OPINII 29 decembrie 2010

Preşedinţi şi regi

de Covasna Media | 13 vizualizări
Dumitru Manolăchescu 2010 a fost un an cumplit pentru toate instituţiile statului şi pentru fiecare român în parte. A fost cumplit mai ales pentru că ne-am pierdut încrederea – în legi, în instituţii, în sistemul democratic, în societatea civilă, în partide, în oameni. Ne-am pierdut încrederea şi în preşedinţi, de la cei de partide până la preşedintele statului.

Dumitru Manolăchescu

2010 a fost un an cumplit pentru toate instituţiile statului şi pentru fiecare român în parte. A fost cumplit mai ales pentru că ne-am pierdut încrederea – în legi, în instituţii, în sistemul democratic, în societatea civilă, în partide, în oameni. Ne-am pierdut încrederea şi în preşedinţi, de la cei de partide până la preşedintele statului. N-a rămas nimic în picioare în acest an de criză. Slavă Domnului, acest an apocaliptic se termină peste câteva zile. Începe altul, pe care îl sperăm mai bun. Analizele economico-financiare făcute de unele instituţii europene ne dau motive de optimism, sacrificiile din 2010 n-au fost inutile, anul care vine vom înregistra o uşoară creştere economică. O creştere care nu va însemna mare lucru în buzunarele noastre, dar totuşi o creştere, adică o renaştere a speranţei, a încrederii.

A încrederii în ce şi mai ales în cine? Mă uit înapoi şi văd promisiuni fără acoperire ale unor partide, măsuri haotice ale altora, vorbe goale ale sindicatelor, critici ale Uniunii Europene şi un şef de stat ineficient şi aparent debusolat.

Dar ce aşteptăm, noi, în fond de la un preşedinte? Unii dintre noi, încă destui, au crescut în cultul preşedintelui-tătuc atotputernic, al omului care, dacă ridică un deget, totul se face, totul se poate. A venit Traian Băsescu şi ne-a întărit convingerea că un preşedintejucător, atipic, poate reuşi să se impună. Băsescu ne-a înşelat. Fără să o dorească, desigur, dar ne-a înşelat. N-a reuşit să se impună nici în faţa lui Tăriceanu, nici în faţa mogulilor, nici în lupta anti-corupţie pe care îşi înălţase un sfert de soclu pentru viitoarea statuie a noului Ţepeş... Nu e doar el de vină pentru ce s-a întâmplat, el a încercat să facă ceva dar toate mişcările şi acţiunile lui au fost contracarate de adversarii politici, sprijiniţi eficient de televiziunile mogulilor. Dar el şi-a asumat toate oalele sparte, el şi-a atribuit şi succesele, şi insuccesele unor guverne Boc fricoase şi bezmetice. Nu cred că reuşitele parlamentare din ultima lună a anului au alungat impresia de orbecăială lăsată de Emil Boc şi miniştrii săi pe parcursul întregului an. Şi-atunci, în ce să credem, în ce să ne punem speranţele în anul care vine? Am din ce în ce mai acut senzaţia că de la cultul preşedintelui-tătuc am trecut la un soi de anarhie politică, nu ne mai trebuie instituţii, legi, parlament, nu ne mai trebuie nici măcar preşedinţi.

La ce bun atâta vânzoleală? La urma-urmei, un rege ne-ar costa mai puţin şi ar fi mai pitoresc. În plus, am scăpa de veşnica hărţuială preşedinte-parlament-partide, provocată de orgoliile unora, prostia şi lăcomia altora. La ce bun să ai un preşedinte-jucător dacă îi ascunzi mingea?

Vreau să spun, de fapt, că la 63 de ani de la desfiinţarea monarhiei încep să cred că un rege ar reuşi, poate, să redea speranţa şi să motiveze românii pentru a o lua de la capăt. În fond, de ce n-am încerca?

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.