Gâfâie economia, se mobilizează forţe impresionante, se recrutează cadre medicale, privaţii falimentează pe capete, punându-şi toate speranţele în ajutor de la Guvern, intră românii în şomaj tehnic pe capete, tot de la stat plătiţi, pentru că firmele n-au de unde (până şi uzine ale firmei auto Ford se pregătesc să închidă porţile pentru un timp, la fel şi Renault), nu ne ajung echipamentele medicale din import pentru că vin greu şi costă mult şi-atunci s-a hotărât rechiziţionarea unor fabrici în care să producă ai noştri măşti şi biocide pentru dezinfecţie, vin acasă diasporenii plecaţi la plesneală prin alte ţări, să câştige şi ei un ban la negru, dar trebuie să faci ceva şi cu ăştia în afară să-i izolezi la domiciliu sau să-i carantinezi o vreme, unii stau pe la graniţe şi nu pot să intre în ţară pentru că nu-i lasă starea de urgenţă din Ungaria şi tot miniştrii trebuie să facă ceva să-i aducă în ţară...

Criză în toată regula, cu aspecte multiple, nici măcar nu poţi să le zici aici pe toate, dureroase şi de durată, problemele care vor apărea după ce se va termina într-un fel sau altul Coronavirusul vor fi uriaşe, complicate, vom fi, practic, într-o stare de urgenţă continuă. Ei bine, ce credeţi dvs. că-i frământă acum, în aceste clipe, pe câţiva parlamentari PSD, UDMR şi chiar pe liberala doamnă Adriana Săftoiu? Aceşti „aleşi ai poporului” nu se gândesc la sănătatea poporului, ci la bunăstarea avocatului care ar trebuie să-l reprezinte. Se gândesc să folosească „starea de urgenţă” pentru a băga pe şest, printre „urgenţele” legiferate de Parlament, un proiect care s-o transforme pe onorabila d-nă iliberală Renate Weber din ministru, în judecător asimilat celor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu toate privilegiile aferente – paşaport diplomatic, leafă mărită, pensie şi mai specială etc.

Bă, sunteţi nebuni? Chiar nu vă e ruşine, nu vă e frică de furia oamenilor? Nici nu mă interesează justeţea sau injusteţea unei asemenea hotărâri, după mintea mea şi a multora ca mine avocatul poporului este o entitate inutilă câtă vreme nu-şi apără decât propriile interese, eventual interesele politicienilor din partidul care a trimis-o pe acea funcţie – în cazul de faţă ALDE, adică Tăriceanu şi „miruitul” Vosganian, că doar ei au mai rămas pe-acolo. Dar acum v-aţi găsit, amărâţilor? Pe la spate, prin voturi electronice, când lumea nu mai ştie, nu mai vrea sau nu mai poate să audă, nu mai e atentă la nuanţe, aşa vreţi voi s-o „onoraţi“ pe avocata pe care aţi înscăunat-o din partea poporului, cum s-ar zice, ca să vă apere vouă imunitatea şi privilegiile?!

Peste toate, liberalii mai au şi izolare la domiciliu, nu li se mai aude vocea din cauza unui coleg de-al lor idiot iresponsabil. Asta în vreme ce pesediştii şi aliaţii lor nu mai pot de grija românilor, încercând să-şi aranjeze clientela politică în momente de panică, de lipsă de atenţie din partea guvernanţilor şi a preşedintelui, ocupaţi cu adevăratele urgenţe ale României – starea spitalelor, a echipamentelor de protecţie, a Diasporei care se-ntoarce acasă  exact atunci când n-ar trebui.

Bravo, băieţi, daţi-i aşa înainte, folosiţi starea de urgenţă în folos de partid, este chiar amănuntul care lipsea, bomboana pe coliva unei ţări care se confruntă cu o dramă naţională. Inutil să vă spun, a nu ştiu câta oară, că sunteţi nişte nesimţiţi. Sigur, nu toţi, doar aceia care aţi avut ideea să folosiţi conjunctura favorabilă unei excrocherii perfect legale – după modelul binecunoscut altfel: primul lucru pe care l-aţi făcut când v-aţi luat în primire băncile din Parlament a fost să vă măriţi lefurile, să vă înmulţiţi privilegiile. Dacă s-a putut pentru voi, de ce nu s-ar putea şi pentru onorata d-nă Weber? Nu contează că-i criză, că-i vai de capul nostru, unde au intrat atâtea milioane mai intră şi suta de mii pentru d-na avocat.

Nu merită să mai zic, dar o să amintesc în treacăt, că nişte primari PSD îşi fac campanie cu pachete cu spirt sanitar şi săpun cumpărate en-gros de pe la marketuri, să nu mai ajungă şi la alţii, să aibă ei cu ce să-i cumpere pe alegători... Încă mă mai întreb: ne mai facem vreodată bine?!