E o vorbă românească înţeleaptă – ca toate vorbele care ajung la noi direct de la sursă, de la izvor, că nu degeaba suntem noi bunii, harnicii, înţelepţii lumii... –, o vorbă pe care mi-o spunea bunica atunci când vecinul care mânca din bucatele gătite de ea, pe prispa casei noastre, îi cerea la urmă şi bani de-un rachiu la „comparativa” din sat, să-i priască mâncarea: „Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti” – bodogănea bunica, dându-i amărâtului bănuţii de-un rachiu.

De unde mi-a venit amintirea asta? De la două ştiri: una e aceea că prea-cucernicul-sfinţit-înălţat arhiepiscop de Constanţa, Teodosie – care a scăpat doar el şi judecătorii ştiu cum de nişte acuzaţii de evaziune fiscală şi fraudă cu oarece fonduri europene – cere Guvernului să nu-i oprească pe credincioşi să se îmbulzească în biserici de Paşti. Omul ăsta e un sfânt, nu înţelege cum se poate să nu vină poporul grabnic pupător şi închinător în biserici, să ia Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat... Cum, adică, frate întru credinţă? Biserici goale de Sfintele Paşti? Cine-a mai văzut asta? Lăsaţi credincioşii să vină la mine!

Păi, mult-prea-sfinţite-şi-înălţate, mai toată lumea civilizată a înţeles ce înseamnă şi ce poate produce virusul ucigaş venit din China. Pupi icoana, te-nghesui năduşit în noaptea rece de Înviere în sfânta Biserică şi omori 7 dintr-o tuse, 14 dintr-un pupat şi 21 dintr-un strănut. Merită, vor zice unii, credinţa ne-a adus până aici, ne-a unit şi ne-a făcut oameni, niciun sacrificiu nu-i prea mic dacă e făcut în numele credinţei întru Hristos. Aleluia!

Bun, eu pot fi de acord cu prea credincioşii ăştia, n-aş avea nimic împotrivă să se calce-n picioare pupând icoane pline de Covid 19. Credinţa în Dumnezeu şi Biserica Lui este o problemă intimă a fiecăruia, este drumul fiecăruia. Problema statului, adică şi a mea, este însă alta: cei care ies „luminaţi” din bisericile în care nu se va aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim (anul ăsta nu va veni, până şi Biserica Mântuitorului este închisă, Lumina va face o pauză) vor împrăştia coronavirusul peste tot pe unde vor umbla în noaptea cu pricina sau în zilele următoare. Cohorte de bigoţi invadaţi de miliarde de viruşi îşi vor face de cap prin case, pe drumuri publice, prin autobuze, tramvaie, metrouri şi alte mijloace de transport. Şi-atunci nu mai pot să accept discursul tâmpit al acestui arhiepiscop: „Veniţi la biserici de Înviere!”. Nici măcar Biserica Elenă, marea ortodoxă, nu-i mai cheamă pe enoriaşi în lăcaşurile de cult în această primăvară infectată.

Reacţia acestui popă era de aşteptat, nu are nici faţă, nici chemare de preot trimis de Cel de Sus să ne arate nouă, păcătoşilor, Adevărul, Calea şi Viaţa. Sper să nu fie urmat şi de alte cereri similare, şi mai ales sper ca Guvernul să nu cedeze în faţa presiunilor acestei mici dar gălăgioase armate de bigoţi iresponsabili, gata să-i sacrifice pe alţii pentru un ideal religios extrem de  subţire, ca să nu zic de-a dreptul discutabil.

A doua ştire la care mă duce gândul se referă la vicleniile Diasporei „corporaliste” – e un termen care se referă doar la „corp” şi mai ales la ce poate face omul sau femeia (ştiţi că nu-i acelaşi lucru...) cu el. Diasporenii ăştia, care ne-au cam făcut de râs pe oriunde au umblat, vor să păcălească poliţiştii de la graniţele de Vest. Nu mai vin cu autobuzele, se dau jos înainte de graniţă şi vin per pedes, crezând că nu vor mai fi carantinaţi. Îi cam sperie carantina, n-aş zice că degeaba. Dar uite cum se-ntoarce roata: ne-am bucurat că am scăpat de ei, că s-au dus să joace alba-neagra cu naivii nemţi sau elveţieni, le-am dat drumul fără nicio remuşcare, dar... pe cine nu laşi să moară acasă, nu te lasă să trăieşti... acasă. Uite-i că vin cu zecile şi sutele de mii din zonele roşii de Covid 19 ale Lumii civilizate ca să le dea din „prea-plinul” lor şi rudelor, vecinilor, săracilor, proştilor care au rămas pe la casele lor. Nu-i pot înţelege, Paştele nu-i o urgenţă, sunt ori făcuţi grămadă, ori iresponsabili, ori manipulaţi de-alde Teodosie de la malul mării: „Veniţi acasă, păsări călătoare, veniţi să luaţi Lumină la biserica neamului vostru!”.

Am fost şi am rămas un apărător al Diasporei adevărate, al românilor deştepţi şi harnici care, nemulţumiţi de mersul treburilor în ţară, s-au „refugiat” cu căţel şi purcel în străinătate, la joburi mai bune, la condiţii de viaţă mai bune. „Corporaliştii”, în înţelesul tradus ceva mai sus, nu sunt deloc obiectul înţelegerii sau admiraţiei mele. Nici ei, nici preoţii, nici bigoţii care vor să se-nghesuie în bisericile de acasă de Paşti.