Nu se prea înghesuie lumea politică să viziteze Israelul în această toamnă. E mult sânge, e multă durere, plouă cu jale şi bombe. Şi totuşi, uite că Ciolacul nostru s-a dus primul în Israel.

Erau doi „mari” anunţaţi de presă că vizitează Israelul „cât mai curând”: Ciolacu şi Biden. Nu ştiu cum a făcut al nostru, dar l-a păcălit pe american, a furat cumva startul şi-a ajuns primul la Netanyahu. Nici n-o fi fost greu, mă gândesc, Ciolacu e mai dezmorţit decât Biden, are şi nişte ani mai puţini şi merge mai mult pe jos prin Palatul Victoria.

Despre rezultatul vizitei ciolaciene, ce să zic, e ca pe vremuri cu vizitele lui Ceauşescu: „S-a reafirmat dorinţa ambelor părţi de soluţionare a conflictului...”. Ca şi cum România ar avea vreo vorbă de spus pentru soluţionarea vreunui conflict major din această lume nebună!

Nu are, vizita premierului Ciolacu e pur electorală. După ce i-a lăsat cu ochii în portofelul gol pe amărâţii obligaţi să plătească o groază de euro zborul cu avionul salvator din Israel către ţară, că doară Tarom şi guvernul nu-s Crucea Roşie, omul politic din capul mesei şi-a amintit că la anu’ sunt alegeri şi şi-a îndulcit înjurătura printr-o vizită de „mare risc” într-un teatru de război nemilos.

Prin urmare, Ciolacu declară că s-a dus în Israel ca să reînnoade o prietenie pe viaţă româno-israeliană şi să pună o vorbă bună pe lângă Netanyahu ca să permită fuga din Gaza a românilor pe care războiul i-a prins pe coclauri palestiniene. A doua chestie nu prea i-a ieşit premierului nostru, prietenul „Bibi” s-a pronunţat scurt: „Vom încerca evacuarea românilor atâta cât se poate în aceste condiţii”.

Restul sunt palavre, parole, jurăminte goale, bune pentru cărţile de vizită est-europene. Ciolacu a vorbit 5 minute, Netanyahu 30 de secunde. Normal, omul are treabă cu războiul, n-are timp de amabilităţi desuete.

Cât despre „omul nostru din America”, Joe Biden, va ajunge şi el zilele astea în Israel, Iordania şi cine ştie pe unde l-or mai duce serviciile secrete. Doar că vizita ruginitului preşedinte american are sens şi, cu siguranţă, va lăsa urme în politicile Orientului Mijlociu.

Dar ce să zic, când citesc despre vizita premierului ungar Viktor Orbán în China, despre „prietenia de nezdruncinat” dintre China, Rusia şi Ungaria, despre convorbirile fructuoase Orbán-Putin-Xi Jinping de la un forum economic intitulat „centura şi drumul”, menit să deschidă calea investitorilor chinezi în Europa de Est şi Rusia, când citesc toate astea încep să reevaluez vizita lui Ciolacu în Israel înaintea lui Biden.

Pentru că, oricât de speriat aş fi de miliardele chinezilor (la populaţie mă refer), nu-mi doresc ca ţara mea să urmeze calea pe care a apucat-o Ungaria lui Orbán, aceea de subordonare, de vasalitate faţă de Rusia şi China, concomitent cu trădarea intereselor Uniunii Europene din care face parte şi pe care o şantajează fără jenă.

Rusia şi China nu pot fi la această oră opţiuni valabile pentru niciun stat european care s-a despărţit de autoritarism şi dictatură, alegând democraţia de tip liberal. Dar aceste ţări şi dictatorii care le conduc pot fi un model de urmat pentru imperialismul nostalgic care animă viaţa politică a personajelor-cheie din partidul premierului Orbán. Asta mai cu seamă dacă ne gândim la „noua ordine mondială” anunţată de Putin, în care autoritarismul dictatorial la care se închină Rusia, China şi Ungaria va şterge pe jos cu democraţia putredă de tip americano-vest-european. 

Altfel şi mai direct spus, oricât ar fi Ciolacu Marcel de potlogar, nu l-aş da pentru doi ca Orbán Viktor.