La 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, relaţia statului român cu Republica Moldova este una ciudată, în general ipocrită. Suntem plini de emoţie, ne îneacă plânsul când rostim discursuri sforăitoare despre „fraţii de peste Prut“, despre „podurile de flori care ne unesc“, despre „rana care nu se vindecă decât prin unire“. Şi cam atât...

Ieri s-a petrecut un asemenea moment în Parlamentul României. S-au spus vorbe şi s-au făcut promisiuni. Adică tot vorbe. Demnitarii români – mai puţin preşedintele Iohannis, absent motivat de conjunctura politică neprielnică pe plan intern şi extern – s-au arătat cotropiţi de importanţa Unirii celor două maluri ale Prutului într-o singură şi dodoloaţă Românie. Atât de cotropiţi de sentimente şi trăiri patriotice încât au îndemnat la „referendum pentru unire“ în Republica Moldova.

N-am putut să uit, în general nu uit amănuntele picante ale unei poveşti: îndemnul la referendum a venit chiar de la şeful unui partid care nu a respectat rezultatele unui alt referendum – cel câştigat de preşedintele Băsescu, pe tema reducerii numărului de parlamentari. Cât să fii de ipocrit să te arăţi covârşit de importanţa unui referendum când tu, ditamai şef de partid şi preşedinte de Cameră în Parlamentul României, nu respecţi rezultatele unui alt referendum?! Simplu: respecţi doar ce-ţi convine, ce te avantajează. Cu siguranţă, aici Dragnea a fost sincer: dom’le, dacă moldovenii de peste Prut votează majoritar pentru unire cu România, noi nu-i vom refuza!

Şmecherie, numele tău este „politician român“! Dacă n-ar fi ipocriţi şi şmecheri, politicienii ăştia ar mai trebui să spună câteva lucruri despre unirea asta – frumoasă şi necesară în cuget şi simţiri, extrem de complicată şi greu de făptuit în practică. De pildă, că din cei aprox. 3.500.000 de cetăţeni trăitori în R. Moldova, 40% muncesc în Rusia. Cu siguranţă, aceştia nu vor vota pentru unirea cu România. Mai rămân vreo două milioane, despre care nu ştim mare lucru: mulţi dintre ei, de pildă, nu recunosc că limba moldovenească este, de fapt, limba română şi că ei sunt români, nu moldoveni – doar 23% s-au declarat români la ultimul recensământ, în 2014. Despre Transnistria nici nu mai vorbesc, o bombă cu ceas care va ticăi permanent în urechile mai-marilor statului român „dodoloţ“.

Sigur, poţi fi suficient de şmecher politic ca să adopţi în Parlamentul României o declaraţie de unire cu Republica Moldova. Dar daţi-mi voie să solicit din partea parlamentarilor noştri un dram de minte, puţină sinceritate şi o oarecare ordine a priorităţilor: oare n-ar trebui mai întâi ca o majoritate a Parlamentului moldovean să voteze o declaraţie de unire cu România?! Că nu-ţi faci fraţi cu anasâna („cu forţa“ pe înţelesul ardelenilor), îi întrebi mai întâi dacă vor...

Cât despre pragmatismul unei asemenea declaraţii, ce să mai zic... Oare câtă încredere pot avea cetăţenii români de pe ambele maluri ale Prutului într-o administraţie românească ineficientă, coruptă, încremenită într-un proiect de ţară pe care nimeni nu l-a văzut după 30 de ani de la Revoluţie?! Ce să unim, la urma-urmei? Două corupţii, două sărăcii, două mari „dizarmonii“ europene?! Statul român nu este în stare să lege cu nişte drumuri civilizate regiunile istorice ale României mici, oare cum s-ar descurca în momentul în care ar avea pe (în) cap şi vinul din vestitele crame ale R. Moldova?!

Ce putem noi face cu adevărat pentru moldoveni este să-i sprijinim să treacă peste filo-rusismul preşedintelui Dodon şi să intre cu acte-n regulă în Uniunea Europeană. Unirea cu Moldova nu se poate face decât cu sprijinul Europei şi, aş zice, cu acordul Rusiei. Nu ştiu cum va putea fi obţinut acest acord, dar mi-e greu să cred că ruşii ar urmări pasivi cum le mai dispare o bucată din „sfera de influenţă“. Iar în acel moment România ar putea avea mari probleme.

Aşa încât, Declaraţia de unire cu R. Moldova a Parlamentului României (mai puţin cele 19 voturi ale UDMR, absolut previzibile) nu face decât să continue politica emoţională a „podurilor de flori“. Că poduri de-adevăratelea, şosele şi alte lucruri practice nu suntem în stare să facem. Nici măcar pentru noi, dară-mi-te pentru moldovenii de peste Prut!