„Remanierea Guvernului este o soluţie slabă”, spune răspicat însinguratul preşedinte Klaus Iohannis. Sigur că-i slabă, prezidente, a fost slabă de la începutul primei guvernări PSD de după ultimele alegeri. Nu-i o noutate slăbiciunea PSD-ALDE în materie de valoare umană, ea a apărut imediat după ce Liviu Dragnea a eliminat orice opoziţie în interiorul partidului, calificând pentru diverse funcţii importante în partid şi stat doar pe cei pe care-i poate domina, subordona, şantaja, manipula. Exemplul elocvent sunt premierul Viorica Dăncilă şi ministrul de Interne Carmen Dan. PSD nu mai are o rezervă de cadre, nimeni nu mai girează acest partid.

Slabă ori grasă, soluţia a fost doar parţial acceptată de preşedinte. Nu i-a dorit pe Olguţa Vasilescu la Transporturi şi pe Ilan Laufer la Dezvoltare Regională. Nu ştim, încă, motivarea, dar am auzit un răspuns hilar la întrebarea „de ce ei” de la premierul Dăncilă: „Am vrut să am în guvern miniştri cu experienţă, d-na Vasilescu a lucrat foarte bine la Ministerul Muncii”... E ridicol, desigur, să fii bun la Transporturi doar pentru că ai experienţă la Ministerul Muncii. Şi mai ridicol e să-l reciclezi pe Ilan Laufer, dat afară pe vremuri din primul guvern Dragnea. Care-i legătura, doar Dragnea-Dăncilă ştiu.

Ce se va întâmpla în continuare nu e neapărat un secret, cei obişnuiţi cu teatrul ăsta absurd ştiu la ce se pot aştepta. Războiul palatelor e declarat demult, urmează să vedem cum va putea Iohannis să se opună unei majorităţi parlamentare extrem de ofensive, deloc preocupate de soarta României, pusă pe minciuni şi jocuri politice de duzină, pe blestemăţii gândite cu scopul de a izola ţara noastră în Europa. Nu vă gândiţi că e o decizie de ultimă oră, o replică a alianţei politice majoritare la chelfăneala MCV. Puterea de la Bucureşti conspiră de multă vreme să abată România de la parcursul european, dovadă stau discursurile anti-europene ale liderilor PSD de pe vremea lui Năstase-Ponta, terminând cu Dragnea. Aceşti oameni n-au avut niciodată încredere în Uniunea Europeană, şi-au dorit mereu un „socialism cu faţă umană” autoritar. Nu le-a ieşit jocul pentru că partea reactivă a poporului român nu mai vrea socialism-autoritar-discreţionar, fie el şi cu faţă umană. 

Ne paşte o nouă criză politică sau e doar un „joc de glezne” al preşedintelui Iohannis pentru a mai salva ceva din imaginea prăfuită de excursionist irelevant în politica românească? Iohannis poate refuza o singură dată nişte miniştri, şi atunci motivat – mă rog, motive să-i refuze pe Laufer şi Vasilescu are cu duiumul, nu de asta-i vorba. După care Dragnea îşi impune orice om în orice minister, fără ca preşedintele să se mai poată opune. Adică îl poate pune pe Laufer la Transporturi şi pe Olguţa la Dezvoltare, care-i problema?! Au oamenii experienţă, ce le mai trebuie expertiză?! Oricum, totul se hotărăşte la Partid, Dragnea e jupânul, cine să i se opună în PSD, în Guvern?! Nu ştiu cum şi de ce s-ar ajunge la CCR, dar şi dacă s-ar merge acolo, tot dracu’ ăla ar fi, ştim bine, trăim pe viu rezultatele conlucrării benefice dintre Partidul Conducător şi Curtea Constituţională subordonată.

Înclin să cred că PSD îşi va păstra propunerile, Dragnea nu va da înapoi, prea e încolţit ca să-l mai intereseze altceva decât propria persoană. N-are nicio treabă DDT cu România, cu Uniunea Europeană, cu SUA... Problema acestui triolet toxic este salvarea „penalilor”, vă veţi lămuri în această privinţă dacă veţi fi atenţi la ce va urma la sfârşitul acestui an şi începutul celui viitor. Acum PSD-ALDE face caz de „unitate” în An Centenar şi în pragul preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, când tocmai această coaliţie a dezbinat definitiv poporul român în An Centenar şi în pragul preşedinţiei Consiliului UE. Dar cu dublul limbaj al propagandei PSD ne-am obişnuit, ştim ce vor spune şi chiar ce vor face, au devenit previzibili în acţiunile lor.

Vom asista la noi scene dintr-o piesă de teatru veche, dar mereu nouă pentru electoratul naiv, pasionat de arta mizerabilă a compromisului politic grosier: „Pupă-i în bot şi ia-le tot”... Ce e bine în toată mizeria asta e că se mai mişcă şi preşedintele, dă semne că e treaz, îngrijorat, neliniştit, încă activ. Unii spun c-ar fi vorba de o „revoltă în genunchi”. O fi, dar e important că nu tace, că se revoltă împotriva bunului plac discreţionar pesedist. E ultimul bastion al luptei cu totalitarismul analfabet de tip DDT.