilor pascale, utilizând materiale refolosibile, iar în curtea Colegiului va avea loc și o prezentare de modă inedită care va arăta că hainele pot fi confecționate inclusiv din materiale reciclabile. “Școala altfel” se va încheia vineri, dorindu-se ca această zi să se intituleze “Școala în natură” (coordonatori Iuliana Voicu, Liliana Grosar, Felicia Mareș, Cristina Cimpoca, Marcela Gavrilă și Maria Dobrean); dacă vremea nu va permite însă ieșiri în natură ale elevilor și cadrelor didactice, proiectul se va muta în interiorul școlii, urmând să se organizeze dezbateri și vizionarea unor documentare. În organizarea “Școlii altfel”, CNMV a avut parteneri precum Primăria Sfântu Gheorghe, Poliția Sfântu Gheorghe, Spitalul Județean de Urgențe, Agenția Națională Antidrog – filiala Covasna, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Centrul Ecleziastic de Documentare Nicolae Colan, Agenția pentru Protecția Mediului Covasna, TEGA SA, Teatrul Andrei Mureșanu, Grupul Școlar Berde Aron și Grupul Școlar Constantin Brâncuși.

Zilele acestei săptămâni, care au scos orele din rutina elevilor dar și a dascălilor, au reușit astfel să creeze o atmosferă de libertate și prietenie, în care elevii au avut ocazia de a-și cunoaște profesorii și învățătorii și în alte ipostaze – mai relaxate. În vreme ce marea realizare poate părea pentru elevi în primul rând că au scăpat pentru cinci zile de catalog, dascălii de la CNMV s-au arătat mulțumiți de apropierea de elevi, chit că aceasta a fost plătită cu oboseală și o permanentă stare de atenție și alertă, necesară bunului-mers al lucrurilor.

(Articol preluat de pe monicavajna.wordpress.com)

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.