Răpirea şi uciderea pruncilor nu este o reţetă rusească, ea vine din vremuri biblice. Răpirea copiilor a rămas şi în memoria istoriei noastre de pe vremea bătăliilor cu turcii. Atunci turcii luau băieţi din principatele româneşti ca să-i facă ieniceri şi spahii, urmând să-i trimită apoi să lupte cu duşmanii, deci inclusiv împotriva propriilor părinţi rămaşi în ţările româneşti. 

Acest obicei barbar este acum repus în scenă şi perfecţionat de Rusia lui Putin în războiul din Ucraina. Peste 16.000 de copii ucraineni au fost răpiţi de armata rusă şi duşi la mama dracului, să li se piardă urma, să nu mai ştie nimeni, nici măcar ei, cine sunt, de unde vin, cum îi cheamă şi cine le sunt părinţii.

Ticăloşia supremă este, şi în acest caz, minciuna. „Noi i-am salvat de la moarte, i-am luat din oraşele bombardate şi i-am dus în Rusia, unde e linişte şi pace...”. E o mostră de răspuns cinic, crud, inuman, oripilant al armatei „civilizatoare” ruseşti la dorinţa de libertate şi identitate a ucrainenilor. E un argument mincinos împotriva acuzaţiilor care vor curge, cândva, împotriva invadatorilor barbari. 

Care va fi viitorul acestor copii e greu şi de gândit, darămite de ghicit. Ce soartă vor avea, cum vor creşte, cine le va povesti ce sunt şi cine le sunt părinţii, cât vor dura amintirile din copilărie în noile condiţii, restrictive, de viaţă din îndepărtate oraşe ale Rusiei?!

De ce fac ruşii asta? Din acelaşi motiv pentru care ucid în neştire civili, violează şi distrug tot ce este ucrainean: să le piară sămânţa! Planul diabolic al liderilor politici din ţara lui Putin este ca aceşti copii să fie spălaţi pe creier şi transformaţi în „luptători” pentru apărarea Patriei ruse, aprigi duşmani ai Ucrainei natale. Sursa de inspiraţie de pe vremea sultanilor turci este evidentă. 

În tot acest război Putin nu face altceva decât să retrăiască istoria rusă, să reşapeze politici de pe vremea revoluţiei din Octombrie şi a bătăliilor de clasă comandate de Stalin, soldate cu milioane de ruşi, ucraineni şi alte naţii subjugate omorâţi de CEKA, NKVD, procurori şi judecători în solda Puterii Sovietelor. 

Represiunea pură, nemotivată, sângeroasă a intrat în gena armatei ruse de multă vreme. Moartea, violul, răpirile, lagărele de exterminare, morţile „accidentale” savant premeditate fac parte din „textele” impuse ca politică de stat de cel mai mare ucigaş din istorie: I.V. Stalin. Urmate cu scrupulozitate, multe decenii mai târziu, de V.V. Putin.

Culmea cruzimii şi a cinismului este să-l vezi pe ucigaş îmbrăţişat pe o scenă, în uralele mulţimii fanatizate, de o fetiţă „salvată” de armata rusă „eliberatoare” dintr-un oraş ucrainean. Da, asta proclamă propaganda rusă şi, cu siguranţă, majoritatea ruşilor cred minciunile astea: „Această fetiţă se numeşte Ana, ea a fost salvată din Mariupolul bombardat şi cucerit de armata noastră”... Da, această fetiţă se numeşte Ana, dar ea nu a venit de bunăvoie la Moscova. Mama ei a fost ucisă în bombardamentul asupra blocurilor de locuinţe din oraş, iar ea a fost răpită de hoţii de copii ruşi şi dusă apoi pe o scenă a unui stadion din Moscova pentru a-şi îmbrăţişa „binefăcătorul”: spasiva, Vladimir Vladimirovici, spasiva Rusia... Ce nemernici!! Ce jigodii!!

Ţările occidentale se străduiesc să organizeze un Tribunal internaţional care să judece crimele de război comise de ruşi în Ucraina, printre ele aflându-se şi răpirea şi înstrăinarea copiilor ucraineni. Va fi o reeditare a procesului de la Nürnberg de după cel de-al doilea Război Mondial. Doar că nimeni nu ştie încă în ce mod vor fi judecaţi criminalii de război ruşi, în frunte cu Putin, dacă armata rusă nu va fi învinsă pe câmpul de luptă şi trimisă dincolo de graniţele Ucrainei. Pare a fi doar o lovitură de imagine, care nu va speria pe nimeni şi nici nu va ajuta în vreun fel, cel puţin pe termen scurt, miile de copii ucraineni răpiţi şi familiile lor.

Trist şi crud este că, pentru a-şi recupera copiii, ucrainenii vor trebui să negocieze, să colaboreze, să comunice cu ruşii care au comandat uciderea părinţilor la pachet cu răpirea copiilor. Iar asta va trebui să se-ntâmple într-o ţară devastată de război, în care amintirea ororilor făptuite de criminalii invadatori va rămâne pentru eternitate în mintea oamenilor. 

Nu cred să existe în Lume la această oră ceva asemănător. Şi nu cred că va exista vreodată o cale de împăcare între invadatorii ruşi şi victimele inocente ale acestui război dement, pornit de unul care se crede urmaşul ţarilor imperiali. Acest război va dura cât vor dura obida, durerea şi furia poporului ucrainean.