Starea presei independente din România este una proastă. Urmând fără jenă exemplul viu al „fratelui” Viktor Orbán, regimul Ciolacu cumpără televiziuni, ziare, radiouri cu banii partidelor. Că partidele au de unde, sunt milioane şi milioane de euro din bani publici, banii tăi şi-ai mei adică, pe care partidele de la Putere le bagă-n buzunarele patronilor de presă pentru ca publicaţiile sau televiziunile respective să nu vadă decât ce trebuie să vadă, ce foloseşte partidelor cu pricina.

Un tipic exemplu de „dare şi luare de mită” este recenta dezvăluire a ziarului Libertatea cu privire la milionul de euro cu care PNL i-a cumpărat pe teribilii jurnalişti de la Digi 24. O televiziune pe care, în lipsă de altceva mai bun în materie de ştiri, o urmăresc. Efectul milionului? Nimic rău despre PNL, Ciucă, plagiat, „frăţia maşinilor” din MAI-ul liberalului Bode etc.

Pare simplu, de fapt nimeni nu inventează roata în materie de falsă libertate a presei. Eşti liber să scrii ce vrei, dar şi şeful tău e liber să nu te publice, să nu programeze ancheta pentru care ai muncit la o oră suportabilă la TV. Treaba asta se întâmpla şi în presa comunistă, atunci exista în plus şi o cenzură, aşa încât tacâmul era complet. Nimic nu putea să apară fără un strict control de la PCR.

Acum cenzura nu o mai impune un singur partid, ea se exercită de către reprezentanţii Puterii din mai multe partide. E mult mai complicat şi mai greu să găseşti o informaţie corectă în puzderia de zgomote pe care le face falsa libertate a presei. Milioanele de euro cumpără voci, reacţii, opinii, tăceri... Mai ales tăceri, nu se compromit chiar toţi să-i apere vocal, pe faţă, pe hoţii din fruntea partidelor. Tăcerea complice e preferată de cei mai mulţi: nu ne atingem de subiect.

De aceea, probabil, protestul jurnalistei Emilia Şercan împotriva clasării dosarului în care Poliţia lui Bode e acuzată de hărţuire şi intimidare nu e băgat în seamă de marile trusturi de presă. N-are treabă Digi 24 cu acţiunea de kompromat a Emiliei Şercan! Cea care i-a speriat pe plagiatorii amatori de doctorate stă de 10 zile în faţa Parchetului General, cerând redeschiderea dosarului. N-o vede nimeni din sfera Puterii, nu se oboseşte nimeni de la Parchet, ori din Guvern să lămurească situaţia. Emilia Şercan poate fi auzită la Europa FM şi eventual la un post TV cu audienţă minoră.

Dar regimul Ciolacu garantează libertatea de opinie şi a presei, cum s-ar putea altfel?! La fel cum şi regimul Viktor Orbán din Ungaria vecină garantează libertăţile astea: prin cumpărarea marilor trusturi de presă. Restul... nu contează, tirajele sau audienţele mici nu fac pagube importante, e chiar bine să existe nişte supape, au învăţat trucul ăsta de la regimul Ceauşescu.

Presa print centrală şi locală moare încet, dar sigur. Câţiva patroni pasionaţi de presa clasică tipărită încearcă să reziste în faţa preţurilor impuse de tipografiile din ce în ce mai puţine şi mai selective. Aşa s-a ajuns ca unicul cotidian românesc din judeţul nostru să devină revistă săptămânală. Nu e o nenorocire, există OCV online şi va exista şi OCV/covasnamedia o dată pe săptămână la chioşc. Dar toată povestea asta spune multe despre garanţiile regimului Ciolacu în materie de libertate a presei. 

Teoretic, suntem o ţară plină de libertăţi şi posibilităţi. Practic, ne furăm singuri căciula crezând că putem păcăli lumea cu şmechereli balcanice ieftine. Mă întreb când va atinge şi premierul Marcel Ciolacu apogeul nesimţirii politice pe care l-a exersat premierul ungar Orbán în faţa prea-supuşilor ziarişti „independenţi” la o conferinţă de presă de la Bruxelles.

Acolo, Viktor Orbán s-a lăudat cu „genetica ungurilor, care nu acceptă niciun fel de presiuni din partea nimănui”, lamentându-se îndurerat că nu poate fi de acord cu începerea negocierilor pentru acceptarea Ucrainei în UE întrucât, printre multe altele, în Ucraina lipseşte cu desăvârşire libertatea de opinie şi a presei... N-o fi fost nicio oglindă prin preajmă, să-şi vadă chipul deformat de libertatea presei din ţara pe care o conduce autoritar?!