OPINII 26 octombrie 2021

EDITORIAL. Până unde şi până când se va compromite generalul Ciucă?

de Dumitru Manolăchescu | 631 vizualizări
Sursa foto - Facebook @IonelNicolaeCiuca  · Armată
Sursa foto - Facebook @IonelNicolaeCiuca · Armată

Negocierile premierului desemnat Nicolae Ciucă, general al armatei române cu merite pe câmpuri de luptă din Irak, cu partidele politice altele decât AUR sunt în impas. Normal, aş zice, cunoscându-i pe „combatanţi”. PSD ar vrea să salveze România dar numai în condiţiile impuse de ei, ceea ce ar fi descalificant pentru PNL şi distrugător pentru ţară. USR ar vrea să salveze orice, dar numai dacă se reface fosta alianţă de guvernare. PNL-aripa Orban ar vrea cu oricine, dar nu cu Cîţu preşedinte PNL. PNL-aripa Cîţu ar vrea mai degrabă cu PSD decât cu USR sau cu Orban.

Cumplit, complicat, naşpa. Mă întreb câtă vreme va accepta un general al armatei române să se compromită. Pentru că Nicolae Ciucă nu face guvernul pe care-l vrea el, nu hotărăşte alianţele pe care şi le doreşte el. Generalul ascultă şi respectă nişte ordine venite ba de la Cotroceni, ba din Modrogan. Nu-i deloc de capul lui, nu face el jocurile, nu trimite el soldaţii în luptă.

Ce vor „soldaţii” ăştia? Păi, să vedem. PSD câştigă oricum, n-au treabă social-democraţii cu niciun „interes naţional”, pe ei îi interesează compromiterea definitivă a liberalilor şi useriştilor, pentru că asta înseamnă accesul lor la Putere pentru multă vreme de-acum încolo. Aşa că nu se grăbesc să pună umărul la scoaterea ţării din criză – o criză pe care, e drept, de data asta nu ei au provocat-o, cel puţin nu la modul direct.

USR se zbate ca peştele pe uscat. Nu vor să fie a 5-a roată la căruţă, dar nici să fie roata lipsă care împinge căruţa la vale nu le place. Ar vrea la guvernare, dar numai cu PNL şi UDMR, ceea ce este absolut normal. De remarcat: nu vor susţine un guvern minoritar, aflat la cheremul toanelor PSD-AUR. Ceea ce, iarăşi, pare absolut firesc.

Cum va ieşi generalul Ciucă din dilema „guvern minoritar sau alianţă pe faţă cu PSD”? Greu de spus. Nu hotărăşte el, hotărăsc liderii PNL. Mi-e teamă că hotărăşte, de fapt, Florin Cîţu, ceea ce ar fi o catastrofă totală pentru liberali. Pentru că orgoliul lui e nemăsurat.

Teama se referă la o amintire încă vie: soarta PNŢCD. Un partid istoric îngropat de nişte politicieni duşi cu pluta, unii mai fac umbră televiziunilor şi-acum. PNL are toate şansele să repete tragedia ţărănistă, pentru că n-a învăţat nimic din lecţia asta. Ludovic Orban vrea să rupă PNL, să facă el un alt partid, „adevăratul partid liberal”. Moment în care nu pot să nu-mi pun o întrebare: oare ca să fii politician e absolut obligatoriu să fii şi prost?!

Dacă eşti un liberal care ţine la partidul ăsta n-ai voie să-l laşi pe Cîţu să hotărască ce e bine şi ce nu e bine pentru PNL, sau, şi mai grav, ce e bine şi ce nu e bine pentru ţară. „N-am ştiut de la început lucrul ăsta, nu l-am cunoscut îndeaproape pe Cîţu, dar acum ne-am lămurit, acum să-l lăsăm în continuare la butoane pe „eu sunt Florin” e sinucidere curată”. Aşa gândesc eu că ar judeca un liberal cu simţiri patriotice care se duc şi spre creier, nu au conexiuni doar spre pântecul mereu nesătul, doritor de ciolan.

Generalul Ciucă e departe de a fi în stare să câştige războiul cu orgoliile liderilor politici. Nu-l ajută nimeni şi nimic. Iohannis e neputincios în această criză pe care a năşit-o, a provocat-o, a dănţuit în jurul ei. Istoria va reţine un nume de cod pentru criza politică inutilă, de prost gust şi de prost creier din anul 7 al domniei sale: criza Cîţu-Iohannis. Cât despre partide, să fim serioşi, în conştiinţa publică nu există nimic mai irelevant la această oră decât „partidele politice parlamentare”. Un balast, o stâncă legată de gâtul naţiei, răul pe cale să nu mai fie necesar pentru foarte mulţi români care îşi iau lumea-n cap şi se numesc „dacii liberi”.

Da, criza sanitară, criza energiei, criza preţurilor, criza politică – toate crizele astea vor trece cumva, vom suferi dar vom scăpa de ele. Ce va rămâne pentru foarte multă vreme va fi criza de încredere. Vom fi terorizaţi de o acută lipsă de încredere nu doar în politicieni, ci şi în oamenii cu care împărţim o slujbă, un birou, o scară de bloc, poate chiar un pat conjugal. „În pat cu duşmanul” nu va mai fi doar un film mediocru, ci şi un titlu adecvat noilor realităţi post-pandemice.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.