În coaliţia de guvernare dominată de PSD-UDMR se vând şi se cumpără prefecţii. Va urma scoaterea la tarabă a şefilor de instituţii publice deconcentrate. E nevoie de paritate şi-acolo, n-ai cum să-i laşi la urmă pe lipitorii de afişe ai PSD. Din toată cumetria asta penibilă, de piaţă săracă dintr-un cartier mizerabil,  liberalii ies iarăşi rău. Pierd şi vor pierde în continuare pe toată linia. PSD nu-i lasă nici să respire pe liderii partidului care va deveni, curând, istorie. 

Coaliţia s-a împărţit, aşadar, în două: PSD-UDMR contra PNL. Oportunişti feroce, liderii UDMR au renunţat rapid la perdanţii care-şi astupă găurile vasului eşuat şi-au trecut în barca victorioşilor. Normal, politica n-are nicio treabă cu morala, cu bunul simţ, cu sentimentele; cel mai slab e întotdeauna părăsit, lăsat să moară agăţat de-o scândură în ocean. PSD şi UDMR au avut de la cine să înveţe lecţia asta în mai bine de două decenii de „şcoală” predată de şefii partidelor şi guvernelor de la Bucureşti şi Budapesta. Pe de altă parte, nu mă îndoiesc că şi PNL ar fi procedat la fel dacă ar fi fost în situaţia de a hotărî ei cum, cine şi când să fie părăsit. Dovadă chiar ultima lor alegere: au părăsit un USR mai slab în favoarea unui PSD mai puternic... Că alegerea asta s-a întors împotriva lor, e altceva.

Se vând şi se cumpără funcţiile de prefect, urmează cele de secretari de stat, directori şi şefi de agenţii în teritoriu. Se duc bătălii pe câteva judeţe în care este interesat şi UDMR: Cluj, Arad, Mureş. Liberalii au cedat Capitala pesediştilor. Iau ceva în schimb? Nu se ştie, poate le cedează UDMR Mureşul, la schimb cu Aradul... Nu, nu-i bine, revenim: dacă liberalii iau Clujul de la UDMR, atunci Aradul va avea prefect PSD, iar Harghita se va duce la PNL. Vrea cineva Covasna?! Nu?! Nu interesează pe nimeni?! Bun, s-a adjudecat, rămâne la UDMR...

Ca la piaţă, v-am spus. Nu c-ar fi ceva nou, că am mai văzut tarabele astea în zile de târg în toate alcătuirile politice. Doar că, la un moment dat, te saturi, ţi se-apleacă, vomiţi. Miroase urât, iar gustul „produselor” îţi taie orice poftă. Nu mai suporţi mânărelile astea de la unii care s-au lăudat cu profesioniştii lor, cu lupta lor anti-PSD şi anti-corupţie.

Cel mai tare m-a distrat  Florin Cîţu, ales preşedinte al PNL parcă doar ca să distrugă partidul Brătienilor. Fostul premier ajuns şef la Senat a scos următoarea cugetare din puţul gândirii lui profund liberale: dacă unii prefecţi liberali îşi vor pierde funcţiile, nu-i problemă, îi relocăm ca secretari de stat sau în alte funcţii importante în teritoriu, că sunt destule.

Te-apucă spaima: criterii de competenţă? Valoare, profesionalism? Aiurea: carnetul de partid şi dorinţa de luptă cu „duşmanul” userist, că doar ăsta a mai rămas, restul sunt numai prieteni. Nu poţi fi prefect ori subprefect la Cluj, la Arad, la Sf. Gheorghe-Covasna? Nu-i bai, avem nişte posturi de secretar de stat neocupate la Culte, la Sport, la Tineret, la Familie, la Cultură, la Fonduri Europene... Oriunde, nu contează ce ştii să faci, nu contează studiile, important e să vrei, să dai din gură, să te baţi cu morile de vânt până când generalul-premier-preşedinte de partid îţi ordonă: „la loc comanda, pe loc repaus!”.

Ce să zici, ce să faci, pe cine să-njuri? După ce l-ai văzut pe Florin Roman, plagiator şi mincinos cu diplomă, ministru la Digitalizare doar pentru că e „om cinstit”, n-a furat decât vreo 10 pagini dintr-o lucrare, după ce ai văzut-o pe avocata Laura Vicol, confidenta corupţilor, înscăunată de PSD şefă la Comisia juridică a Camerei, după ce l-ai văzut pe Neacşu, condamnat penal reabilitat, pus de PSD secretar general al Guvernului... După toate astea şi multe alte mizerii de care, sunt convins, vom mai avea parte, ce să mai zici de-un biet prefect sau subprefect făcut peste noapte secretar de stat sau director la vreo Agenţie a statului doar pentru că „se poate”?! Doar pentru că Cîţu, sau Kelemen, sau Ciolacu nu lasă pe nimeni fără „coledzi”?!   

Dar, pentru că există întotdeauna un „dar”, în toţi anii ăştia am învăţat să alegem răul cel mai mic. În anul 2000, speriat de extremismul găunos al PRM, l-am preferat pe Ion Iliescu lui Vadim Tudor. Şi n-am fost singurul care a gândit aşa. După 20 de ani, iată, între o alianţă PSD-UDMR şi una PSD-AUR mă văd nevoit să aleg prima variantă. Şi, sunt convins, nu voi fi nici acum singurul care înghite broasca asta râioasă, oripilat de violenţa discursului unor nevrednici urmaşi ai „tribunului”.    

Cât despre PNL... Numai de bine!