Vasile Dîncu a demisionat pe Facebook de la Ministerul Apărării cu o zi înainte de şedinţa CSAT la care trebuia să participe. Cu orgoliul cât Casa Poporului, în care va intra ca senator, Vasilică n-a suportat glumele nefericite şi deloc hazlii pe seama lui din partea preşedintelui Iohannis. Cum să ne râdem noi, nişte tembeli nepricepuţi, în vreme de război la graniţă, de ditamai ministrul Apărării?!

Vasilică n-a suportat afrontul, i-a scris o scrisoare dulce ca glonţul patriei premierului, anunţându-şi demisia din cauza „imposibilităţii colaborării cu preşedintele României, comandantul suprem al Armatei”. Adică nu pentru că s-a dat în stambă cu nişte declaraţii stupide în legătură cu negocierile de pace ruso-ucrainene, nu pentru că a îmbrăţişat credinţa pro-Putin împărtăşită de amicul universitar, fost ministru, Andrei Marga, ci pentru că „neamţul” de la Cotroceni i-a tăiat-o scurt, sfătuindu-l să se inspire din ce mai scrie presa înainte de a face declaraţii publice pe teme pe care mintea dumisale nu le înţelege în aceeaşi cheie cu Guvernul din care face parte. 

Aş zice că demisia i-a fost acceptată cu uşurare de toată lumea politică. Inclusiv, sau mai ales, de şeful lui de la PSD. Marcel Ciolacu n-a recunoscut că se bucură, dar a dat de înţeles că Dîncu trebuia demis imediat după ce a făcut declaraţia cu pricina. Aşa o fi, dar asta o spune dumnealui doar acum, atunci a scăldat-o.

Problema, însă, nu e că şi-a dat Vasilică demisia de la Apărare în toiul războiului din vecinătate, interimar va fi premierul-general Ciucă, măcar e calificat la nivel teoretic şi nici nu vorbeşte prea mult, ceea ce e foarte bine. Problema e cine vine în locul lui. Aş zice ceva, dar aproape că mi-e teamă: oricine e mai bun decât Dîncu pentru această funcţie... De ce mi-e teamă? Pentru că e posibil ca unei minţi întunecate de la PSD să-i treacă prin cap un alt nume odios pentru Ministerul Apărării: Mihai Tudose. Situaţie în care aş fi nevoit să mă retrag în munţi şi să gândesc adânc la meandrele concretului, recunoscându-mi ignoranţa în materie de politică şi politicieni.

Sper să nu se-ntâmple asta. Sper că PSD va găsi un om cât de cât demn de vremurile complicate pe care le va trăi un ministru român al Apărării în următorii ani. Fie şi sub umbrela NATO, apropierea de războinica Rusie nu lasă loc unei gândiri superficiale despre cine, cum şi când va conduce acest minister. 

Şi mai sper să nu se transforme din nou totul într-o jalnică târguială. Ciolacu a început deja cu penibilităţile: „Ar trebui să demisioneze şi un ministru de la PNL”... Păi de ce?! Nu că n-ar fi la PNL miniştri vai mama lor, dar nu înţeleg logica d-lui Ciolacu. Ştiu că vrea de mult timp demisia ministrului Popescu, de la Energie. N-o fi Popescu cel mai bun ministru, dar logica „oglinzii” n-are nicio relevanţă în structura unui guvern care se doreşte să fie eficient în vreme de crize.

Salvarea (puneţi dvs. ghilimelele...) s-ar putea să vină de la „doamna de fier” a PSD-ului, Gabriela Firea. Nu prea are ce face la Ministerul Familiei, unde nu se-ntâmplă mai nimic, şi s-ar putea să vrea să intre în istorie ca prima femeie ministru de Război din România. E o idee pe care nu cred s-o îmbrăţişeze, însă, misoginii de la vârful partidului.

Dar „pe lista scurtă” a posibililor miniştri ai Apărării, alături de veşnicul Mihai Tudose, se află, totuşi, o femeie: d-na Daniela Gîtman, secretar de stat la MAE. Pe aceeaşi listă îl vedem şi pe Titus Corlăţean, fost ministru de Externe. Ieri seară, după ora 18, s-au întâlnit mai-marii PSD într-o şedinţă de urgenţă ca să hotărască pe cine vor susţine la Apărare, dacă nu cumva vor agrea ideea unui schimb de ministere cu liberalii. Ceea ce n-aş crede, fie şi numai pentru că dă prost să recunoşti că te depăşeşte dificultatea unui minister al Apărării în vreme de război. Dar, vorba d-lui Ciolacu, în politică se poate orice...