Violeta Alexandru nu este o persoană simpatică. Am căzut în fel de fel de capcane în ce-o priveşte, până m-am lămurit că este unul dintre miniştrii foarte valabili – ca să mă apropii şi eu, cât de cât, de „cât mai obiectiv”-ul unui proaspăt membru covăsnean al CNCD. Râde rar, nu are charismă decât dacă te uiţi la cum trăieşte, cât munceşte şi ce face. Cred că fumează şi-o suspectez că ar înjura ca un birjar dacă n–ar avea bun simţ. Dar are.

Ce te faci, însă, când candidatul Alianţei de dreapta la Primăria Capitalei a lansat moda conferinţelor de presă în stradă? Au fost două până acum. Boicotate de urâţii din PSD-ul majoritar pe oriunde te plimbi prin sectoarele Bucureştiului. Nu ştiu dacă boicotul ăsta necivilizat i-a lămurit pe bucureşteni sau pe alţii care urmăresc mediul politic. N-aş fi sigur. Dar sigur este că tembelii ăştia care se cred stăpâni peste tot ce mişcă-n ţara asta şi-au împlinit vrerea: n-a mai ascultat nimeni ce-a zis Nicuşor Dan sau ce-a zis Violeta Alexandru. S-au pus „zoom”-urile pe scandal.

Aşa încât, de la conferinţa de presă a d-nei ministru al Muncii am reţinut nişte înjurături falnice de la un pensionar care votează întotdeauna cu partidul care promite că-i măreşte pensia fără să ştie de unde: „Măreşte-mi pensia că altfel te omor!”. Chestia asta cu mărirea pensiei cu orice preţ, inclusiv cu preţul de a o pierde atunci când ea, pensia, nu va mai valora nimic din cauza devalorizării monedei – devalorizare cauzată chiar de mărirea nesustenabilă economic a tuturor pensiilor, că aşa te obligă CCR să procedezi, nu poţi mări doar pensiile mici, cum ar fi normal, pentru că-i discriminezi pe „onorabili” –, ei bine, mirajul creşterii pensiei rezistă tuturor timpurilor şi regimurilor posibile. Omul crede doar în ce vede, eventual în ce i se promite: vei primi mai mulţi bani la pensie. Ce poate face cu ei e altă treabă, care, la prima vedere, nu-l mai interesează. Iar până la „a doua vedere”, când îşi dă seama c-a fost păcălit, trece, cu siguranţă, un mandat de parlamentar, ministru, preşedinte etc. Şi-uite-aşa, odată cu mandatele aleşilor trece şi viaţa pensionarilor manipulaţi, minţiţi, înşelaţi cu bună ştiinţă, cu premeditare.

Au trecut 30 de ani de minciuni electorale în cascadă. N-a existat campanie electorală, una măcar din cele aproape 30 la care am asistat, în care pensionarii să nu fie manipulaţi de partide. Ori de cele aflate la Putere, ori de cele din Opoziţie, care întotdeauna dau mai mult. Anul ăsta este înfiorător sub acest aspect: partidele aflate la Putere sunt şi în Opoziţie. Vă daţi seama ce poate ieşi din combinaţia asta dâmboviţeană sută la sută... Iată, de pildă, ideea genială a micului fost ministru de externe Teodor Meleşcanu: o lege care să-i oblige pe privaţi să angajeze pensionari pe post de consilieri. Cine să vrea, cine să poată, cine să aibă tupeul? Cei care se pensionează la 50 de ani şi nu le ajunge pensia de serviciu. Mare. Cine să fie ăştia?! Oameni din servicii, din Poliţie, din „sistem” – sunt peste tot aceşti „foşti” fără merite deosebite, reangajaţi pe pile în instituţii bugetare.

Vreau să spun că efortul de a crea un nou limbaj politic este inutil în această fază a disputei politice care pe care. Nu ţine cu mănuşi, cu fineţuri atunci când adversarul politic este disperat că pierde ceea ce credea că i-a dat Cel de Sus pe viaţă: Puterea. Nu există sondaj de opinie în România care să dea un PSD-ProRomânia-ALDE câştigător în alegerile locale sau parlamentare din acest an. Prin urmare, vedeţi-vă de treabă, nu veţi găsi în această vară-toamnă nici un metru de trotuar liber de pesedişti consilieri locali, pesedişti pensionari sărăciţi de PSD, pesedişti parlamentari îmbogăţiţi de PSD. E aiurea, dar asta e: cei care vor s-o omoare pe Violeta Alexandru dacă nu le măreşte pensia cu 40% sunt victimele politicienilor care-i mână în luptă.

Sunt oameni la care fenta cu mărirea pensiilor ţine loc de icoană. Ei nu vor crede niciodată că pensia crescută doar din pix face mai mult rău decât bine. Vom vedea, în această toamnă, cât de mult am evoluat în cei 30 de ani de guvernări croite după chipul şi asemănarea întâiului preşedinte al României post-revoluţionare: Ion Iliescu cel Sărac.