OPINII 27 februarie 2018

EDITORIAL. România golită de suflet

de Dumitru Manolăchescu | 376 vizualizări

În vreme ce mii de oameni ies în stradă să apere Justiţia, nu pe procurorul şef al DNA, de presiunile politice exercitate de PSD-ALDE, în vreme ce partidele de la Putere n-au alt gând decât să-şi scape liderii penali de puşcărie, în vreme ce asistăm crispaţi la îndobitocirea naţiei printr-o propagandă media pro-PSD mai deşănţată decât cea a P.C.R. pro-Ceauşescu înainte de Revoluţie (credeţi-mă, ştiu ce spun!), în tot acest timp România se goleşte de conţinut, de bucurie, de viaţă, de oameni. Oficial, 3,4 milioane de români au părăsit ţara în ultimii 15 ani de zile, aflându-şi rosturi aiurea. Oficial înseamnă că încă vreun milion au scăpat statisticilor. Una peste alta, aproape 5 milioane de concetăţeni ai noştri au părăsit România nu doar cu trupul, ci şi cu sufletul. Chiar dacă mai vin pe-acasă în vacanţe, chiar dacă mai trimit bani rudelor rămase în ţară, chiar dacă s-ar întoarce dacă leafa ar fi ca în Italia, Spania, Germania, Anglia, chiar dacă toate astea şi încă altele s-ar întâmpla, ei nu mai aparţin României – cu siguranţă nu mai aparţin unei Românii în care dispreţul faţă de contribuabilul onest, minciuna şi hoţia au devenit politici de stat. N-au plecat de la bine la mai bine, au plecat de la rău la mai bine şi nu se vor întoarce niciodată de la mai bine la acelaşi rău care-i dispreţuieşte.

Din păcate, nu e ultima veste proastă: exodul continuă! Peste încă vreo 4-5 ani, cu aceleaşi guvernări PSD-ALDE îmbuibate de corupţie şi nostalgii ceauşiste, România se va mai goli de câteva milioane de oameni. Mai ales de tineri, pentru că vârsta la care se pleacă este cea cuprinsă între 25 şi 40 de ani. Pleacă, adică, oameni valoroşi, în putere, care preferă să-şi nască şi să-şi crească odraslele în ţările din Europa civilizată.

Cine rămâne în ţară? Cei excesiv de simţitori, care mai au nişte părinţi de care să îngrijească, cei cărora le e teamă de schimbare, cei care au încredere în partidele corupte, cei care fac parte din „famigliile” politice conducătoare. Şi, desigur, bătrânii care vor să moară acasă, pe ogorul lor, în apartamentul lor, în azilul lor, în căsuţa lor văruită cu inconfundabilul albastru-siniliu. Îi văd, îi simt aşteptându-şi copiii sau nepoţii în pragul porţilor, lăcrimând şi sperând în bunătatea Celui de Sus. Sunt bătrâni care au uitat de câte ori n-a răspuns rugăciunilor Prea-Milostivul.

Şi totuşi, privind miile de oameni care ies în stradă să apere o idee, nu o persoană anume, încep să cred că vom mai rămâne atâţia cât să-i înfruntăm pe corupţii şi hoţii care ne guvernează discreţionar, haotic, falimentar. Nu ştiu şi cât timp va rezista acest detaşament de luptători pentru o Românie liberă. Neimplicarea guvernelor în oprirea exodului românesc arată că asta a devenit o politică de stat: lăsaţi-i să plece, n-avem nevoie de ei, rămân în ţară adevăraţii patrioţi, care votează întotdeauna cu urmaşii tătucului Iliescu. Dar ăsta e un blestem pe care îl putem opri, nu e o fatalitate decât dacă o acceptăm, dacă i ne supunem. Dacă îi credem când ne spun că doar cei rămaşi sub culorile lor contează, că ceilalţi, diasporeni sau nu, sunt nişte trădători şi vânzători de ţară.

Nu-mi dau seama dacă nu cumva, involuând în acest ritm, peste vreo 10-15 ani vom avea, de fapt, exact ce merităm: o ţară de 10 milioane de oameni, cu o Diasporă imensă. Cea mai numeroasă din Europa, dacă nu cumva din întreaga lume: 10 milioane de oameni care au părăsit o ţară europeană frumoasă, bogată şi ortodoxă. Nu de frica războaielor pustietoare, ca în cazul sirienilor, ci de frica sărăciei permanent ofensive, a umilinţelor şi haosului instaurate vreme de 30-40-50 de ani de nenumăratele guverne şmechere, corupte şi hoaţe, conduse de politicieni şmecheri, corupţi şi hoţi.

La 82 de ani, actorul francez Alain Delon, „zeul” masculin al tinereţii mele, declara într-un interviu pentru nu mai ştiu ce revistă încă interesată de vorbele unui mare „fost”: nu-mi pare deloc rău că voi părăsi această lume atât de urâtă şi tristă... C’est vrai, monsieur Delon! Doar că la înţelepciunea asta ajungi întotdeauna ori prea târziu, ori prea devreme. Niciodată la timp.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.