OPINII 2 martie 2022

EDITORIAL. Neutralitatea care cerşeşte

de Dumitru Manolăchescu | 1091 vizualizări

Sunt puţine ţări neutre în lumea asta profund divizată în blocuri de forţă. De Elveţia ştie toată lumea, or mai fi câteva, uite că vrea şi Ungaria-membră-UE-NATO să fie neutră. Cum sună chestia asta?!

Ca dracu’ sună. Ungaria lui Viktor Orban se piteşte sub fustele celebrelor păpuşi ruseşti. Ia lumină de la Vladimir Putin, pupă mâini de oligarhi şi miniştri ruşi şi ameninţă UE şi NATO cu neutralitatea. Zice ministrul lor de externe: „Ungaria nu va trimite trupe sau arme în Ucraina şi nu va permite ca armele letale să tranziteze teritoriul său, pentru a menţine ţara în siguranţă”.

Da, aud strigăte speriate de genul ăsta şi de la ai noştri putinişti: „Ce ne facem dacă se supără Ţarul?! Că ne mătură într-o zi, suntem pe nicăieri... De ce să băgăm băţul prin gard, de ce să-i supărăm pe ruşi? Ne taie gazul, ne trimit vreo bombă şi s-a terminat cu noi”...

Aşa o fi, s-ar putea să avem parte şi de tratamentul ăsta „preferenţial”. Dar n-o să pricep în veci cum poţi fi neutru când eşti stat membru UE şi NATO. Când sugi miliarde de euro de la UE, când te bucuri de protecţia armată a aliaţilor occidentali. Ce coloană vertebrală are un guvern, un ministru, un preşedinte care vrea „ţara în siguranţă” închinând-o unui dictator sinistru?!

Cu ani în urmă, seniorul Corneliu Coposu zicea despre expansionismul rusesc: „Să ne ferească Dumnezeu de o penetrare a imperialismului rusesc sub pavăza panslavismului sau panortodoxiei”. Uite că avem parte de expansiunea abia ghicită atunci, dar evidentă acum. Biserica Ortodoxă Română tace ca peştele, mult prea fericitul nostru patriarh nu rosteşte o vorbă despre conflictul din vecinătate. Nu să-l condamne, cum face Papa Francisc, că n-are atâta forţă, dar măcar să aline nişte dureri, să-i mângâie pe creştet pe refugiaţi. Tăcere totală.

În perfect acord cu mentorul politic Viktor Orban, liderii AUR se dezic de Ucraina, de ucraineni, de „utopicii” care văd doar partea umanitară a problemei. Se cere pragmatism, se cere o atentă monitorizare a realităţii: Ucraina conţine teritorii româneşti, să ni le dea înapoi şi după aia mai vedem, poate le trimitem două tancuri. Bă, eşti prost?!

Capul plecat sabia nu-l taie... Asta e deviza preferată a pragmaticilor realişti. Nu te pui cu elefantul când tu eşti doar un şoarece speriat. Taci şi înghiţi, schimbi aliaţi, te faci frate şi cu Putin până trece răzbelul.

Urât şi nedemn. Şi, cred, neproductiv. Omenia ţarului de la Răsărit este o iluzie. Omenia românilor... Uite că omenia românească este o realitate palpabilă. Iar faptul că Iohannis şi guvernul României permit trecerea prin ţară a convoaielor cu arme letale pentru Ucraina îmi oferă un motiv de mândrie. Unul suficient de solid ca să bată frica de riposta unui preşedinte dement din vecinătate.

Pentru că ne e frică, tuturor ne e frică de ruşi, de război, de bombe nucleare sau clasice, de închiderea conductei de gaz. O mulţime de frici sunt legate de Rusia imperialistă. Dar statul român nu va fi niciodată o colonie rusească, aşa cum începe să fie Ungaria lui Viktor Orban. România are coloană vertebrală. Dacă va fi să suferim, vom suferi. Dar ne vom păstra demnitatea şi vom respecta angajamentele internaţionale la care am aderat în vremuri mai bune.  Nu ne vom ascunde după cireşul „siguranţei” cu orice preţ, acuzând politica guvernului Ucrainei în materie de minorităţi. O politică amendabilă, condamnabilă dar, în faţa pericolului pe care îl prezintă imperialismul rusesc pentru întreaga lume, ce se întâmplă în Ucraina cu minorităţile pare perfect suportabil.

Securitatea oferită de Rusia este la fel de mincinoasă precum lupul pe post de paznic la oi. Mi-e greu să cred că Orban Viktor şi-ai lui nu ştiu lucrul ăsta, motiv pentru care nu înţeleg politica struţului pe care o promovează ei acum. După alegerile din Ungaria din aprilie vor apărea, desigur, şi „resorturile intime” ale aventurii pro-Rusia în care s-a înscris guvernul Orban.

Până atunci, să reţinem un lucru demn de apreciat: Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul României nu sunt nişte instituţii cu care Rusia lui Putin să măture pe jos. Iar poporul român, cu toate problemele lui, cu toată frica lui pentru ziua de mâine, cu toată propaganda mincinoasă a „şoşocilor” ofensivi şi gregari, nu îngenunchează în faţa expansiunii ruseşti.

Nu ştim cum şi când se va termina conflictul Putin-NATO, dar ştim încă de pe acum că România a ales să fie corectă, umană, demnă în acest război de la graniţă. Ceea ce nu e puţin lucru, fie şi dacă priveşti la „pragmatismul” deloc onorant al guvernului ungar pro Putin.

În 1969, când armata rusă invada Cehoslovacia, Ceauşescu a ales să se opună ruşilor. N-a ţinut decât două zile opoziţia asta, dar a fost suficient pentru ca lumea să-l asculte recitând două versuri din Coşbuc: „Dar nu-i totuna leu să mori/Ori câine-nlănţuit”. Şi tot Coşbuc spunea: „Căci zeii sunt departe, sus/ Duşmanii lângă noi”. S-ar cam potrivi şi-acum...

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Alexandru Bularca, 2 martie 2022
În mod normal, NU aș avea ce comenta aici. Decât că NU sunt lider AUR ca să mă invocați în mod subtil în editorial. Oricum v-aș ruga să aflați, dacă sunteți în stare, dacă există în citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.