EDITORIAL. Prea mulţi bolnavi pentru prea puţini medici
Prea multă suferinţă şi prea puţine spitale, prea multă lăcomie şi prea puţină empatie. Şi, peste toate, un ocean toxic de indiferenţă şi incompetenţă din partea guvernanţilor pentru bolnavii din România.
N-aş vrea să credeţi că am eu ceva cu sistemul medical, ori cu ministrul Sănătăţii, pasager cvasi-anonim prin acest sistem defect. Pentru că iată ce spune presa străină despre sistemul medical din România, preluând ştirea despre dispozitivele medicale refolosite ilegal de medicul Dan Tesloianu, la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi: „Cel mai puţin dezvoltat din UE, corupt, ineficient, politizat. Un singur spital construit în 30 de ani, zeci de mii de cadre medicale emigrate”.
Ce a făcut, de fapt, medicul Dan Tesloianu? Să-l auzim pe avocatul lui: „A salvat vieţi...”. Simplu, nu? Nu a respectat legea, care din anul 2021 interzice refolosirea dispozitivelor medicale extrase de pe cadavre, pentru că nu rezista psihic în faţa suferinţei bolnavilor, cărora statul român nu este capabil să le asigure dispozitive medicale noi, nefolosite.
Aş putea înţelege compasiunea şi haiducia unui medic simţitor în faţa nesimţitului stat, minister, ministru pe care-i doare-n cot de bolnavi, de viaţa, de sănătatea lor. „Nu respect legea pentru că n-am altă soluţie ca să salvez nişte vieţi”... Dar nu mai înţeleg nimic din toată apărarea asta când martorii, bolnavii adică, susţin că li s-au cerut mii de euro pentru un dispozitiv cardio refolosit, fără să li se spună despre ce-i vorba, de unde provine stentul, stimulatorul, defibrilatorul care li s-a montat.
Aş înţelege dacă replantarea acestor dispozitive s-ar fi făcut, gratuit, unor persoane sărace, care nu au cum să suporte costul acestor intervenţii. Dar, din declaraţiile unor martori, reiese că medicul incriminat cerea bani şi de la pacienţi, şi de la Casa de Asigurări de Sănătate, care deconta dispozitivele respective. Lucru care se cheamă hoţie, furt, mită şi cum mai doriţi.
Unii bolnavi susţin că hoţia nu e valabilă în toată ţara. Moldovenii merg în spitalele din Ardeal şi sunt foarte mulţumiţi că sunt bine trataţi şi nu dau şpagă. N-aş merge pe „discriminarea” asta, uite că şi la Spitalul Militar din Braşov s-au replantat dispozitive de pe morţi unor oameni vii. Şi nu li s-a spus despre ce-i vorba, de unde provin valva, stentul, stimulatorul. Nu au fost preveniţi care este riscul şi la ce se expun.
Cheia acestei afaceri se află la Ministerul Sănătăţii şi la Guvernul României. Acum la dl. Rafila şi premierul Ciucă. Ei ar trebui, teoretic cel puţin, să pună ordine în haosul legislativ, să construiască spitale, să le doteze la nivelul unei ţări civilizate, să oprească astfel exodul medicilor şi asistenţilor spre alte ţări care nu doar plătesc mai bine, ci şi oferă condiţii de muncă mult mai bune. Pentru că degeaba ai, să zicem, un spital nou, dacă nu ai o echipă şi nişte dotări cu aparatură medicală performantă.
Prea mulţi bolnavi la prea puţini medici... E un adevăr pe care l-am trăit şi încă îl trăiesc. Şiruri lungi de bolnavi aşteaptă ore întregi pe holurile spitalelor, de stat sau private, sperând să ajungă până la urmă în cabinetul medicului. Un medic invariabil stresat, obosit, umilit nu de salariu, care a crescut simţitor, ci de „unicitatea” lui, de puţinele instrumente şi dispozitive medicale care îi stau la dispoziţie, de haosul din sistem.
Este curată nesimţire din partea Ministerului Sănătăţii să se creadă nevinovat, neimplicat în niciun fel în tărăşenia asta penală. Criza de medici, criza de instrumente şi aparatură medicală, criza de opţiuni, criza de încredere în sistemul medical românesc, toate crizele astea au la origini incompetenţa, reaua-voinţă, hoţia, indiferenţa celor care au condus acest minister vreme de 33 de ani.
Nenorocirea e că, după ce va trece şi acest „val” de reacţii critice faţă de şefii sistemului nostru medical, peste haosul legislativ şi lipsa de dotări care omoară oameni şi provoacă suferinţe se va aşterne, din nou, tăcerea. Aşa cum se tace despre aproape tot ce funcţionează greşit, incorect în România: „Colectiv” şi incendiile, Gorj-Vrancea şi cutremurele, Bode-Ciucă şi plagiatele în interesul statului...
Să nu uităm, aşadar, un lucru: Dan Tesloianu şi alţii ca el există pentru că haosul şi corupţia la cel mai înalt nivel din sistemul nostru medical îi permit, ba chiar îi încurajează să existe.