Legătura între pensiile din România şi Ziua tuturor sfinţilor pe care o sărbătoresc vecinii unguri prin cozi uriaşe de maşini de marfă la graniţa noastră cu ei este ceea ce mai vechii noştri numeau „hiclenie”. „Viclenie” adică. Un mod de viaţă politică adică. 

Da, cam asta se-ntâmplă zilele astea: şi Ciolacu, şi Ciucă, şi tot guvernul tălâmb de la Bucureşti se întrec în viclenii cu cel al Ungariei. Guvernanţii unguri se cred şmecheri oprind accesul transportatorilor dinspre România pe motiv de Sfântă sărbătoare a tuturor sfinţilor, creând cozi uriaşe de camioane la Nădlac 2 şi Vărşand. Tot ei, în frunte cu premierul Orbán Viktor, se cred vicleni încercând să păcălească UE pe diverse teme: libertatea presei, Justiţie, democraţie funcţională etc. Iarăşi ei se fac preş sub picioarele unui criminal dictator, Vladimir Putin, criticând UE, America şi lumea pentru sancţiunile împotriva Rusiei şi refuzând să-i ajute pe ucraineni. Urât, mai urât decât tot ce au făcut împotriva Uniunii Europene până acum. 

Faţă de şmechereala ungurească patronată de premierul Orbán, „hiclenia” de interior a guvernului Ciucă pare o joacă de copii. Dar, dacă te uiţi mai atent, nu-i deloc o joacă. Pentru că atinge nişte speranţe, nişte iluzii pe care le tot amânăm de ani de zile: iluzia că putem, că suntem în stare să ne chivernisim, să trăim omeneşte, poate chiar demn. Este iluzia în „sărutul de pe urmă”, un tablou pictat de Ciucă-Ciolacu-Budăi pentru armata de pensionari trişti care trăiesc din mare mila guvernamentală aducătoare de voturi în anul tuturor alegerilor româneşti.

Evident, de creşterea pensiilor e vorba. Se întrec cele două partide conducătoare în promisiuni şi dulcegării: „Să avem grijă de buneii noştri”, zice ministrul Budăi. Păi cum să n-avem grijă de „bunei” când imediat intrăm într-un an preelectoral pe care, garantez de pe acum, îl vom ţine mult timp minte?! Avem, frate, dăm cu măriri în ei până crapă bugetul. 

„Nu trebuie să mărim toate pensiile cu acelaşi procent, nu e just”, declară Marcel Ciolacu. Gândirea asta – pe care CCR s-ar putea s-o considere discriminatorie! – era valabilă şi-acum un an, şi-acum 30 de ani. Dar nu s-a putut aplica niciodată pentru că legea nu permite discriminări. Adică dacă măreşti cu 20% pensiile, cum ar vrea useriştii de pe margine (care ştiu ei ce ştiu, nu-s deloc nepregătiţi...), creşterea e valabilă şi pentru „specialul” cu 20.000, şi pentru amărâtul cu 2.000 de lei pe lună. Calculaţi dv. diferenţa care intervine în acest act de bunăvoinţă guvernamentală altfel absolut necesar. 

„Nu trebuie să avem nicio pensie mai mare decât ultimul salariu”, conchide generalul-premier Nicolae Ciucă. Absolut corect, stimabile. Şi?! Care-i treaba, cine vă opreşte să faceţi asta?! Viclenilor, îi daţi înainte cu vorbele goale ştiind foarte bine că aveţi o opoziţie uriaşă în această privinţă din partea onorabililor magistraţi. Care nu vor accepta prea uşor să piardă câteva mii de lei pe lună la o pensie altfel destul de încăpătoare.

Dar sună bine să-i ameţeşti pe bătrâni cu „reforma pensiilor”, „dreptatea” şi „egalitatea” în faţa legii. Dacă mă gândesc bine, voi n-aţi face nimic din toate astea dacă nu v-ar obliga ba Uniunea Europeană, ba Banca Mondială, ba crizele multe şi grele pe care le anunţă tancurile, tunurile şi rachetele ruseşti care distrug Ucraina, năucind şi înfometând în acelaşi timp o lume întreagă.

Şmechereala grănicerilor unguri, panicaţi de Ziua tuturor sfinţilor, şi „hiclenia” guvernului României se sprijină reciproc. Scopul comun este păcălirea „adversarului” de la Bruxelles, care nu ne lasă să ne facem de cap. Diferenţa între unguri şi noi este că Orbán îşi asumă sfidarea UE şi slugărnicia faţă de Putin, ceea ce îi creează deja mari probleme. Noi, ca de obicei, apelăm la ce ştim mai bine în relaţia cu UE: zicem ca ei, facem ca noi! Ceea ce s-ar putea să ne creeze mari probleme... 

Ce desparte „hiclenia” noastră de şmechereala guvernului Orbán este Ucraina. O ţară pe care guvernul nostru o sprijină cum şi cât poate mai bine, rezistând presiunii cozilor de topor politice speriate de iarnă, de frig, de preţul la energie... Recunosc că apropierea atât de evidentă şi, până acum, contraproductivă a Ungariei de Rusia îmi dă fiori. Pentru că mi-e greu să nu mă gândesc la focurile aprinse pe dealuri de cei care-şi spun secui şi se subordonează Consiliului Naţional Secuiesc, cerând autonomia pe criterii etnice a unui ţinut din inima României, cu largul sprijin al premierului Orbán Viktor, prietenul preşedintelui rus care vrea o „nouă ordine mondială”. Nu pot fi simple coincidenţe, premierul Ungariei nu e un prieten dezinteresat al unei Rusii care nu mai recunoaşte nicio graniţă europeană.