Nu toate pildele „învăţătorului” Orbán Viktor trebuie urmate, nu toate sfaturile lui către seminţia maghiară de pretutindeni trebuie aplicate ca şi cum „învăţătorul” s-ar caligrafia cu Î mare. Urmându-l orbeşte, poţi să pierzi drumul, calea, adevărul. 

Una din pildele pe care liderii UDMR le agreează este cea care se referă la numărul „ţâţelor” de la care poţi să sugi nestânjenit până te saturi. Ele ar fi două: Budapesta şi Bucureşti. Nimic condamnabil la prima vedere: Budapesta e mama, Bucureşti e tata. Sănătoşi să fim, s-a văzut şi mai rău, unii se întreabă cum s-ar fi putut naşte poporul român din Decebal şi Traian... Doar că, dacă nu ai grijă de amândouă ţâţele-capitale în mod măcar egal, s-ar putea să rămâi fără niciuna. 

Descoperim că învăţătura respectivă vine de la şeful-ţâţă de la Budapesta. Care a deprins obiceiul de la Uniunea Europeană, organism măreţ, cu multe mame şi mulţi taţi, respectiv multe ţâţe de la care să sugă toate popoarele UE. Cu măsură şi, mai ales, cu grijă, să nu strice echilibrul, să nu zgârie, să nu doară de la dinţii prea adânc înfipţi...

Mai fără metafore, Orbán Viktor şi-a imaginat că se poate juca în pat şi cu nevasta, şi cu amanta. S-a amăgit că poate face pe independentul, pe zgârie-norul care scuipă-n creştet toată Europa stând braţ la braţ cu corupţia şi închinând osanale ţarului dictator Putin, în timp ce este răsplătit cu miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru performanţele inexistente în materie de stat de drept şi democraţie.

Ar fi mers politica asta cu două feţe, de dragul „coeziunii” UE ar fi acceptat năbădăile rebelului nesătul. Dar, ghinion, a venit războiul din Ucraina, a intervenit celălalt nostalgic imperial, Vladimir Putin. Moment de cumpănă în istoria şi, de ce nu, chiar în geografia Europei. Ce mare lucru să schimbi nişte graniţe? Câştigă Putin războiul şi Ungaria readuce la ţâţa-mamă nişte teritorii pierdute prin Ucraina, România, Slovacia...

Calcule greşite. Putin nu câştigă războiul, UE şi NATO nu acceptă schimbarea graniţelor. UE nu acceptă nici măcar minciunile rebelului-rasist-xenofob de la Budapesta. Prin urmare, tocmai a decis să nu dea drumul câtorva bune miliarde de euro (aproape opt) din bugetul Uniunii către guvernul Ungariei lui Orbán Viktor.

Nici măcar asta n-ar fi o mare lovitură dacă guvernul condus de Orbán n-ar fi livrat în avans sume mari de euro amicilor politici transformaţi în oameni de afaceri – sau invers, n-are prea multă importanţă. Mai exact, guvernul plătea în avans miliarde de forinţi către bogaţii oameni de afaceri din FIDESZ, urmând să acopere ulterior găurile din buget cu banii veniţi de la Uniunea Europeană. Uşor de înţeles ce se întâmplă când găurile sacului bugetar rămân neacoperite pentru că puşculiţa UE s-a închis din motive de proastă şi grobiană purtare: miliardele date trebuie, cumva, aduse înapoi la buget. Cum, doar „învăţătorul” ştie.

Ce ar trebui să înveţe liderii politici de la Bucureşti, alţii decât cei ai UDMR, de la „învăţătorul” care oferă lecţii contra voturi şi în Ardeal? Că n-ai voie să stai în pat şi cu nevasta, şi cu amanta, încercând să le satisfaci pe amândouă. Nu se poate, pur şi simplu. Până la urmă, una dintre ele se va trezi nemulţumită şi-ţi va da cu pantoful în cap. Corupţia şi Uniunea Europeană încep, încet-încet, să nu mai încapă în aceeaşi teacă, ceea ce poate naşte chiar o umbră de speranţă pentru mulţi nefericiţi exasperaţi de proasta guvernare de la Bucureşti.

Ce ar trebui să înţeleagă UDMR din experienţa politică nefericită a aceluiaşi „învăţător” zurbagiu? Că trebuie să fii onest, corect, cinstit cu cei de la care pretinzi mari sau mici sume de bani pentru poporul sau comunitatea pe care le reprezinţi. Că e corect, onest şi preferabil să-i respecţi, să-i preţuieşti pe toţi „părinţii” care te ajută, care te hrănesc. Nu zic în mod egal, că poate ar fi prea mult. Dar măcar pe-aproape... Adică să nu fie Budapesta mama preferată, iar Bucureştiul doar o umbrelă de vreme rea, sub care te adăposteşti de nevoie când vine o ploaie neanunţată, dar pe care o acuzi mereu că nu e bine cârpită, te udă prin ea. 

Iată cum şi iată de ce, în opinia mea, nu toate pildele „învăţătorului” sunt demne de urmat orbeşte. E bine să deschizi ochii şi să alegi, măcar din când în când, măcar atunci când ţi se cere. Nu poţi fi mereu cu fundul în două luntre şi nici să sugi mereu de la două ţâţe, muşcând dureros doar din una.