Imnul Secuiesc recitat/cântat obsesiv-compulsiv de oficialii Ungariei în ţările pe care le vizitează „prieteneşte” deranjează vecinătăţile statului condus de Viktor Orban şi Katalin Novák. Când preşedinta Ungariei, d-na Novák, apelează la versul „Nu lăsa Transilvania să se piardă, Dumnezeul nostru!” cu prilejul unui „desant” frăţesc la pelerinajul catolic de la Şumuleu Ciuc, autorităţile române simt nevoia să riposteze: „inacceptabil” este cel mai des folosit cuvânt de către miniştrii actuali şi viitorul premier, Marcel Ciolacu.

Pe dl. Ciolacu, oficialităţile ungare nu-l bagă-n seamă, dar ei nu bagă-n seamă, în general, niciun şef de stat sau autoritate vecină cu ţara lor. În Ungaria domină spiritul revizionist şi nostalgia Imperiului, sentimente regăsite cu prioritate în rândul clasei conducătoare. O clasă politică extrem de apropiată oricărui revizionism de pe planeta asta, cel mai la îndemână fiind revizionismul distructiv impus Rusiei de Vladimir Putin.

De altfel, între Orban şi Putin există o adevărată „frăţie a revizionismului”, frăţie în numele căreia premierul ungar se îndepărtează tot mai mult de Uniunea Europeană, de vecinii pe care-i acuză că au „rupt” bucăţi din pământul „sfânt” al Ungariei Mari şi importă tot mai multe idei imperialiste născute în Rusia bolşevică a lui Putin.

Declaraţiile periodice despre autonomia Ţinutului Secuiesc şi pierderea Transilvaniei fac rău relaţiilor Ungariei cu România. Auzind-o pe Katalin Novák vezi, parcă, istoria reaşezându-se printre obuze, explozii, gloanţe, foame şi moarte în spiritul hărţii revanşarde pictate pe fularul premierului Orban. Brrr, te ia cu frig indiferent de etnia căreia îi aparţii.

Cui folosesc toate astea? Nimeni nu ştie. Dacă o întrebi pe d-na Novák, ea va spune că Ungaria nu doreşte secesiune, ci drepturi nelimitate pentru comunităţile maghiare/secuieşti din România. Ce-or fi însemnând drepturile astea mai mult decât cele scrise în „carta” Uniunii Europene şi în declaraţia drepturilor omului, în numele cărora statele europene trăiesc în bună vecinătate şi schimb reciproc de valori?!

Ce uită obsesiv-compulsivii oficiali ungari care ne vizitează atât de des ţara, simţindu-se ca acasă, este exact ce ei nu-şi doresc pentru membrii comunităţilor de peste hotare pe care se laudă că-i apără „de cel rău”.  Novák, Szilli, Orban şi ceilalţi îi uită pe românii din Secuime şi din Transilvania. Uită să aibă puţină grijă de sensibilităţile „minoritarilor” din teritoriile pe care oficialii unguri şi le doresc realipite unei Ungarii Mari cu sprijinul războinic al Mamei Rusii.

Mişcare total greşită, „mama Rusie” abia mai poate avea grijă de hotarele ei, nu va putea multă vreme de-acum înainte să-şi ajute prietenii care au pupat, cuminţi, cizma „ţarului” Putin în timpul „marelui război” cu Ucraina.

Oficialii unguri respectă doar sensibilităţile teritoriale pe care le-au buchisit în cărţile lor de istorie, cele care împlineau cândva hotarele Ungariei Sfântului Ştefan. Românii, nevoile şi dorinţele lor, numărul lor în Transilvania nu oferă suficiente argumente pentru a calma revizionismul d-nei preşedinte Novák, de pildă.

Va trebui să ne obişnuim cu „isteriile” revizioniste ale autorităţilor ungare, cu declaraţii, fulare, afişe, imnuri şi steaguri nostalgice. Va trebui să fim înţelepţi şi răbdători, să fim siguri că Dumnezeul nostru nu va lăsa Transilvania să se piardă...

Dacă mă gândesc bine, declaraţiile astea aiuristico-electorale ungaro-române seamănă cu un meci de fotbal în care ambele echipe cântă acelaşi imn închinat unor Dumnezei diferiţi. Dumnezeul lor, al secuilor d-nei Novák, joacă meciul tur la Şumuleu-Ciuc, cu rugăciuni catolice. Returul se joacă undeva mai la sud, în sunet adormitor de litanii ortodoxe. Evident, rezultatul unui asemenea meci nu poate fi decât nul...

Sursa foto: Facebook/Novák Katalin și Antal Árpád.