Fără să lupte în primele linii ale frontului din Ucraina invadată de „eliberatori”, românii mândri au obosit de război, de Navalnîi, de Murza şi alţi luptători ruşi împotriva dictaturii lui Putin. Uciderea martirului Navalnîi n-a impresionat fantomatica democraţie post-comunistă românească. Ei cu ale lor, noi cu ale noastre...

De aici şi comentariile pricepuţilor vizavi de participarea relativ redusă a ruşilor la înmormântarea disidentului Navalnîi: „Nimeni şi nimic nu-l poate deranja pe Putin, dictatura va stăpâni Rusia încă o sută de ani”.

Poate că da, poate că cele câteva mii de ruşi curajoşi care au înfruntat arestarea scandând „Rusia fără Putin” şi alte lozinci anti-dictatură la înmormântarea Eroului lor nu vor schimba nimic în Rusia lui Putin. Dar daţi-mi voie să cred şi să sper că Navalnîi a semnat, prin viaţa, lupta şi moartea sa, actul de naştere al unei Opoziţii ruse care va reuşi să se împotrivească eficient dictaturii cu care mujicul rus majoritar s-a obişnuit să convieţuiască de secole.

Obosiţi de război şi sătui de martirii pe care nu-i înţeleg, românii se gândesc la ale lor. La „războaiele” lor. La alegerile lor într-un an care va hotărî drumul României pentru multă vreme de-acum încolo. La cum să pună sau să nu pună ştampila pe Ciolaci, Ciuci, Şoşoci, Simioni şi partidele lor. 

Nu, nu l-am uitat pe Geoană, dar, conform propriei declaraţii, „modestul” joacă în altă ligă. Adică nu luptă, precum Sepsi, să prindă ultimul loc din play-off, după care să fie ciuca bătăilor printre cele mai bune şase echipe de fotbal din Superligă.

Nu, Mircea Geoană joacă acolo, sus, printre „stele”, joacă pentru fotoliul de lider al politicii româneşti cu sediul la Palatul Cotroceni. Dacă te uiţi prin sondaje, Geoană e un fel de FCSB, cu 13 puncte avans faţă de următoarea clasată, Rapid, personificată de Marcel Ciolacu.

Cu Prezidenţialele ne-am lămurit, aşadar. Dacă Geoană va binevoi să candideze, să lipească nişte afişe pe ici-pe colo şi să nu spună mari prostii pe la televiziuni, vom avea un preşedinte frecventabil, răul cel mic în „liga” prezidenţiabililor pomeniţi ceva mai sus.

Ce ne facem cu celelalte „războaie” din politica noastră? Frica de extremismul periculos care poate popula  Uniunea Europeană cu Simioni şi Şoşoci ne va purta votul spre alte partide, suportabile ca imagine şi discurs electoral. Aşa încât nu cred că vom fi ţara dominată de populismul extremist naţionalist jegos nici măcar la aceste alegeri, care par să stea sub semnul extremelor războinice.

Mesajul transmis nouă şi lumii întregi de martirul rus Alexei Navalnîi ne va aminti mereu că lupta pentru libertate şi democraţie nu se opreşte niciodată. Războaiele de lângă noi ne pot obosi, dar martiriul opozanţilor ruşi ai dictaturii lui Putin, precum şi sutele de mii de victime ale invaziei din Ucraina, vor fi mereu o lumină, un capăt de fir de care vom trage atunci când istoria se va sătura să ne tot spună „învăţaţi din greşelile trecutului”.

Da, „lecţia rusească” va servi drept preţios material documentar pentru generaţii întregi de români „obosiţi” de lupta zilnică pentru libertate şi democraţie. Vom fi, probabil, din ce în ce mai puţini, dar şi tot mai instruiţi în „gherila” pe care o bănuiesc instalându-se în politica românească.

Drept pentru care, iată, avem suficiente motive să fim recunoscători martirului rus Navalnîi, pe care nu-l prea înţelegem, dar şi soldaţilor şi civililor ucraineni morţi doar pentru că un preşedinte rus dictator nu vrea să accepte existenţa unui stat ucrainean liber de Rusia, liber de Putin.