A sosit momentul unor reevaluări în materie de partide, politici, personaje. Adică să nu mergem ca boii cu oiştea-n gard doar pentru că nu ştim s-o luăm decât înainte. Să vedem ce se întâmplă şi în stânga, şi în dreapta. Plus că eşti prost doar atunci când persişti în greşeală.

Klaus Iohannis. Foarte puţină lume a înţeles ce-a făcut, ce-a aranjat, cum i-a ameţit pe liberali şi pesedişti ca să facă o coaliţie de guvernare. L-am înjurat mai toţi cei de pe dreapta, probabil că şi foarte mulţi de pe stânga, dar ei îl înjură oricum. N-am înţeles atunci la ce e bună o asociere politică oarecum contra naturii, cu istoric deloc popular; şi ne-am victimizat, şi ne-am simţit păcăliţi. Şi am şi fost, nu-i vorbă.

Doar că, acum, s-ar putea ca lucrurile să capete alt sens. De pildă: oare mişcarea lui Iohannis nu ne-a salvat de la o distrugere şi mai mare a tuturor speranţelor? Oare ce-ar fi însemnat interminabile certuri PNL-USR în condiţiile unei majorităţi fragile în Parlament? Oare ce-ar fi însemnat un PSD-AUR crescând în sondaje pe seama unui discurs populist în condiţiile frustrărilor pandemice, al crizei din energie şi al unui război previzibil la graniţe?!

Nu ştiu şi nici măcar nu pot să ghicesc dacă Iohannis a înţeles în acest fel situaţia: ne aşteaptă un conflict major cu Rusia, cu Pandemia, cu preţurile, ţara are nevoie de un guvern solid măcar pe hârtie, dacă nu cumva şi în Parlament. Mă sacrific, îmi asum pierderea de încredere şi popularitate, dar dau ţării o oarecare stabilitate.

Dacă aşa a gândit, atunci merită o reevaluare şi o plecăciune: a fost mai deştept şi mai curajos decât mulţi dintre noi. Dacă a fost doar o potriveală, înseamnă că a avut, sau n-a avut, noroc. Depinde din ce parte a gardului priveşti spectacolul. Oricum, faptul că vom avea trupe franceze şi americane în România, ca să ne apere măcar teoretic de o improbabilă ofensivă rusească, i se datorează. Ceea ce nu e deloc puţin.

USR se cere reevaluată. A început ca o tânără speranţă şi termină în genunchi, ca un boxer leneş pus la podea de lipsa antrenamentelor. Nu-mi dau seama de ce, cum şi când s-a petrecut schimbarea asta. Dacian Cioloş a vrut să conducă partidul de la Bruxelles. Greu, românii au nevoie de atingeri, de vorbe, de şoapte la ureche, nu le ajung postări impersonale lipsite de soluţii concrete. Sigur, ca partid într-o Opoziţie pe care ai cerut-o, ai cerşit-o, nu poţi face mai nimic.

De ce ai vrut în Opoziţie? Asta e o întrebare la care doar ei, liderii USR, pot răspunde. La momentul cedării nu i-am bănuit decât de naivitate, heirupism, lipsă de experienţă politică, nesiguranţă, eventual de o evaluare eronată a situaţiei politice. Acum, când îi văd cum se bat ca orbeţii ca să revină la vechile structuri USR şi PLUS, încep să cred că la analiza de atunci se adaugă prostia şi nemernicia unor lideri. Iar asta nu îmi oferă nici un miligram de speranţă în plus în viitorul clasei noastre politice învechite şi ticăloşite.

Despre PNL ce să mai zic... Îl aud pe sărmanul Cîţu cum geme sub opinca lui Ciolacu şi nu mi se face deloc milă. Şi totuşi... Dacă îl reevaluăm pozitiv pe Iohannis, ar cam trebui să facem acelaşi lucru şi cu liberalii. Care şi-au sacrificat imaginea şi procentele pentru a înfrunta o realitate care ar fi distrus orice altă coaliţie sau (mez)alianţă. Ceea ce nu scuză, desigur, războiul catastrofal Cîţu-Orban, cu rezultatele care se văd.

PSD merită şi el reevaluat cam în aceeaşi notă optimistă, chiar dacă ce fac ei acum se poate traduce într-o singură frază: noi suntem stăpânii, noi săpăm sau astupăm gropi. De la noi se iau lumina, speranţa şi iertarea...

Nu rămâne decât să credem că electoratul ştie ce face când îi creditează pe pesedişti cu 35% în sondaje. Altfel ar trebui să ne schimbăm profilul şi să decretăm măcar în sinea noastră că „majoritarii” sunt creduli, manipulaţi, proşti, analfabeţi etc. Ceea ce nici nu se poate, nici nu se face, nici nu se-ntâmplă; ne place ori nu, alegătorii ştiu întotdeauna ce fac, cum judecă şi de ce votează cum votează.   

Aşa sună reevaluările mele în noua situaţie geopolitică pe care o trăim. Viitorul, imediat sau ceva mai îndepărtat, ne va spune dacă am gândit corect sau am dat-o din nou în bară.