Nu despre fotbal şi Gigi Becali va fi vorba, chiar dacă aşa pare dat fiind meciul de aseară. Va fi vorba despre Mircea Hava, fost primar de Alba Iulia vreme de 25 de ani, actualmente europarlamentar PNL. Mai exact, despre analiza lui cu privire la „renegocierea negocierii” în materie de pensii speciale exact atunci când „e mai bine să primeşti ce ai cerut în schimbul a ce ai promis să faci”. 

Mai spune dl. Hava: „Europenii ne privesc ca turma pe ciobanul care refuză să mulgă”. Mi-a plăcut asta, e o imagine grăitoare despre neputinţa, prostia, ticăloşia clasei noastre politice, îngrămădită cu oameni incapabili să gândească binele nostru şi viitorul ţării. 

În „turma” asta plină de oi nemulse sunt nu doar milioanele de români, ci şi alte multe milioane de europeni care nu pot crede că „ciobanul guvernamental” nu vrea să mulgă „laptele” de la bugetul UE. Miliarde şi miliarde de euro aşteaptă trezirea Guvernului Ciucă-Ciolacu-Iohannis la realitate, în timp ce românii îşi pierd, încet-încet, încrederea în Uniunea Europeană.

E o situaţie aiurea, paradoxul e total. Comisia Europeană vrea să ne dea bani contra reforme şi îndeplinirea angajamentelor asumate – o afacere corectă, profitabilă pentru ambele părţi, pentru orice om normal. Nu şi pentru „anormalii” guvernului PSD-PNL-UDMR, care se poticnesc în tot soiul de interese şi şmecherii tradiţionale româneşti fără nicio legătură cu prezentul şi viitorul României.

Mai devreme sau mai târziu, toată şmecheria asta guvernamentală tâmpită va întârzia sau va opri de-a dreptul proiecte ale administraţiilor locale convenite în PNRR. Asta înseamnă facilităţi pentru mediul privat, locuri de muncă, dezvoltare şi bunăstare prin reformarea unor instituţii ruginite ale statului, prin punerea în valoare a iniţiativelor deştepte locale.

Dacă te gândeşti puţin la nebunia asta te-apucă durerea de cap: cum să nu vrei dezvoltare, reformă, bunăstare?! Ce ministru, ce primar, ce preşedinte de CJ, ce parlamentar, oricât de prost-analfabet ar fi el, nu îşi doreşte o viaţă mai bună, mai curată, mai uşoară pentru el şi pentru cei în slujba cărora a jurat să muncească şi să trăiască?!

Administraţiile locale, primarii, preşedinţii de consilii judeţene fac planuri, scriu proiecte, promit oamenilor reforme care le-ar îmbunătăţi viaţa: şosele de centură, clădiri renovate, construcţii sociale, un aer mai curat, mai puţină poluare, mai multă energie verde. Adică mai tot ce ne apropie de lumea civilizată care vede în natură un prieten, nu „duşmanul care trebuie supus” – cum suna sloganul comunist de pe vremuri.

Ei bine, toate proiectele astea se bazează pe bani europeni primiţi prin PNRR în schimbul unor reforme reale; cum ar fi reforma pensiilor speciale, asupra căreia se abat presiuni uriaşe taman de la cei care au jurat să-şi închine viaţa şi munca bunăstării poporului român. Nişte miniştri, judecători, parlamentari, şefi de „tulumbe” bugetare care nu vor să renunţe la privilegiile pe care şi le-au oferit singuri, în urma unui conflict de interese vizibil şi de pe Lună - aici mă refer mai ales la judecătorii Curţii Constituţionale, care au legiferat în folos propriu, nu spre binele ţării.

Dar acolo, sus, „feudalismul” din teritoriu nu impresionează pe nimeni. „Aţi trăit bine-merci sute de ani în noroaie, promiscuitate şi frig, de ce vă cramponaţi acum de binefacerile civilizaţiei? Staţi liniştiţi la locurile voastre şi nu vă vindeţi ţara, cu tradiţiile ei luminoase!”... Astea par a fi gândurile „patrioţilor” tradiţionalişti, conservatori, pentru care reformele impuse de UE înseamnă reducerea beneficiilor şi privilegiilor proprii.

Am întârziat, oricum, nepermis de mult cu reformele. În timp ce guvern după guvern se făcea că vrea UE, că vrea schimbare, că vrea progres, meseriaşii, constructorii, inginerii, forţa de muncă înalt calificată pleca din ţară, căutând societăţi care să-i respecte, să-i plătească atâta cât merită, să le ofere un viitor copiilor.

Urmarea? Una dintre cele mai triste: şi să vrei să construieşti, să dezvolţi, să faci drumuri şi tot felul de alte lucruri bune pentru comunitate, nu prea mai ai cu cine. Lipsesc constructorii, lipsesc meseriaşii, lipseşte forţa de muncă deşteaptă, calificată. Lipsesc pentru că guvernările imbecile, idioate, ticăloase care s-au perindat succesiv la conducerea ţării i-au alungat pe meseriaşi cu o inconştienţă pe care nimeni nu are curajul s-o condamne în instanţa de judecată.

Mi-e teamă că va fi foarte greu să ne mai facem bine. E atâta nepăsare, atâta indiferenţă, atâta prostie, suficienţă şi dispreţ din partea celor pe care noi i-am votat să ne reprezinte interesele, încât ajungi să nu dai nicio şansă „turmei” care aşteaptă să fie mulsă de ciobanul guvernamental – unul incapabil să priceapă de ce e nevoie să se murdărească el pe mâini mulgând oile când la supermarketul din oraş e suficient lapte gata îmbuteliat...