OPINII 1 noiembrie 2022

EDITORIAL. Noua formă a pensiilor speciale motivează „dreptul la lene”

de Dumitru Manolăchescu | 404 vizualizări

În urmă cu câteva luni citeam o ştire despre revolta magistraţilor greci, care invocau „dreptul la lene” pentru a motiva munţii de dosare nerezolvate. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat, dar mi s-a părut corectă afirmaţia că fiecare om are dreptul să fie leneş. Da, poate fi leneş, dar nu pe banii contribuabililor care muncesc. Şi nu când se încearcă reformarea unui sistem de pensii aflat în colaps.

La noi revolta magistraţilor împotriva schimbării sistemului de pensionare în Justiţie a început „avant la lettre”, ca să zic aşa, adică imediat ce au aflat că guvernul Ciucă urmăreşte o reformă a pensiilor speciale. Proiectul de lege nu e copt nici măcar în mintea miniştrilor, eu unul am senzaţia că tot ce vor ciucanii să facă e să-i păcălească pe cei de la Banca Mondială, care cer o plafonare a „pensiilor nesimţite”, printre care şi ale magistraţilor. Pe principiul „uite că dezbatem, discutăm, vom redacta şi un proiect de lege, dar e nevoie de timp...”, proiectul ăsta de lege va trena ani şi ani de zile. La noi contează forma, nu fondul. Iar forma se adresează Băncii Mondiale cu motivări deja ştiute, gen „noi vrem, dar nu putem atât de repede cum ne cereţi voi”! 

„Cuiul lui Pepelea” la reforma pensiilor magistraţilor este scăderea veniturilor procurorilor şi judecătorilor ca urmare a calculării pensiei, pe principiul că aceasta nu poate fi mai mare decât ultima leafă. Practic, conform specialiştilor în materie, reforma ar scădea veniturile din pensie cu aproximativ 20%. O pensie de 26.000 de lei, de pildă, cât ar avea procurorul general al României dacă s-ar pensiona mâine, s-ar transforma ca urmare a reformei în una de 21.000 de lei. Ar respecta, adică, echivalentul ultimului salariu al funcţionarului respectiv. Mergând în jos pe scara ierarhică s-ar ajunge la scăderi de câteva mii de lei, adică la valoarea ultimului salariu, de circa 14.000 de lei cât are, de pildă, un prim procuror de parchet de judecătorie. Vorbim, evident, despre venituri nete.

Revolta magistraţilor se leagă de aceşti 5000 de lei, dar şi de creşterea graduală, în următorii 10 ani, a vârstei de pensionare la 65 de ani (de la 60 de ani în forma actuală a legii), precum şi la vechimea în muncă de 30 de ani. De asemenea, raportarea la sporuri (mai puţine şi mai greu accesibile în noua formă a legii pensiilor) poate crea noi motive de victimizare pentru o categorie profesională înţeleasă mai degrabă ca un „rău necesar” decât ca o „forţă a dreptului”. 

Cum se poate manifesta nemulţumirea magistraţilor? Prin ieşirea în masă la pensie, de pildă. Moment în care „dreptul la lene” afirmat acum doar de greci va fi motivat riguros şi la noi: nu răzbim cu atâtea dosare, suntem foarte puţini, nu putem să ne asumăm decizii injuste, grăbite...

Dar s-ar fi aşteptat cineva, oare, ca magistraţii să primească fără replică această scădere a veniturilor din pensii?! Indiferent cât creier şi câţi nervi au consumat în timpul serviciului, judecătorii şi procurorii consideră de la sine înţeles că munca lor este una specială, care merită şi o pensie specială la nivelul actualei legi, nu al îndrumărilor oferite de Banca Mondială. De fapt, pe aceşti posesori de pensii de zeci de mii de lei nu-i interesează soarta sistemului de pensii din ţară, ei sunt preocupaţi exclusiv de cele 3,4,5 mii de lei pe care-i pierd în fiecare lună...

Ce să zic?! Nu sună deloc bine revolta magistraţilor îmbuibaţi cu pensii uriaşe, dar când mă gândesc că nişte bieţi poliţişti locali, care împart amenzi pe geamurile maşinilor prost parcate, au lefuri de 9-10.000 de lei şi, unii dintre ei, pensii cam la fel pe bază de „sporuri” hilare... Parcă e de înţeles nemulţumirea celor care împart viaţă şi moarte, lumină şi întuneric, carceră şi libertate.

Apropo de soarta pensiilor urmaşilor noştri: te-apucă plânsul când te gândeşti cine o să le plătească lor pensiile, şi cât de mari vor fi acestea, într-o ţară depopulată şi îmbătrânită cum este România... Dar dacă Guvernul nu se gândeşte la lucrurile astea, de ce ar face-o magistraţii?! Au şi ei nevoile lor, au şi ei „dreptul la lene”, motiv pentru care şi funcţionează atât de eficient prescripţiile unor dosare vechi de zeci de ani. E drept, dosare alese pe sprânceană, nume importante, oameni şi funcţii de top...

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.