N-am pus titlul între ghilimele, chiar dacă aceste vorbe aparţin filozofului Mihai Şora, un om care la peste 100 de ani iese în stradă pentru a protesta împotriva abuzurilor Puterii pesediste. Nu le-am pus semnul citării pentru că aşa gândesc, din când în când, şi eu: vom învinge până la urmă, poporul ăsta nu poate fi minţit şi manipulat la nesfârşit, suntem mai mulţi şi mai deştepţi decât cei care folosesc electoratul captiv precum treptele unei scări, pentru a ajunge cât mai sus. De ce gândesc aşa doar din când în când? Pentru că văd cum se termină „combustibilul“ protestatarilor, văd cum puterea jandarmilor este umflată de-o lege proastă dată de Înalta Curte, văd cum ministrul de Interne vrea să-l facă general pe colonelul pensionar care a ordonat gazarea şi bastonarea nelimitată a manifestanţilor din 10 august, văd cum entuziasmul Rezistenţei anti PSD-ALDE scade în directă legătură cu teama de represalii din partea autorităţilor, văd cum manipularea încă funcţionează, văd cât de greu se încheagă forţele Opoziţiei politice – cea care, până la urmă, are datoria să preia ştafeta luptei rezistente din stradă şi s-o ducă în Parlament. Şi mai văd cum nord-estul României a intrat sub influenţa propagandei antieuropene a Bisericii Ortodoxe Ruse, o biserică nu doar antiUE, ci şi antiRO.

Mihai Şora e un om de la care depresivii se pot, însă, inspira şi motiva. Mi se-ntâmplă şi mie. Simpla lui prezenţă în „teatrele de operaţiuni“ #rezist este binefăcătoare. Pînă la urmă, da, vom învinge! Sau vor învinge, pentru că dacă acest „până la urmă“ va fi tot mai departe, e posibil ca unora să nu le mai ajungă timpul. Nu e cazul filozofului Mihai Şora, el este nemuritor, deci are tot timpul din lume. Oricum, important e că vom învinge, nu mai contează câte generaţii sunt sacrificate şi cine prinde victoria. Ori contează?!

La protestele de duminica trecută au ieşit în stradă câteva sute de români în Bucureşti şi cam tot atâţia în alte câteva mari oraşe din ţară. Întrebarea pe care mi-o pun este: ne-am prostit, sau ne-am deşteptat? Protestele sunt necesare, ori ne putem lipsi? Şi da, şi nu. Ne putem lipsi de proteste pe frig şi zloată câtă vreme ştim exact ce vrem, ce votăm, cine sunt amicii şi cine sunt inamicii statului român pe care îl gândim conform propriei noastre conştiinţe şi voinţe. Dacă mă uit pe sondaje, nu pare să avem răspunsuri foarte clare în această direcţie, moment în care, aş zice, protestele sunt încă de actualitate. De prostit sigur nu ne-am prostit, nu putem fi mai proşti decât cei care ne conduc, dar cu asta, desigur, nu te poţi lăuda. De deşteptat, am mai spus, nu e foarte sigur până ce nu trec nişte rânduri de alegeri, ca să ne lămurim odată cine şi ce vrea, pentru cine şi pentru ce luptăm.

Nu putem avea încredere în personaje politice gen Toader, Nicolae, Nicolicea, Dragnea, Dăncilă, Iordache. Nu ne lasă realitatea să-i credem pe aceşti oameni. Realitatea ne spune că politicienii fideli trioului Dragnea-Dăncilă-Tăriceanu vor trăda spiritul european, vor face tot ce le stă în puteri să extragă România de sub influenţa Uniunii Europene şi s-o ancoreze sub umbrela autoritarismului rus, cel care-i inspiră şi pe unguri, turci şi polonezi. Va trebui să fim pregătiţi pentru a ne opune acestor încercări, aici va fi lupta. Inclusiv în stradă, dar mai ales la urne.

Toate acţiunile camarilei PSD-ALDE merg în aceeaşi direcţie: slăbirea încrederii românilor în statul de drept, ofensiva totală împotriva „duşmanilor externi“ reprezentaţi de Uniunea Europeană, Soros şi multinaţionalele hrăpăreţe, exacerbarea naţionalismului de paradă în an centenar şi, în final, obţinerea majorităţii la alegerile locale şi parlamentare din 2020 prin amăgirea electoratului cu aceste cântece de sirenă. Nu cred că-i interesează pe Dragnea şi Tăriceanu europarlamentarele şi prezidenţialele de anul viitor, unde şansele lor de reuşită sunt infime. Pohta ce pohtesc aceşti iresponsabili este perpetuarea puterii în teritoriu prin primarii-baroni fideli şi un Parlament care să-şi bată joc şi după 2020 de visul european al unei bune părţi a electoratului din România, mai exact al acelor oameni care s-au obosit nu doar să protesteze cu zecile de mii pe străzi, dar şi să se deplaseze la urne şi să voteze.

Îl voi crede pe mereu tânărul Mihai Şora: până la urmă vom învinge. Dacă nu pentru noi, măcar pentru copiii şi nepoţii noştri. Dar mai cred că această victorie se va hotărî nu în stradă, ci la urnele de vot. Insist pe ideea de vot pentru că este esenţial să rămânem rezistenţi, fie şi pasivi, dar să mergem şi să votăm la cele 4 rânduri de alegeri din 2019 şi 2020: europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare.