OPINII 14 septembrie 2020

EDITORIAL. Misoginii şi victimele lor din politică

de Dumitru Manolăchescu | 1047 vizualizări

Tot începe azi şcoala, vai-mama-ei, aşa că o să zic ca la şcoală: misogin este atunci când crezi că femeile nu-s bune de nimic. Prea simplu, hai să urc o treaptă ca să fiu măcar ca Gigi Becali: misogin este acela care crede că femeile nu-s bune decât la cratiţă, eventual în pat, dar cu condiţia să nască prunci vii care să semene cu tatăl lor.

Nu împărtăşesc ideile astea de pe vremea lui Pazvanti. Din contră, cred că femeile au rolul hotărâtor în familie şi îl vor avea şi în societate. Cum ar zice înţeleptul la o ceaşcă de ceai botezat cu rom: bărbatul e capul, bă, e mintea aia deşteaptă, dar femeia e gâtul, ea conduce, ea orientează, ea decide.

Aşa că, doar de bine despre femei. Dar nu până-n pânzele albe, sunt lucruri peste care nu pot trece. Am eu câteva femei cu care n-aş defila nici măcar de 8 Martie. Femeile astea au ceva în comun: se victimizează, pozează în neînţelese – mame şi soţii model, nu mai au timp de familii din cauza serviciului, îşi neglijează familia pentru că-s ocupate în slujba patriei.

Una era d-na Dăncilă, v-o mai aduceţi aminte. Acum e mai simpatică, nu vorbeşte, doar scrie pe pagina pe care „socializează”. Respectiva d-nă premier şi-a neglijat o vreme, din fericire pentru noi destul de scurtă, familia, mai exact băiatul. După care şi-a revenit şi l-a oploşit într-un loc călduţ şi bine plătit: Curtea de Conturi. „Nu eu l-am angajat la CC, fiul meu mi-a spus de multe ori că faptul că eu sunt premier nu este un lucru foarte bun pentru el” – se scuză d-na Viorica. Noroc cu această Curte, adevărat „cimitir al elefanţilor” cu sânge pesedist.

Altă femeie „victimă” a politicii: Olguţa Vasilescu. Un pesedist de frunte, deputatul Cătălin Rădulescu zis Mitralieră, s-a săturat să ascundă gunoiul sub preş şi-l scoate-n stradă: „Liviu Dragnea le-a spus tuturor pesediştilor invitaţi la nunta Olguţei să pună în plicul-cadou 2.000-2.500 de euro, aşa a făcut ea reţeta aia de succes de 450.000 de euro la nunta ei”. Olguţa, victimă nevinovată a preşedintelui PSD pe-atunci. Aşa a fost ea mereu, victimă sub toţi preşedinţii, de la Vadim Tudor până la Dragnea şi câţi or mai fi tras de ea s-o facă ba ministru, ba soţie de europarlamentar, ba membră în conducerea PSD-Ciolacu. Grea misie...

Aş mai aduce în discuţie două-trei cazuri de femei „victime” ale misoginilor din politică: Monica Anisie, ministra Învăţământului, care se plânge şi ea că nu mai are timp de copiii ei pentru că e prea ocupată cu copiii ţării. Doamnă, e simplu, daţi-vă demisia, faceţi un serviciu Învăţământului şi vă liniştiţi şi familia, pe bune, de ce să vă-njure lumea când vă vede pe stradă sau vă aude la radio?! O să păţiţi ca ministrul Muncii, d-na Violeta Alexandru, care şi-a făcut public numărul de telefon şi-acum o înjură toţi tâmpiţii, în frunte cu musculosul misogin Badea de la Antena 3, că n-o dă afară pe mama fetei bătăuşe din Tg. Jiu de la o Direcţie care nu este subordonată Ministerului, ci Consiliului Judeţean.

Şi un ultim exemplu de femeie-victimă, pildă vie a manifestărilor misogine ale unei prese misogine şi ale unui ministru care nu pare misogin. La 24 de ani, după ce a făcut nişte facultăţi şi masterate valabile la Universitatea A.I. Cuza din Iaşi, nu la Atârnaţii din Deal, Codruţa Filip s-a angajat consilier debutant la Direcţia Monitorizare, Implementare Spitale Regionale din Ministerul Sănătăţii. Fata e tânără, frumoasă şi are voce, cântă, are deci o carieră artistică începută pe la 14 ani. De ce să-i ceri demisia, de ce să-l acuzi pe ministru c-a angajat-o (el zice că nu, dar nici nu mai contează), câţi ani trebuie să ai ca să fii consilier debutant la o Direcţie dintr-un Minister? E musai să fii tânăr pensionar din Servicii, aşa cum propunea octogenarul acoperit Meleşcanu, ca să fii consilier şi să mai adaugi un ban la o pensie mult peste medie?! Pe bune, cu ce-a greşit fata asta, misoginilor?!

Mi-a plăcut de Traian Băsescu, marinarul tot marinar rămâne, oriunde l-ai trimite. A zis c-o angajează el pe frumoasa Codruţa la cabinetul lui de europarlamentar dacă o refuză Nelu Tătaru la Sănătate. Păi sigur, e nevoie de sânge proaspăt la delegaţia noastră îmbătrânită de la Parlamentul European. Bravos, neicusorule, n-ai gusturi rele, dar grijă mare, recidivezi...

După cum vedeţi, sunt „victime” şi victime. Morala: nu contează vârsta, culoarea ochilor şi sexul, contează doar ce ai în cap, câtă carte mai ştii din ce-ai învăţat şi cât de bine îţi faci treaba pentru care eşti plătit. Sau, cum ar zice Pittiş: „Nu contează cât de lung ai părul, ci cât şi cum gândeşti”. Bine, n-ar trebui să conteze nici simpatiile politice, dar aici e mai complicat.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.