Victor Ponta cel Generos ne oferă o soluţie pentru dăinuirea statului român. Soluţia lui nu-i o noutate, doar că el o repune pe tapetul unor dezbateri publice viitoare: reorganizarea teritorială a României. De ce ne-apucă din când în când dorul să reorganizăm teritorial ţara? Pentru că se dau o groază de bani unor judeţe cât un oraş mai mare, unor birocraţi inutili, unor instituţii ineficiente. Pentru că ar trebui reformată administraţia centrală şi locală. Pentru că 80% din primării sunt falimentare. Pentru că un sfert din veniturile statului se duce pe un aparat administrativ inutil şi ineficient.

Dar de ce n-ai făcut tu, Victore, reorganizarea asta? E o întrebare care-ţi vine automat pe buze. N-o s-o punem, putem înţelege că unii se trezesc mai târziu, au nevoie de experienţă şi nu pot fi condamnaţi pentru asta. Important e că, până la urmă, se trezesc – spre deosebire de alţii care dorm tot timpul în vitale fotolii de premier, preşedinte, senator, deputat, ministru şi alte importante funcţii publice.

Victor Ponta vrea 15 judeţe şi cel mult 1500 de localităţi, faţă de 41 şi, respectiv, 3300. E o scădere importantă. Dacă mă întrebaţi pe mine, ar fi o scădere bună, necesară. Dar, ca să se poată face, ar trebui să ştim şi cine va avea curajul să „dizolve” 36 de judeţe, 36 de administraţii locale, zeci de mii de bugetari? Ce guvern, ce partid, ce premier, ce preşedinte de ţară sau de partid se va lipsi de vreo două milioane de posibile voturi de la armata de funcţionari puşi pe drumuri de-o asemenea „reţetă de supravieţuire” a statului român?!

Nu văd un asemenea acord, pentru că ar fi vorba şi despre modificarea Constituţiei. Aşa că ideea d-lui Ponta rămâne fixată pe ţintar la categoria „jocuri de campanie”. Sună bine pentru electorat, aşa cum sună bine şi impozitarea pensiilor speciale recent votată în Senat, ori dublarea-triplarea lefurilor unor bugetari, ori creşterea cu 500 de lei a punctului de pensie. Unele rezistă, altele nu. De pildă, nu poţi majora la nesfârşit valoarea punctului de pensie fără o creştere economică sănătoasă. La fel, nu poţi produce modificări de graniţe teritoriale şi revoluţii financiare fără o atentă şi îndelungată pregătire a fenomenelor. Pentru simplul motiv că rişti să îngropi un lucru altfel bun şi necesar.

E limpede că Victor Ponta are planuri de viitor. După destrămarea inevitabilă a ALDE, după racolarea nemulţumiţilor din PSD şi a rătăciţilor fără stăpân din partidul lui Tăriceanu, Ponta îşi doreşte să devină o forţă politică semnificativă de stânga în viitorul Parlament. După care să câştige tot ce se poate în 2024: Prezidenţiale, Locale, Parlamentare. Îşi propune, de fapt, ca un partid de stânga pro-european să domine politica românească peste 5 ani. Ceea ce nici măcar n-ar fi o nenorocire, dacă n-am avea amintiri.

Dar amintirile ne chinuiesc, nu putem scăpa de imagini vechi şi compromiţătoare cu Ponta mincinos, Ponta încurcat în tot soiul de jocuri şi afaceri  politice murdare, Ponta trădător, Ponta intrigant, Ponta oportunist, Ponta ignorant, Ponta fugărit. De ce l-am crede acum? Uite o întrebare la care ştiu deja un răspuns: pentru că a trecut prin multe experienţe, pentru că a avut nevoie de timp să înţeleagă. Doar că nu pare suficient pentru a încredinţa România unei stângi cu apucături totalitare, care a făcut deja foarte mult rău ţării.

Îmi place să cred că statul român va reuşi să stea pe picioarele lui, să prospere chiar şi fără „salvatorul” Ponta. Altfel ar fi extrem de ciudat, ar însemna că ne putem lipsi de toate partidele de dreapta care adună acum speranţele şi încrederea majorităţii românilor. Ceea ce nu înseamnă că ideea unei reforme administrative n-ar trebui dezbătută, gândită şi pusă în practică în anii care urmează. La urma-urmei, dacă PNL, USR-PLUS şi PRO România vor avea o majoritate convingătoare, cine ar putea să-i împiedice să facă această reformă? Exclud UDMR din ecuaţie pentru că liderii maghiari vor dori o nouă „regiune autonomă maghiară”, ceea ce nu cred că se va putea; deci... reformă administrativă fără implicarea UDMR.