La cum a fost guvernată ţărişoara noastră în „epoca DDT”, mai că-ţi vine să crezi că e mai bine să nu fii guvernat, să-ţi faci de cap cu banul public fără nicio teamă, la fel cum şi-au făcut de cap liderii politici ai majorităţii parlamentare. Care-i treaba?! Uite că n-am murit, au crescut lefurile, cresc pensiile din septembrie, au crescut depunerile la bănci, s-au înmulţit maşinile, e drept că murim cu zile, că n-avem nici spitale, nici şcoli, nici drumuri civilizate – dar nu le poţi avea pe toate, nu? Preţul cu care am obţinut toate „realizările” astea nu-l vom plăti în acest an, cu siguranţă nici în anul viitor, când cele două runde de alegeri vor aduce râuri de lapte şi miere prin pajiştea carpatică. Îl vom plăti, sau îl vor plăti copiii şi nepoţii noştri când va veni scadenţa teribilismelor financiare executate de partidele care pun acum ţara pe butuci. Iar atunci nu va fi deloc vesel.

Şi totuşi, cine guvernează? PSD dă din casă nişte stenograme „secrete”, din care răzbate un calcul cinic, lipsit de minim patriotism: „E de analizat dacă nu-i mai bine să ne retragem şi să-i lăsăm pe liberali la guvernare, aşa cum l-am lăsat pe Cioloş”. Nu zic eu vorbele astea, le zice madam Olguţa Vasilescu. Descoperim, iată, cinismul în cea mai retrogradă formă a sa, una de pe urma căreia se poate alege praful de toţi şi de toate, fără ca partidul de „patrioţi” să sufere prea mult. Un cinism programat, premeditat, calculat. Un cinism antiromânesc, care-i transformă pe toţi cei care îl pun în practică ori îl aprobă în trădători de ţară.

Dar ce scenarii se pun pe masă după ieşirea lui Tăriceanu de la guvernare? Nu-s multe. Unul ar fi să continue Dăncilă în fruntea unui guvern minoritar. Pare să aibă şanse, măcar într-o primă fază, adică până se vor pune de acord – dacă se vor pune vreodată! – PNL, USR-PLUS, Pro România şi ALDE. Dacian Cioloş a afirmat răspicat: „Nu vom accepta să guvernăm decât atunci când vom avea o majoritate parlamentară consistentă”. Iar o majoritate parlamentară consistentă nu se poate obţine decât în urma unor alegeri, pentru că Tăriceanu şi Ponta, care acum promit marea cu sarea celor din Opoziţie, vor trăda la prima înfăţişare orice înţelegere cu PNL şi USR-PLUS. Prietenia dintre PSD şi ALDE va continua pe plan local, aldiştii nu vor pleca din funcţiile în care au fost sponsorizaţi ca urmare a sprijinului acordat grupării Dragnea-Dăncilă. Nu pleacă „şefuţii” din judeţe de la măcelăria Dăncilă, mai degrabă îl părăsesc pe manechin decât să-şi piardă posturile. Nu te poţi baza pe „partidele-balama”, lucru valabil şi pentru UDMR şi PMP.

Ajungem, astfel, la scenariul care chiar ar însemna o noutate în viaţa politică românească: alegeri anticipate. Adică să trânteşti de vreo 3 ori guvernul cu nişte parlamentari care, cei mai mulţi dintre ei, n-au alt interes decât să-şi ia indemnizaţiile, lefurile, să-şi mângâie secretarele de pe la cabinete şi să-şi asigure pensiile speciale. Ce să faci cu amărâţii ăştia?! Nimic altceva decât să aştepţi alegerile la termen din 2020, toamna.

Când s-ar putea să fie prea târziu ca să mai poţi repara ceva şi când oricine va veni la guvernare va trebui să taie în carne vie, adică să reducă masiv cheltuieli utile şi inutile, măriri de lefuri, sporuri şi alte privilegii. Am mai trăit experienţa asta, cu Băsescu, şi-am văzut ce urmări are: prăbuşirea partidelor care au promovat un program de austeritate „pe sprânceană” după ce ăilalţi au promis alegătorilor câte-n lună şi în stele. Parcă-i aud la televiziunile subordonate pe-alde Dăncilă, Tăriceanu şi Ponta: „Noi am fi ştiut ce şi cum să facem ca să nu tăiem, să nu reducem, să nu desfiinţăm, noi aveam un program de guvernare pe care nu ne-a lăsat Opoziţia şi Uniunea Europeană să-l punem în operă, uite că acum aveţi ce-aţi votat, austeritate şi sărăcie cu guvernul de dreapta”. Ticăloşie şi cinism, dar... asta-i politica românească.

Nu ştiu, nu-mi dau seama care poate fi aici calea de mijloc, una care să ne salveze şi ţara, dar care să nu îngroape nici partidele care vor fi nevoite să taie din cheltuieli şi privilegii. Probabil că miniştrii, funcţionarii guvernamentali şi şefii de la partidele care vor guverna vor trebui să fie tot timpul printre oameni, pe la televiziunile la care vor mai avea acces şi să explice zi de zi, seară de seară, cu preşedintele Iohannis în frunte, DE CE sunt obligaţi să promoveze un program de austeritate, DE CE nu pot da ce-au promis în batjocură ceilalţi, DE CE trebuie să strângem cureaua. Şi, spre deosebire de regimul Băsescu, să înceapă strânsul curelei cu ei, cu clasa politică, cu cei privilegiaţi. Al dracului de greu dar fiţi siguri că ajută, fie şi simbolic.