Eram obişnuit cu 15 septembrie, pe vremuri nu foarte îndepărtate atunci începea şcoala. Erau zile cu dimineţi reci, frunze arse, vezi rândunelele se duc, se scutur frunzele de nuc... Poezie în toată regula, nu şi în sufletele elevilor, în al meu de-atunci sigur nu. Niciodată nu mi-a plăcut prima zi de şcoală.

Acum e altceva, încerc să mă iluzionez, nu seamănă una cu alta. Văd o poză într-un telefon, nepoţica mea e în clasa I. O uniformă, că nu-i pot spune altfel, o îmbracă mai rece şi distant decât soarele fără dinţi de-afară. Aşa vrea şcoala, aşa se-mbracă fetiţa... Nu i-am văzut manualele, aud că-s pline de greşeli, proaste şi inutile. Or fi, dar copiii nu văd asta, ei sunt bucuroşi să le aibă pe bănci, să le cerceteze lacomi de tot ce scriu autorii „impostori“ în nişte cărţulii care nu vor fi niciodată perfecte.

Doamna învăţătoare e blondă şi drăguţă. Sper să aibă răbdarea necesară şi nervii tari, cred că răbdarea şi iubirea de copii sunt cele mai importante calităţi ale unui învăţător. Poţi să fii doxă de carte, să ştii câte-n lună şi în stele, dacă n-ai răbdare să stai de vorbă omeneşte cu piticii, n-ai făcut nimic, nu poţi transmite nimic.

Da, sunt alte vremuri, jumătate de milion de copii ai românilor lipsesc de la şcolile din ţară pentru că părinţii lor locuiesc şi muncesc în străinătate. Prin urmare, ei învaţă acolo, li se zgribuleşte sufletul în prima zi de şcoală printre străini care vorbesc o limbă pe care n-o înţeleg, într-o ţară de care nu-i leagă nicio amintire, niciun bunic, niciun cântec de leagăn, nicio prăjitură cu mere. Globalizare? O fi şi-asta, dar când în 2017 ţi-au plecat din ţară 250.000 de români apţi de muncă, parcă ceva nu-i în regulă, parcă ar cam trebui să te gândeşti, tu guvern nenorocit, oare unde şi ce greşim?! Unde şi ce putem îndrepta?!

Viitorul înseamnă educaţie, asta o ştie şi-o spune orice om cu scaun la cap. N-am auzit de la d-na Dăncilă propoziţia asta simplă, dânsa vorbeşte din ce în ce mai puţin ca să nu mai râdă lumea de lipsa ei de educaţie. În România guvernele construiesc şcoli noi în aşezări din care copiii lipsesc. Tot în România se renunţă la şcoli în unele localităţi, copiii fiind nevoiţi să meargă zeci de kilometri în şcoli comasate. Ce să mai vorbim de autorizaţii sanitare de funcţionare, de condiţii normale de igienă, de salubritate, de laboratoare, de grupuri sanitare altele decât tradiţionala budă din fundul curţii?!

Inutil, nu-i aşa, să aducem în discuţie „reforma“ din învăţământ. Are dreptate preşedintele Iohannis, suntem bolnavi de „reformită“ şi în învăţământ. Vreo trei milioane de români au votat în 2016 un partid care s-a trezit că vrea să reformeze tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, uitând să se reformeze pe sine. Adică partidul a rămas o umbră a fostului PCR-FSN din anii ‘90, în vreme ce oamenii au luat-o mult înainte. Cum să reformezi învăţământul şi educaţia în România cu gaşca de miniştri a unui partid nereformat? Şi nu doar partidul lui Iliescu, Năstase, Ponta, Dragnea este în situaţia asta, la fel de bolnavi de „reformită“ sunt şi liberalii, alţi deştepţi nereformaţi dintr-un partid istoric care nu se poate despărţi de trecut.

Dar copiii care au mers ieri la şcoală în prima lor zi de clasa I n-au treabă cu partide şi reforme. Lor le cântă inimile, le sclipesc ochii şi prima zi de şcoală e tot ce poate fi mai frumos. Aşa e bine să fie şi-aşa va fi probabil câtă vreme vor fi copii pe Pământ. Ce urmează după bucuria primelor zile de şcoală, cine te învaţă, cum te învaţă, ce te învaţă, cine te duce, cine te-aduce de la şcoală... Astea sunt amănunte numai bune de scris pe bileţele şi prinse de frigider cu magneţi, să le citeşti mereu, nu cumva să le uiţi. Tu, părinte, pentru că deştepţii de la şcoli, universităţi, ministere n-au magneţi pe frigidere. Şi oricum, chiar dacă ar avea, tot degeaba, le lipsesc timpul şi răbdarea.

Bine aţi venit la şcoală, copii, învăţători şi profesori ai unui sistem educaţional nereformat dintr-o Românie abulică!