O Zi naţională cu tot ce trebuie: politicieni invitaţi de onoare, public cu mâna la inimi, defilare cu tehnică de luptă modernă, de miliarde de euro, ca să ne apărăm de „cei răi” din vecinătate. Ştim cine sunt, ne-ajută NATO să le facem faţă. Ce nu ştim, şi nici nu avem vreo şansă să ştim în viitorul apropiat, e cum ne apărăm de răul din noi.

Preşedintele Iohannis, din ce în ce mai fals şi izolat în ţara de care nu-i mai arde. Singura lui problemă e cum să poată intra pe poarta Palatului Cotroceni încă trei ani. Cu frica asta în minte, prezidentul se agaţă de orice simulacru de democraţie care îl poate apăra de furia poporului înşelat, minţit, dispreţuit.

Dimineaţă spre prânz a dat, solemn, „bună ziua” soldaţilor din Garda care i-a prezentat onorul. Mai să scriu cu „I” mare, atât de pătruns de importanţa lui părea. „Prostimea” pe care o detestă nu i-a dat, însă, pace. L-a însoţit şi la defilare: „Iliescu i-a adus pe mineri, Iohannis a adus PSD” scria pe un banner ascuns privirilor de către nişte jandarmi vigilenţi în exerciţiul funcţiunii. Mă întreb cum va fi la anu’ pe vremea asta, când, dacă e să raţionez lucid şi rece, situaţia nu va mai fi tricoloră, ci doar albastră...

Să te încui într-o tăcere ţâfnoasă de dl. Goe când eşti preşedintele unei ţări în derivă nu e o soluţie pentru nimeni. Să promovezi impostura, inversarea valorilor pe toate planurile taman atunci când ţara ta are mai mare nevoie de adevărate valori care s-o scoată din groapă, asta pare o nebunie în toată regula.

Pare, dar nu e. Spre seară, preşedintele a cuvântat oficial, cu ochii râzând dincolo de masca salvatoare nu doar de vieţi, ci şi de penibil: „Noua guvernare va livra, va funcţiona”. Sigur că va livra, îi obligă Uniunea Europeană. Altfel, kaput! Ce nu s-a hotărât încă prezidentul nostru e unde să-i bage pe hoţii care ne vin pachet din ţările pe care le-au umplut de respect: în închisori, sau în vreun guvern al României...

Cândva, nu se ştie exact când, a vorbit so-lemn în faţa camerei de luat vederi şi premierul general Ciucă. Mi s-au încleştat fălcile şi-am transpirat văzându-l... Grea misie pentru omul ăsta! Mai să-l compătimeşti: săracu’ dom’ general, câte umilinţe trebuie să înduri ca să fii sătul...

Altfel, o recepţie trufaşă, tristă, urâtă, ipocrită, rezervată doar „familiei” politice năşite de prezident. Opoziţia, mică şi nevolnică cum e, n-a fost invitată. Ceea ce, dacă vorbim despre democraţie, nu e deloc motiv de optimism. În replică, pe nişte străzi s-a defilat antivaccin, antiguvern, antipreşedinte. C-aşa-i la noi de sărbători...

 Dar 1 Decembrie n-ar trebui să fie despre politicieni. Apariţia lor în capul mesei, la defilări şi recepţii, provoacă mai degrabă revoltă. 1 Decembrie este despre oameni, despre un popor amărât pus la colţ de nişte prea-fericite cohorte de politicieni trufaşi. Un popor care îşi respectă istoria pentru că îi oferă un motiv să fie mândru măcar de Ziua Naţională. „Mândru că sunt român” va însemna mereu regina Maria, Brătienii, Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, Miron Cristea şi mulţi alţi patrioţi care au făcut, practic, marea Unire de la 1918. „Mândru că sunt român” nu înseamnă acum şi nu va însemna, cred, niciodată şleahta de politicieni nedemni care ne întunecă sărbătorile.   

Poţi fi şi vesel de 1 Decembrie? Sigur că poţi, dar de multe ori e un râs care dă în plâns. Am văzut o trupă de jandarmi defilând la Cluj de parcă ar fi fost luaţi de pe stradă şi puşi să mărşăluiască în ritmul fanfarei. În aceeaşi notă de umor involuntar, am văzut şi-un ditamai „grenadir” din garda călare improvizată pe tipic britanic la Bucureşti căzând repetat de pe un cal prea înalt pentru alcoolul înghiţit de călăreţ. Bune şi defilările astea, te apropie de realitate.

1 Decembrie este despre noi, nu despre politicieni. Despre copilul cu masca regulamentară pe figură şi ochii trişti ascultând Imnul de stat cu mâna la inimă. Văzându-l, n-am mai simţit răul, am simţit doar neputinţa din noi. Peste câţiva ani, acel copil va fi plecat definitiv din ţara în care s-a născut. La fel ca atâţia alţi copii pe care nişte politicieni analfabeţi corupţi îi învaţă că „acasă” poate fi oriunde şi mai ales acolo unde ne e bine.

Ziua Naţională trăieşte în mine prin trei oameni: copilul, tatăl-bunic şi ziaristul. Copilul cu mâna pe inimă şi gândul spre „mâine va fi, poate, mai bine”, tatăl-bunic tremurând de grija copiilor şi nepoţilor trăitori într-o ţară capturată şi nesigură, ziaristul care-i înjură pe lacomii hulpavi din capul mesei, unii care nu văd, nu aud şi nu simt decât prin conturile de la bănci. Greu de împăcat oamenii din capul şi inima mea!