OPINII 26 iunie 2018

EDITORIAL. Suntem plini de lacrimi, dar şi de râsete

de Dumitru Manolăchescu | 182 vizualizări

Constatarea din titlu aparţine unui celebru scriitor portughez de limbă franceză, Antonio Lobo Antunes. La urma-urmei, toate coexistă. Noi, românii, ştim foarte bine lucrul ăsta, îl trăim pe propria piele de când ne ştim. Nici n-am ieşit bine dintr-un feudalism târziu în care făceam haz de necaz, nici n-am apucat să simţim bine gustul profund al unei libertăţi expirate că ne trezim ameninţaţi de întoarcerea la aceleaşi feude provinciale dominate de arendaşi proţăpiţi cu bocancul pe gâtul iobagilor. Ştiţi feudele, îi ştiţi pe feudali, cu siguranţă îi cunoaşteţi şi pe iobagi. De fapt, n-am ieşit niciodată din tiparul ăsta existenţial. În esenţă, avem câteva mii de arendaşi, vechili şi boiernaşi stăpâni pe feude şi vreo 2-3 milioane de votanţi manipulaţi de Partidul Stat. Ei toţi fac, astăzi, legea în România fără ca ceilalţi 17 milioane de români liberi şi neatârnaţi să li se poată opune cu oarece eficienţă.

Concret vorbind, am ajuns la faza înjurăturilor în direct. Urmează pumni în plex în faţa camerelor de luat vederi şi negocieri în culise. E vânzoleală mare în Parlament. „Forul suprem”, o amestecătură jenantă de analfabeţi şi corupţi completată de prea puţini oameni cu caracter, e pus să voteze o moţiune de cenzură. Asta înseamnă nu doar promisiuni, ci şi plăţi directe, bazate pe sfânta cerere şi ofertă. Un principiu care duce în viteză parlamentari de la Opoziţie la Putere şi invers.

Ca să se voteze moţiunea, Opoziţia trebuie să convingă aproape 100 de parlamentari de la Putere, aici înţelegând şi UDMR, naţionalităţile şi cine-o mai fi. Care nu s-au săturat de Dragnea şi hoţiile lui, au interes direct să-l salveze pentru că dacă pleacă Dragnea, pleacă şi ei... cine ştie unde. Mânăriile sunt strâns legate între ele. Cum să-i convingi pe Victor Ponta şi-ai lui „trădători” din PSD? Uite c-am ajuns să vedem în Ponta răul cel mic! Ca să vedeţi că în politică nu există „aiasta nu se poate!”. Pentru că totul se poate. Victoraş poate deveni parte esenţială a salvării României de umbra lui Ceauşescu la Casa Poporului, întruchipată evident de Liviu Dragnea.

Victor Ponta nici nu cere, deocamdată, prea mult ca să mai aducă lângă el câteva zeci de transfugi: să nu fie Ludovic Orban viitorul premier al unui Guvern provizoriu, sau cum s-o numi Cabinetul de Uniune Naţională care îl va înlocui pe Dragnea-Dăncilă. Culmea e că mi se pare corectă şi firească pretenţia lui Ponta, Orban n-are ce să caute în fruntea unui Guvern, fie el şi de Uniune Naţională cu termen redus. Liberalii s-au jucat prea mult de-a v-aţi ascunselea cu pesediştii ca să poată fi luaţi în serios. Adevărul e că trebuie să-ţi calci pe principii şi să accepţi compromisuri, ele fac parte din politică, n-ai altfel cum. Orice merită încercat ca să scapi de „răul cel mare”.

Aşa că se poartă negocieri pe toate părţile. În Parlamentul României totul e de vânzare. Unii îşi vând votul contra post soţie cu leafă consistentă de la buget, alţii visează la mai mult. Se gândeşte cineva şi la România? Se gândeşte cineva şi la noi? Greu de spus. Uneori, simt că se duce totul de râpă. Alteori aş pune mâna pe-un AKM... Mă rog, să nu detaliem, e doar o metaforă, de „arma cuvântului scris” e vorba, nu de altele, Doamne fereşte! Mi se-ntâmplă, însă, şi gânduri optimiste: adică de ce n-ar trece, domnule, moţiunea asta? Ce-i opreşte pe parlamentarii cinstiţi din Partidul care se vrea Stat să voteze plecarea unui Guvern ostil României? Sau: ce-i reţine pe cei din UDMR să-şi urmeze drumul firesc de partid de Opoziţie?

Întrebarea din urmă îmi dă fiori, tocmai am realizat ce criză majoră trăieşte celălalt Partid cu pretenţii de Ţinut în Stat, le pleacă un membru important din UDMR exact pentru nefireasca prietenie politică cu Partidul Staţi Drepţi. Respect, Peter Eckstein Kovacs! Ce vor face, însă, parlamentarii maghiari? Cât vor mai risca să se facă de râs, de plâns, de cacao votând alături de PSD chiar şi împotriva intereselor propriului electorat?!

Moţiunea are puţine şanse de reuşită, din păcate. Dar scorul va fi strâns dacă liberalii vor înceta cu aroganţele de mare partid şi nu vor încerca să-l impună cu orice preţ pe descalificatul Orban. Importantă mi se pare poziţia lui Tăriceanu faţă de OUG pe care le pregăteşte Guvernul Dăncilă ca să-l scape pe Dragnea şi-ai lui de puşcărie. Vă promit c-o să-mi dau pumni în cap în momentul în care voi vedea şi în Tăriceanu „răul cel mic”... Dar nu-s multe şanse în direcţia asta, Tăriceanu şi ALDE nu vor vota moţiunea şi nu vor putea împiedica o Ordonanţă de Urgenţă care, salvându-i pe Dragnea şi puşcăriaşii de la care şi-a cerut iertare, va instaura domnia bunului plac într-o Românie lacrimogenă.

Pe de altă parte, cinic vorbind, ar fi trist fără „râsetele” pe care ni le asigură în fiecare zi o analfabetă funcţional care a ajuns premier. Aşa încât, plin de lacrimi şi râsete precum soldatul lui Antunes, eu încă mai cred că momentul zero pentru România se va scrie la Parlamentarele din 20-20.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.