OPINII 10 octombrie 2018

EDITORIAL. „Note şi vorbe“ despre mâine într-un cuvânt-cheie: implicare

de Dumitru Manolăchescu | 271 vizualizări

Lumea de mâine nu mai e deloc aidoma celei de azi. Ziua de azi încă mai seamănă cu cea de ieri în unele tuşe, dar cea de mâine va fi total diferită. Va fi, de pildă, o epocă a unor meserii despre care acum nu ştim nimic, pe care nici măcar nu ni le imaginăm şi pentru care, aproape logic, nu suntem deloc pregătiţi. O cercetare academică importantă a stabilit: la orizontul anilor 2040-2050, 70% din meseriile viitorului apropiat nu sunt la această oră cunoscute. Nu doar noi, bunicii, nu ştim pentru ce îşi pregătesc copiii noştri copiii, dar nici tinerii părinţi nu pot ghici meseriile de viitor.

Adică suntem într-o furtună totală şi-avem neobrăzarea să cerem imposibilul de la guvernanţii noştri, de la miniştrii noştri, de la stăpânii destinelor noastre. Ce răi suntem! De unde să ştie un amărât de ministru al Educaţiei şi Învăţământului, ca să dau doar un exemplu, cum va arăta piaţa locurilor de muncă peste 20 de ani?! Abia ştie să-şi deschidă calculatorul sau tableta, n-are nicio treabă cu mediile academice internaţionale, limbile străine, străine lui rămân, nici în ţară nu-l bagă nimeni în seamă, Educaţia e pe ultimul loc în preocupările Guvernului.

Iar aici mă completează în cel mai fericit chip vorbele unei doamne despre care am aflat de curând că există: Luiza Zan. Nu ştiu multe despre ea, dar am ascultat-o-văzut-o la We Radio local, unde a vorbit despre implicare şi acţiune civică, fie ea şi pasivă, alături de fostul ministru al Sănătăţii în Guvernul Cioloş, Vlad Voiculescu. Un duet nemaipomenit, chiar dacă Voiculescu e complet afon: fostul ministru este cel mai empatic „fost“ pe care l-am văzut vreodată, iar Luiza Zan e artistă, cântă jazz şi, evident, se implică. S-o auzi şi s-o vezi pe Luiza Zan într-un concert este, probabil, o bucurie  – voce minunată, prezenţă carismatică, naturală, firească...

Ce zicea Luiza Zan şi-am reţinut eu ca pe un îndemn pentru covăsneni şi nu numai: nu trebuie să aşteptăm minuni de la Bucureşti, pentru că nu se vor face, ca să schimbăm ceva e nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi, acolo unde munceşte şi trăieşte, în politică, în social, în toate domeniile vieţii care ne dă peste cap în fiecare zi. Nu sunt doar vorbe, Luiza Zan se implică personal în viaţa cetăţii, l-a adus în Sf. Gheorghe pe Vlad Voiculescu, cu note şi vorbe cu tot, are proiecte serioase în desfăşurare, despre care aţi aflat citind Observatorul de Covasna.

Ce legătură există între artista Luiza Zan şi meseriile neştiute ale anilor 2040? Tocmai implicarea noastră în tot ce înseamnă politici, educaţie, cultură, viaţă socială. Implicarea noastră în desluşirea viitorului. De fapt, dacă tot ni se pare că Ardealul e altceva, atunci ar trebui să ne luăm soarta în propriile mâini, să gândim şi să acţionăm cu capul nostru, să ştim ce vrem, nu să aşteptăm de la nişte baronaşi nepricepuţi, needucaţi şi hoţi să ne spună cum va arăta viitorul ţării şi lumii peste 20-30 de ani.

Vă daţi seama, cred, că viitorul ăsta nu despre mine şi cei ca mine va vorbi, ci despre foarte tânăra şi tânăra generaţie. Va fi vorba despre cei care, aidoma nepoţelelor mele, fac acum primii paşi la şcoală. Despre cum şi ce legături stabilesc părinţii cu aceşti copii năzdrăvani, ciudaţi, pe care îi înţelegem destul de puţin, care îşi desenează viitorul într-o ţară pe care 50 de ani de comunism şi 30 de ani de capitalism de cumetrie au adăugat la cunoscutele „bogată şi frumoasă“: debusolată, bolnavă, instabilă moral, depresivă, ridată, îmbătrânită înainte de vreme. Părinţii ăştia, oameni la 30-40 de ani acum, au o datorie de care nu-s convins că sunt conştienţi: să se implice masiv în cele mai diverse activităţi social-culturale împreună cu copiii lor, să-i poarte cu ei, să vadă şi să priceapă cei mici, atâta cât se poate, cum se construieşte azi ziua de mâine. N-aş zice că profesorii nu pot face asta, dar... ochiul şi vorba părinţilor (aş zice şi bunicilor, dar pot fi bănuit de pledoarii pro domo...) sunt esenţiale. 

Doar ştiind noi ce vrem azi şi cum va arăta ziua de mâine putem cere guvernelor şi autorităţilor lucrurile de care avem nevoie, putem pune presiune pe cei care, într-o formă sau alta, au pretenţia că sunt stăpânii noştri, că ne decid viitorul. Aiureli, doar dacă dormim pe noi, doar dacă ne transformăm subit în oile lui Daea urmându-şi în râpă berbecul-alfa, doar atunci  putem accepta să ne traseze ei viitorul! Iar asta, din câte îmi dau eu seama, nu se va întâmpla câtă vreme va exista implicare la nivelul oamenilor obişnuiţi, al celor care compun în fiecare zi, cu note, vorbe şi fapte, simfonia vieţii în Cetate.

Cred că sunt puţintel patetic, dar astea sunt notele şi vorbele care mă domină ascultându-i pe Vlad Voiculescu şi Luiza Zan. Note şi vorbe care capătă alte valenţe după implicarea pasivă a covăsnenilor în eşuarea unui referendum toxic şi inutil.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.