OPINII 15 martie 2018

EDITORIAL. S-au încurcat în drapele şi culori

de Covasna Media | 1060 vizualizări

Pentru că se împlinesc 170 de ani de la Revoluţia paşoptistă, ar fi potrivit să încep cu o urare: La mulţi ani vecinilor şi prietenilor noştri maghiari de Ziua lor. Doar că urarea noastră, altfel sinceră, se împiedică de nişte incerte şi zgomotoase steaguri tricolore la fiecare stâlp care luminează nopţile oraşului – uneori şi zilele, dar ce mai contează... Am ciudatul sentiment că nici măcar organizatorii evenimentului nu s-au dumirit despre ce-i vorba, ce steaguri trebuie puse şi în ce poziţie. Noi am înţeles că ne flutură pe sub mustăţi drapelul Italiei, cam aşa sunt aşezate steagurile pe stâlpii din centru. Alţii spun că nu, e drapelul Ungariei. Comunicatul oficial al Primăriei spune ritos şi supărat: nu e drapelul oficial al Ungariei, este drapelul naţional unguresc, care nu-i totuna cu drapelul oficial al Ungariei. Oraşul nostru atât de greu încercat de steaguri şi imnuri mai suportă şi „culori naţionale ungureşti“, alăturându-se armonios unor cocarde roşu-alb-verde...

Ce să mai înţeleagă săracul român din toată nebunia asta?! Dar săracul maghiar? Că pe ei i-ar interesa mai degrabă să trăiască bine şi în pace decât numărând steagurile, precum Ghiţă Pristanda, ori aşezând culorile în poziţia convenită de mai-marii urbei. Preţ de-o zi şi-o noapte am crezut că-i vorba de-o nepricepere, de-o gafă a organizatorilor. Acum îmi dau seama că nu-i vorba de-o gafă, există totuşi un expert în heraldică printre cei care s-au ocupat de eveniment, e mult mai mult: e premeditare în toată regula! Nu „crimă cu premeditare“, n-am ajuns în acel stadiu avansat al naţionalismului obscur de tip Gheorghe Funar, ci „pavoazare cu premeditare“. Să mă explic:

Şi dacă vii din Cosmos vezi că mulţimea drapelelor tricolore ungureşti din centrul oraşului e forţată, clar apăsătoare pentru cei care nu rezonează cu tricolorul Ungariei. Drapelul oficial al României, ne spune primarul Antal, va fi arborat doar pe 15 martie, când ne onorează cu o vizită oficială însuşi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban. Păi cum să nu te gândeşti la premeditare? E ca şi cum ni s-ar spune în faţă: noi, maghiarii, suntem aici la noi acasă, voi, românii, sunteţi nişte parveniţi milogi, trimişi de Ceauşescu să ne strice echilibrul etnic, deci ne permitem să vă sfidăm. Tricolorul vostru nu are loc lângă cel al Ungariei mamă, voi sunteţi cetăţeni de rang inferior  în acest spaţiu.

Sunt în Sf. Gheorghe din 1970, am trăit şi bune, şi rele laolaltă cu oamenii de toate naţionalităţile din judeţ şi oraş. Am văzut statuia lui Mihai Viteazul devastată de o bombă aşezată între picioarele din spate ale calului de un neprieten al istoriei românilor. A murit atunci un copil de etnie maghiară, aflat întâmplător la locul faptei. Dar niciodată n-am simţit atâta încrâncenare din partea autorităţilor locale maghiare în a ne arăta că românii sunt în plus aici, că n-au ce căuta în zonă.

La acest capitol aş înscrie şi refuzul obstinant al primarului Antal Arpad de a rezerva câteva ore cântăreţei de muzică populară Matilda Pascal Cojocăriţa pe scena centrală din faţa Prefecturii, cu prilejul Zilelor Sf. Gheorghe. Aici nu-i vorba doar de orgoliul artistic al unei mari interprete a folclorului românesc, ci de nişte uzanţe: nu o poţi trimite pe Matilda Pascal Cojocăriţa să cânte pe o scenă anonimă din curtea unui liceu, fie el şi de Artă.

Lucrurile au luat-o razna după Revoluţie. Mă sună prieteni din ţară şi mă-ntreabă: cum vă descurcaţi voi acolo, văd că-i groasă, vă omoară ungurii, ori ce se-ntâmplă? Le răspund cât pot de calm: nu crede tot ce vezi, oamenii n-au nimic de împărţit, interesul lor este să ducă o viaţă bună, normală, demnă. Asta-şi doresc toţi: şi români, şi maghiari, şi evrei, şi rromi. Din când în când, însă, îşi bagă coada politicienii în căutare de voturi şi-atunci iese urât, se agită spiritele şi oamenii de diverse etnii încep să se uite urât unii la alţii.

„Capodopera“ incertă din centrul oraşului este o încercare de acest gen: să le arătăm cine suntem şi ce putem, ce forţă avem. Să nu ignorăm un lucru: încercarea asta este o consecinţă directă a „prieteniei“ politice la nivel înalt, acolo unde politicieni maghiari îşi vând voturile şi cumpără privilegii personale sau colective de la partidele aflate la guvernare.

Revenind la steagurile noastre: Primarul Antal Arpad a fost amendat cu 5000 de lei. Cu aceeaşi sumă şi din aceleaşi motive a fost amendat şi primarul oraşului Tg. Secuiesc, Bokor Tibor. O sumă uriaşă, pe care nici nu ştiu de unde-o vor scoate primarii noştri, care tocmai şi-au mărit consistent lefurile. Poate ne vor cere să contribuim cu toţii, oricum nimeni nu ştie din ce bani se plătesc amenzile astea cu iz de propagandă electorală pe bază de victimizare etnică...

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.