Statuia din Sf. Gheorghe a primului unificator de ţară, Mihai Viteazul, a fost mâzgălită de nişte „berbecuţi” pe care Poliţia pare că i-a şi găsit: patru tineri de până-n 17 ani. Informaţii neoficiale (pe surse, cum ar veni) ne spun că tinerii sunt de etnie maghiară. Au scris pe soclu „Trianon 1920” şi au vopsit drapelul Ungariei pe statuia care exact acum 37 de ani fusese ciuntită de o bombă care a născut multă ură la acea vreme. Blasfemie cu repetiţie. Atunci a murit un copil de vreo 7 ani. Acum alţi patru 4 copii, ceva mai mari, sunt cercetaţi în stare de libertate: distrugere şi alte ilegalităţi supuse unor articole din Codul Penal.

Lung prilej de vorbe şi de ipoteze... Parc-am fi într-o „Mioriţă” prost adaptată anilor în care (con)vieţuim: baciul ungurean, baciul moldovan şi baciul vrâncean. La apus de soare, poate la răsărit de luceafăr, nu se ştie exact când, nişte berbecuţi ungureni au vopsit şi-au scris măscări pe statuia întâiului „baci” care le-a arătat românilor calea. Calea adevărată, nu „calea neamului” care se grăbeşte să-i înfieze pe românii din HarCov.

Nu ne vom inflama, dimpotrivă, vom încerca să cugetăm paşnic. Şi logic, dacă se poate. Ar fi două lucruri importante de spus:

1. Copiii-berbecuţi care n-au găsit altceva mai bun de făcut decât să ofenseze sensibilităţile etnice ale românilor taman în ziua în care minoritarii din zonă sărbătoreau prin lege pacea de la Trianon – pace  care ungurilor le-a confiscat Imperiul, iar românilor le-a redat Transilvania –, copiii ăştia sunt parte a unor familii. Vom afla şi cum îi cheamă, dar s-ar putea să nu fie relevant. Nu pot spune că ei au fost educaţi în spiritul revanşard pe care îl propun politicienii UDMR în legătură cu „Diktatul de la Trianon”. Dar sunt sigur că mulţi copii de etnie maghiară sunt crescuţi în acest spirit, aud în casele lor, la şcoală, la biserică chiar, strigătele de disperare ale celor mari: „Trianonul este o nedreptate uriaşă pe care ungurii n-o vor uita şi n-o vor ierta niciodată...”.

Aş mai zice ceva: separarea şcolilor în „maghiare” şi „româneşti” a fost o greşeală istorică, provocată de veşnicul şantaj exercitat de UDMR asupra oricărui guvern de la Bucureşti. Separatismul acesta a permis şi va permite nu doar separarea învăţământului, ci şi separarea sufletelor – că tot am citit în ziarul nostru o frumoasă visare despre nevoia unor relaţii etnice „de la suflet la suflet”.

2. Eu unul, şi s-ar putea să fie mulţi alţii ca mine pentru că sunt un tip comun, cred că doar statul român este chemat să ne apere împotriva agresiunilor de orice fel, inclusiv etnice, prin instituţiile sale: Poliţia, SRI, eventual Prefectura – zic „eventual” pentru că prefecturile sunt în general irelevante. Iar „statul român”, să fie clar, nu înseamnă partide politice sau asociaţii ori ONG-uri cu nume de pus în ramă tricoloră aurită, că am văzut ce s-a întâmplat la Valea Uzului.

De-aia nu-mi place să văd politicieni care falsează pe tema nevoii de „linişte interetnică” taman atunci când se opintesc s-o dinamiteze pentru că au în siglă „unitatea românilor”. Motiv pentru care nu agreez nici „invazia” patrioţilor români (n-o să-i pun între ghilimele...) de la Asociaţia Calea Neamului, veniţi în Sf. Gheorghe să zgândăre puţin disperarea istorică a revizioniştilor maghiari.

Aş zice că fiecare e liber să facă ce vrea în materia asta, cu o condiţie: să aibă grijă de sensibilitatea etnică a vecinului. Dacă e vecin. Dacă nu, mai bine lipsă. Repet: statul român, prin instituţiile sale, apără ordinea şi legalitatea în ţara asta. Niciodată partidele politice, indiferent cum se numesc ele, aflate mereu la vânătoare de voturi. 

UDMR la guvernare părea să fie garanţia liniştii etnice în cele două-trei judeţe din inima ţării. Nu se potriveşte însă întotdeauna, uite că Trianonul continuă să ne dezbine. Maghiarii din Covasna nu se sfiesc să-i provoace pe români bazându-se pe realitatea că sunt majoritari în zonă, românii îşi fac curaj şi cer ajutorul „fraţilor” de pretutindeni pentru că sunt minoritari în zonă. Veşnica problemă.

În Secuime funcţionează nişte bombiţe cu efect etnic întârziat, plantate tot de politicieni – maghiari şi români deopotrivă. Naşpa rău, pentru că un stat român slăbit de interminabile dispute politice îi obligă, practic, şi pe românii, şi pe maghiarii din Ţinutul conacelor să se apere sau să atace singuri, cum cred ei că e mai bine... Ceea ce, după cum tocmai s-a văzut, nu e deloc în favoarea bunelor relaţii interetnice.