OPINII 20 ianuarie 2021

EDITORIAL. Sindicatele, Guvernul-drac şi proverbele românilor

de Dumitru Manolăchescu | 1038 vizualizări

„Banul e ochiul Dracului”, „Banii n-aduc fericirea” – sunt doar două  proverbe care atestă, teoretic vorbind, înţelepciunea românului. Modest, cumpătat, cu ochii şi urechile spre porunci de provenienţă divină, românul din proverbe nu vrea bani cu orice preţ; el vrea lucruri mai presus de meschinul „argint”. Vrea armonie, sănătate, pace, dreptate, înţelegere cu vecinii, cu toţi oamenii.

Suntem, toţi, doctori în teorie, practica ne omoară. Poveştile care îl urcă pe român deasupra arginţilor trădători nu mai amăgesc pe nimeni. Lumea românească de azi este ahtiată după arginţii ăştia, fie că-i merită, fie că nu. „Banii vorbesc”, spune antivaccinistul coronasceptic Dan Bitman într-o melodie mereu actuală. Fără bani eşti un nimeni, un nimic.

Funcţionează în societatea noastră şi o altă faţetă a înţelepciunii proverbiale româneşti: „Pupă-l în bot şi papă-i tot”... Vorba asta te îndeamnă să calci pe cadavre ca să-ţi atingi scopul: cât mai mulţi arginţi. Primarii şi bugetarii nu fac excepţie de la această regulă.

Mi-au venit în minte toate astea uitându-mă la sindicaliştii nemulţumiţi de mărirea salariului minim cu doar 40 de lei pe lună. Da, e puţin; da, mulţi români ar merita mai mult. Întrebarea e: de unde? Banii se duc pe Covid 19, pe lefuri şi pensii exagerate,  legiferate nedrept de fostele guvernări, pe proasta administrare a unei societăţi care produce bugetari de lux pe bandă rulantă – dacă un fost şef de penitenciar poate avea o pensie lunară de 78.000 de lei, cum să mai acuzi judecătorii CCR care nu primesc nici jumătate din această sumă?! Iar „statul la stat” pe salarii uriaşe a ajuns o practică, o regulă, nu o excepţie. Te cruceşti când auzi ce venituri au şefii unor autorităţi şi agenţii guvernamentale care n-au activitate de niciun fel, care produc doar găuri unui buget secătuit.

Au dreptate bugetarii să ceară un salariu minim mai mare? Sigur că au, dar nu toţi şi, mai ales, nu poliţiştii. Şi poate ar trebui ca bugetarii să accepte „pachetul” întreg: o mărire a salariului minim vine doar împreună cu reducerea numărului de bugetari care fac umbră degeaba instituţiilor statului. Bine ar fi ca una dintre soluţii pentru creşterea venitului minim să fie avansată chiar de către sindicate, care să accepte că din 1.250.000 de bugetari câţi are, acum, România, pot pleca fără niciun regret câteva sute de mii de inutili.

Dar reducerile de personal au o istorie ciudată, pe care liderii de sindicat o acceptă lejer: ele ar trebui să se producă mai ales la instituţiile populate de oameni de partid, de rude şi amici ai acestora. Şeful unei Autorităţi cu nume complicat care nu se ocupă de nimic are o leafă de 18.000 de lei pe lună. Omul a fost cândva tras pe „linia moartă” bugetară de un partid aflat vremelnic la guvernare – şi-a rămas, a fost uitat acolo. Moartă-moartă, dar foarte productivă linia asta, e ceva să iei 4.000 de euro pe lună fără să faci nimic...

Poate şi realitatea asta ar trebui să figureze printre priorităţile sindicatelor care ies acum în stradă să ceară mărirea salariului minim cu 80-100 de lei. Şi poate că altfel s-ar produce dialogul Sindicate-Guvern în momentul acela. Pentru că altfel pare că bugetarii săraci, care trăiesc cu o leafă de mizerie, nu înţeleg nimic din ce se întâmplă cu o ţară care are nevoie de investiţii uriaşe, de spitale, de drumuri, de şcoli... Toate pe fondul unor imense cheltuieli publice pentru a scăpa de virusul care a ucis într-un singur an peste 17.000 de români.

Mi-aş dori, de fapt, ca nişte sindicate conduse de lideri antipatici şi foarte bine plătiţi la rândul lor să confirme o mică parte, măcar, din înţelepciunea românească cuprinsă în ameţitorul proverb: banul e ochiul Dracului. Adică banul pe care ţi-l dă Guvernul în plus, dar care nu are acoperire în economie, în producţie, banul ăla chiar e „ochiul dracului”, nu are nicio valoare, nu face decât să accentueze criza produsă de Pandemie, de prostia şi populismul guvernanţilor, de şantajul sindicatelor.

Din păcate, românul e înţelept, modest şi cumpătat doar în proverbe. Uitaţi-vă puţin la ce se-ntâmplă în Pandemia românească şi poate îmi veţi da dreptate. Politicienii se ceartă, partidele se urăsc, românii nu mai ştiu în cine şi în ce să creadă. Motive suficiente să se agaţe de orice oportunitate care se iveşte. Una dintre ele: bâlbele şi inconsecvenţa guvernanţilor, dublată de nevoia de imagine a liderilor de sindicat. 

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.