Conform noilor norme lingvistice corect-sociale nu mai suntem bătrâni, suntem „vechi”. Mucegăiţi. Împreună cu blocurile în care stăm, cu maşinile în care circulăm, cu oasele care ne dor, cu gândurile şi vorbele care ne stăruie inutil în minte.

De noi, vechii şi noii din Sf. Gheorghe vorbesc acum. Pentru că am aflat despre preocupările autorităţilor în legătură cu viaţa de la bloc. Lucru bun că se gândeşte cineva şi la cetăţeanul de la bloc. Căruia îi trebuie termoizolare, pentru că sunt „vechi” atât de săraci prin blocurile oraşului încât stau cât e iarna covăsneană de lungă în frig, nu-şi pot permite să dea drumul la centrala pe gaz din apartament – presupunând că au o asemenea centrală, poluantă second-hand şi ea. Îşi încălzesc ciolanele la puţina căldură otrăvită emisă de aragazul din bucătărie, apoi se duc să se întindă în patul cu arcurile ieşite în care dorm îmbrăcaţi, acoperiţi cu vechi plăpumi groase. E o realitate, nu fabulez, am întâlnit cazuri, cunosc oameni pentru care frigul la bloc e o constantă din noiembrie până prin aprilie. Am dovezi, ca să zic aşa.

Pentru aceşti oameni, şi nu doar pentru ei, termoizolarea blocurilor ar fi o binecuvântare. Li se vor cere bani pentru asta, lucru normal, poate că nu vor putea să-şi achite partea de contribuţie (mai ales dacă firmele hoaţe vor face nişte preţuri prohibitive...), dar probabil ar putea face şi Primăria, şi vecinii ceva în această direcţie pentru bătrânii săraci de la bloc. Poate că vor acţiona solidaritatea şi empatia, indiferent de etnie.

Oricum, înţeleg că în 5-6 ani de-acum încolo centralele termice cu gaz vor fi o amintire, ele vor fi înlocuite, vrând-nevrând, cu centrale electrice, mai puţin sau deloc poluante. Astea vor fi însă suficient de scumpe ca să nu poată fi lejer cumpărate de cei „vechi”, cu pensii mici şi foarte mici, eventual fără susţinere de la copii-nepoţi. Aşa că neajunsurile se vor perpetua la cote din ce în ce mai mari. Să nu uităm: 30% din populaţia României trăieşte sub nivelul de sărăcie general admis. Ardelenii s-ar putea să fie avantajaţi de istorie şi obiceiuri, dar sărăcia bătrânilor singuri este o realitate şi la noi.

Camere de luat vederi la fiecare scară de bloc? De acord. E un lux, dar probabil că e unul necesar pentru siguranţa locatarilor. Doar că nu tot ce zboară se mănâncă; toate cele pe care şi le propun autorităţile – altfel lucruri bune, normale, eficiente – se vor lovi de sărăcia unei bune părţi a locatarilor de la bloc. Primăria nu va avea niciodată atâtea fonduri cât să acopere aceste cheltuieli fără o contribuţie semnificativă din partea beneficiarilor de proiecte.

Şi am ajuns la parcări. Zice primarul nostru că aşa nu se mai poate, nu reuşim să construim locuri de parcare în ritmul vesel în care se cumpără maşini – două-trei de fiecare familie, să fie, să se-ajungă. Mai ales maşini vechi, poluante, că sunt mai ieftine, pe măsura buzunarului găurit al omului fără mari pretenţii, dar preocupat să aibă la dispoziţie automobilul personal, fie el şi de-aici până la magazinul din colţ. Am uitat să mergem pe jos, bicicletele nu sunt la modă, chiar dacă există câteva piste pentru ele în municipiu.

Nu am deloc o memorie performantă, dar ţin minte că, acu’ nu mai ştiu câţi ani, liderii politici maghiari au susţinut cu fervoare o lege a unui guvern social-democrat care avantaja importul de maşini second-hand din afara ţării. Ne-am umplut în câţiva ani de rable occidentale, probabil mai bune decât alea autohtone, dar periculoase pentru mediu. Cu 2-3 mii de euro, dacă nu cumva chiar cu mult mai puţin, fiecare om doritor de maşină ieftină şi-a adus rabla de afară. Unele puţin poluante, comparabile adică cu Dacia sau Fordul nostru, altele însă poluând masiv – n-au vândut nici ungurii, nici nemţii cele mai „eco” maşini vechi.

Are dreptate dl. Antal Arpad, s-au înmulţit maşinile peste măsură şi nu se pot crea locuri de parcare pe măsura numărului lor mereu în creştere  – noi sau vechi, aici nu mai contează când e vorba de locul de parcare. Dar... Care-i soluţia?! Nu cred că autorităţile locale aşteaptă de la posesorii de maşini o soluţie care să limiteze „drepturile şi libertăţile de mişcare”... Cred că autorităţile locale au făcut un prim pas foarte bun: ideea de a oferi 3.000 de lei pentru fiecare maşină mai veche de 10 ani.

Mai departe, însă, ar trebui să intervină cumva şi statul român: să reducă, prin orice mijloace legale, importul de rable din import. E de râsul curcilor: uzina Dacia pregăteşte un model de maşină electrică cu care vrea să rupă gura concurenţei, dar pe drumurile patriei circulă rable care  n-ar trebui să-şi mai găsească locul nici măcar în parcări, ce să mai zic de şosele.