Comercianţii care vând la un târg de Crăciun kilul de şorici cu 140 de lei sunt nişte ticăloşi! E prima reacţie când vezi-auzi despre nişte preţuri practicate pe la unele Târguri de Crăciun din ţară. La fel de ticăloşi sunt şi cei care îţi cer 70 de lei pe kilul de cartofi prăjiţi sau de varză călită. Prin comparaţie, când dai 70 de lei pe o porţie de ciolan afumat cu pensula ţi se pare suportabil. Nu e, e jaf la Târgul mare!

De unde-or fi răsărit preţurile astea? Uite o întrebare fără răspuns imediat. Poate au plecat şi porcii, nu doar românii din ţară. Poate au fost omorâţi şi îngropaţi prea multe sute de mii de porci din cauza pestei. Poate că, pur şi simplu, aici ne-a adus inflaţia, aici suntem cu bunăstarea, ne permitem, rezistăm şi la preţurile astea nesimţite. 

La urma urmei, suntem Ţara verzei şi a cartofului. La care cu modestie aş adăuga un ingredient de ultimă oră: excrementele de urs. Bine conservate la cutie. 40 de lei vreo 30 de grame. Deci varza, cartoful, şoricul, ciolanul afumat şi tot ce-şi poate imagina mai gustos papila ta înfometată pică undeva la subsolul scumpirilor faţă de noutatea absolută în materie: kkt de urs brun, neaoş secuiesc. Urşi de care trebuie să avem grijă, banii de la „gluma” cu excrementele vândute la cutie sunt folosiţi pentru a proteja, îngriji, hrăni animalele care caută de mâncare pe la casele oamenilor, prin maşini, pe străzi şi prin gunoaiele din cartierele prost luminate pe motiv de curent electric scump.

Da, scumpetea e cuvântul de ordine al acestei ierni încă blânde. Totul e prea scump. Şi cozonacul s-a scumpit teribil: 176 de lei un cozonac de-un kil, cu cacao şi „zahăr de stevia”. Na, am auzit-o şi pe-asta: zahăr de „ştevie”. Bunica făcea borş de ştevie, o buruiană pe care îţi era jenă s-o pomeneşti pe vremea copilăriei mele pentru că te suspectau tovarăşii de jocuri de pe stradă că eşti sărac lipit şi n-ai ce să mănânci. Târziu, mult mai târziu am aflat de la cercetătorii britanici că „ştevia” face bine peste tot, rezolvă orice boală, colesterol, tensiune, cancer etc. Cam ca urzicile pe care le vindeau femeile în curba la dreapta vizavi de izvorul de apă minerală ostenită din Vâlcele.

Deci scump, foarte scump totul. Dar, nu-i aşa, nu e prost ăla care cere, ci ăla care dă. Prin urmare, calculul e simplu: dacă omul cere atât de mult pe şoriciul de porc înseamnă că are clienţi, pentru că regulile pieţei spun clar: nu poţi cere mai mult decât poate piaţa plăti. Dacă îţi permiţi să te duci la un Târg, fie el şi de Crăciunul care încă n-a venit, şi să dai 160 de lei pe o porţie de ciolan afumat cu cartofi prăjiţi şi varză călită şi 100 de grame de şorici... Înseamnă că ai de unde şi treaba-i în regulă, nu are nicio vină vânzătorul-bucătar-ospătar de sub cortul sub care sfârâie bucatele care-ţi fac cu ochiul.

Nu vreau să descurajez pe niciunul dintre amatorii de „chilipiruri” la Târgul de Crăciun care se va deschide, din câte ştiu, pe 16 decembrie în Sf. Gheorghe. Dar e bine de ştiut de unde se pleacă: ce v-am spus mai înainte sunt preţuri practicate la Sibiu, Cluj, Bucureşti, Braşov. Oraşe mari, oameni cu stare, cu lefuri bugetare. Mi-e teamă însă că vă veţi lovi de ele şi în centrul oraşului nostru, la urma urmei nu degeaba avem cea mai scumpă piaţă agroalimentară din regiune, raportată la veniturile mult sub media pe ţară realizate din salarii şi pensii de către locuitorii municipiului. 10-12 lei un pahar de vin fiert, 15-20 de lei un langoş, 25 de lei un kurtos... 

Dacă preţurile o vor lua la vale în săptămâna care urmează înseamnă că s-a întâmplat o minune, că nu degeaba-i Crăciunul o sărbătoare a omului bun şi pomului copt, cum cântau odinioară adevăraţii liberal-democraţi. Să fie, să se-adune, să se-nmulţească oamenii buni! Dar n-aş prea crede în minuni, mai ales când de ele se ocupă Moşi cu autorizaţie de la Primărie...