Ieri s-a citit în Parlament moţiunea depusă de PSD împotriva guvernului Cîţu: „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”. Să te numeşti PSD şi să strigi pe străzi, în presă şi în Parlament „Jos penalii!”, e o probă de ipocrizie perfectă. Ar trebui să-ţi înghiţi limba şi pixul şi să taci, pentru că nu guvernările liberale au dus corupţia şi penalii în vârful piramidei politice de partid şi de stat. Treaba asta au făcut-o urmaşii tătucului Iliescu într-un sfert de veac de stăpânire, de asuprire a bunului simţ şi inteligenţei comune a acestui popor.

Să te numeşti PSD şi să strigi în gura mare „Stop sărăciei şi scumpirilor!” este o altă probă de ipocrizie şi populism. Uităm foarte repede ce au însemnat toate guvernările PSD pentru bugetul statului: sărăcie lucie! Uităm grelele moşteniri pesediste, îl uităm pe stupidul premier Tăriceanu, liberal în acte dar pesedist în spirit, care a patronat cu nesimţire şi neştiinţă câţiva ani de cheltuieli bugetare inutile doar ca să nu lase nimic urmaşilor politici care l-au dat afară de la Palatul Victoria. Îi uităm pe Grindeanu, pe Dăncilă, pe brăileanul fălos pe care nici nu-mi mai amintesc cum îl cheamă, cred că Tudose. Îl uităm până şi pe proaspătul eliberat din puşcărie Dragnea, co-finanţatorul celui mai nou partid politic românesc alături de  Codrin Ştefănescu, un partid care confundă vizualizările pe Facebook cu calitatea de membru PAP.

Uităm tot ce a însemnat PSD în 31 de ani post Revoluţie şi ne focusăm pe nişte liberali amărâţi picaţi cu hârzobul din cer la închiderea porţilor cetăţii pe motiv de Covid 19. Asta nu-i bine, şi nu din dragoste faţă de liberali, ci din respect pentru adevăr ar trebui să ne uităm mai des prin memorie şi să ne dăm seama că „ciuma roşie”, pe care Ciolacu şi-o asumă acum cu neruşinare, a aşezat România pe drumul prost, plin de gropi şi de glod, pe care se chinuie acum să meargă nişte unii niciodată pregătiţi să guverneze şi mereu urmăriţi de neşansă – cea mai mare fiind aceea că n-au reuşit să fie mai deştepţi şi mai buni decât pesediştii, drept pentru care îşi vor merita şi ei porecla de „ciumă”, albastră sau galbenă, după cum doreşte vorbitorul.

N-ar trebui să uităm de ce am ajuns aici şi cine ne-a adus aici, ce partid ne-a învăţat că a fura e omeneşte, că a viola legile este permis, că a fi analfabet cu carnet de membru de partid e o calitate. Nu, nu PNL este partidul-far călăuzitor în „meandrele concretului” politic corupt, în nemernicie, minciună şi populism aducătoare de voturi.

Dar, nu-i aşa, prostiile politice se plătesc mai devreme sau mai târziu. La pesedişti mai târziu, la liberali mai devreme, aşa au vrut Iohannis, Orban, Cîţu şi toţi fariseii care-i păzesc să nu le-arunce lumea cu ouă clocite-n cap. Nu din cauza sărăciei, pentru că nu suntem mai săraci decât eram pe vremea lui Dăncilă, ci din cauza disperării: când dispare ultima speranţă te-apucă, aşa, un dor de ducă, un amoc precedat de porniri războinice împotriva celor care ţi-au înşelat încrederea, care nu şi-au respectat promisiunile, care s-au dovedit mai proşti şi mai tembeli decât poţi tu să accepţi ca numitor comun pentru o clasă politică analfabetă şi ticăloşită.

Nu mai interesează pe nimeni întreg la cap votul moţiunii de cenzură citită ieri în Parlament. Nu mai contează pentru nimeni cât de repede şi cu câte picioare-n fund va pleca premierul zăbăuc Cîţu de la Palatul Victoria. Am văzut atâtea plecări penibile, atâtea retrageri fandosite de la guvern încât „eu sunt Florin” nu va fi decât o deziluzie în plus. Problema este alta: pe cine va aşeza Iohannis în locul copilului de suflet pierdut printre sinonimele Puterii?! Şi nici măcar asta nu e cea mai mare dintre probleme, pentru că e suficient să-l privim pe preşedintele României în (in)acţiune  pentru a trăi pe viu nopţile şi zilele insomniacilor depresivi.

Ce vreau să spun e că nu ne aşteaptă nimic, dar absolut nimic bun la acest sfârşit de an din partea clasei noastre politice: în cel mai bun caz un guvern tehnocrat care nu face mai nimic, în cel mai rău caz un guvern minoritar care nu face chiar nimic. Şi de toate astea ai parte exact atunci când inteligenţele unei bune guvernări liberale ar trebui să sfârâie pe cărbunii aprinşi de miliardele de euro care ne vin de la UE. Şi, mai nasol, exact atunci când noile tulpini ale Covid 19 asaltează românii mai rău ca pe vremea holerei. Se putea mai rău?!

Foto arhivă