Nu şi lumea românească, ea este mai greu de clintit. Dar în lumea largă se-ntâmplă lucruri grave din cauza secetei. O secetă cumplită, care se va repeta an de an pentru că, nu-i aşa, nu ne interesează schimbările climatice, nu dăm doi bani pe curenţii oceanelor, pe topirea gheţarilor, pe rănile unui Pământ care nu vorbeşte decât celor dispuşi să-l asculte. Iar aceia n-au, deocamdată, nicio putere să schimbe mentalităţi, să educe miliarde de oameni, să deştepte populaţii prostite, manipulate, înfometate.

În judeţul Vaslui preoţii fac ce ştiu mai bine: slujbe. N-au scos încă pe uliţe paparudele, dar înalţă rugăciuni şi fac slujbe de aducere a ploii. Ideea e că nu se poate să nu-i audă Dumnezeu. Iar dacă nu-i aude şi nu-i vede acum, când pământul e pârjolit, fântânile au secat şi oamenii primesc apă din cisternele pompierilor, atunci cu siguranţă îi va auzi după alte serii de rugăciuni şi slujbe ale aceloraşi prea-sfinţi preoţi.

Nimeni nu ştie dacă rugăciunile au vreun rost, dar ele se fac pentru că trebuie, totuşi, făcut ceva, Biserica strămoşească e chemată să acţioneze, să aibă ceva de spus. 

Şi la Reci, la doar câţiva km de Sf. Gheorghe, apa a devenit o raritate. Aici nu se umblă cu preoţi şi paparude, că nu-i tradiţie. Oamenii stau cu ochii pe cer şi aşteaptă ploaia. Care, de câteva zile, a venit. Furtunoasă, dar a udat cât de cât pământul. În satele din Moldova şi în cele din Bărăgan ea încă se ascunde. Dar la cât de mare e seceta, la cât de arse sunt păşunile, la cât de secate sunt fântânile, ploile vijelioase din ultima vreme nu rezolvă problema. 

E nevoie de măsuri serioase pe scară largă. E nevoie ca şefi de state care au produs distrugerea echilibrului climei pe Pământ să înţeleagă că au o vină, că sunt răspunzători de schimbarea climei, de fenomenele extreme care ne afectează pe toţi. Şi e nevoie să înţelegem cu toţii că planeta este în pericol şi din cauza inconştienţei şi egoismului nostru, al tuturor. Consumăm în neştire, ignorând că apa este un lichid preţios, care trebuie tratat cu respect şi grijă.

Italia estimează pierderile datorate secetei la 1 miliard de euro. O treime din producţia agricolă este în pericol. Apa lipseşte nu doar din agricultură, ci şi din turismul care îmbogăţeşte Italia. Celebrele fântâni din marile oraşe nu mai funcţionează, s-a ajuns în situaţia restricţionării consumului de apă în coafuri şi frizerii.

Spania se confruntă cu cea mai mare secetă din anul 1000 încoace. Dacă fenomenul va continua, şi nu sunt semne că va fi altfel, viile Spaniei vor fi distruse într-o proporţie semnificativă, iar agricultura şi zootehnia vor avea masiv de suferit. 

Pe de altă parte, la antipozi sunt inundaţii catastrofale. Asta ca să ne lămurim definitiv că echilibrul climatic al Terrei nu mai există. Nu e neapărat o noutate, secete şi inundaţii au fost dintotdeauna, doar că acum pare că pericolul a crescut exponenţial.

E un război al omului cu natura, iar efectele sunt deja previzibile – pentru că, se ştie, este un război pe care omul nu-l poate câştiga. Celălalt război „la modă”, cel din Ucraina, e un soi de bomboană pe colivă: omoară delfini, arde cer şi pământuri, case, oameni şi animale de-a valma. Şi distruge speranţa că omenirea va reuşi să fie, cândva, deşteaptă, paşnică, echilibrată, înţeleaptă.

Ce se (mai) poate face? Nu ştiu exact. Cred că oricum pentru noi e cam târziu. Dar cred că putem încerca să protejăm pădurile de tăietori, apele de gunoaie, Pământul de proşti şi Cerul de sfinţi falşi.