E greu, dar nu imposibil să faci politică şi să nu minţi. La români nu e greu, e foarte greu. Minciuna, hoţia şi falsul sunt monedele forte ale existenţei noastre cam de când ne ştim. Cu unele excepţii notabile, desigur, care i-au permis unei nulităţi politice ca Rareş Bogdan să ameninţe UE cu „crize la graniţe” dacă nu ne acceptă în Spaţiul Schengen.

Terapia prin adevăr nu pare să fie făcută nici pentru politicienii români, dar nici pentru electoratul care îi alege pe năimiţii analfabeţi din politică. Ce treabă are alegătorul preocupat de ziua de azi, de facturi şi faliment, de preţuri şi boli, de foame şi război, ce treabă are el cu plagiatul lui Ciucă, al lui Cîmpeanu şi al altor actori politici lipsiţi de talent şi de carte, dar plini de titluri de „doctor”?! 

E o hoţie plagiatul, aşa este, dar fiecare fură câte puţin atunci când crede că nu-l vede nimeni – asta e teoria supravieţuirii nulităţilor politice cu ajutorul nulităţilor votante. Adică şi ce dacă fură şi el nişte vorbe, nişte idei, nişte pagini sau capitole? N-a omorât pe nimeni, e un ministru bun, un primar cumsecade, un deputat care ne apără interesele. Mai bine un hoţ care face ceva pentru noi, pentru comunitate, pentru ţară decât unul cinstit care zace pe el.

Cum asortăm judecata asta cu „terapia prin adevăr”?! Nu ştiu. E o aprinsă dezbatere publică despre România şi spaţiul Schengen: merită ţara asta a noastră să intre în acest Spaţiu, ori ar mai trebui amânată până când îşi rezolvă problemele legate de corupţia instituţională, inclusiv din MAI? Europarlamentarii români trag tare cu toate armele din dotare, destul de puţine de altfel: am fost mereu lângă UE, am ajutat refugiaţii ucraineni, am susţinut UE când a avut nevoie... Nimic despre minciună şi hoţie, despre neputinţă şi fals, despre cum nu putem şi nici nu vrem să facem ce vrea UE să facem. 

Adevărul nu ne place: de fapt, clasa noastră politică şi-a urmărit strict interesul, n-a avut de ales decât ce dorea marea majoritate a poporului român, nu putea susţine Rusia, Ungaria şi Belarus în războiul împotriva Ucrainei. Dar unii nu vor recunoaşte niciodată că se bat pentru intrarea în Spaţiul Schengen pentru că acest succes va fi o carte câştigătoare în partida de poker pentru viitoare alegeri. Vom tot auzi de la momentul intrării încolo: „Coaliţia noastră, partidele noastre au reuşit eliberarea din sclavia controlului la graniţe, noi v-am dăruit Europa liberă în toate colţurile ei”. Şi nici măcar nu poţi nega ditirambele astea, aşa cum nu-i poţi nega nici pe Adrian Năstase şi Ion Iliescu, autorii intrării noastre forţate în Uniunea Europeană.

„Terapia prin adevăr” ar merita să fie introdusă ca obiect de studiu în şcoli şi facultăţi. Ce răspuns ar da studentul la întrebarea: „Ce modificări a produs Pandemia de Covid 19 în sistemul de sănătate românesc şi cum a evoluat percepţia publică asupra vaccinării asociate noului Coronavirus?”. Complicat, nu?! Adevărul e la îndemână, doar că nu suntem dispuşi să-l vedem-auzim-simţim. Ni se pare că lucrurile s-au reglat de la sine, chiar dacă cu preţul a vreo 70.000 de morţi legate de Covid 19. Unii au plătit preţul neîncrederii în vaccin, în sistem, în ştiinţă, alţii pur şi simplu au avut ghinion. Nimeni n-a dat însă cu barda în sistem, să rupă putregaiul, pentru că s-ar dărâma şubreda construcţie cu totul. Antivaxerii vor continua să arate cu degetul „vinovaţii”: politicienii, vaccinaţii şi medicii vânduţi industriei Pharma. Ceilalţi, aş zice majoritatea populaţiei mature, vor continua să reziste, să suporte reacţiile stupide greu controlabile ale celor care ştiu ei ce ştiu şi-o spun cu voce tare: „Vaccinul nu-i bun, Covidul n-a fost decât o păcăleală ca să ne ţină în case, să nu vedem cât şi ce fură ei”... 

Nu vom putea produce curând o terapie naţională prin adevăr. Nu suntem pregătiţi pentru asta. Şi-apoi, la ce bun să ne schimbăm obiceiurile?! Europa va fi obligată de împrejurări să ne suporte aşa cum suntem, de ce ne-am complica viaţa? De sute de ani rezistăm aici, buni sau răi, cinstiţi sau hoţi, viteji ori laşi. „Altul moare şi-aşa n-are”, cum ar zice părinţii copiilor care nu suportă pacheţelul cu senviş la şcoală pentru că e cu parizer şi margarină, nu cu salam de Sibiu şi unt President.

Adevăr spun vouă: terapia prin adevăr doare. Uneori doare al dracului de tare. Iar nouă nu ne place durerea, chiar dacă ne izbăveşte de cel rău...