N-am nimic cu asistaţii social, unii dintre ei chiar au dreptul să primească ajutoarele de toată jena oferite cu interesată empatie de nişte guvernanţi iresponsabili. Dar aici e vorba tocmai de empatia asta inutilă ca efect, generalizată la nivelul comunităţilor sărăcite îmblânzite de-o lene trufaşă: „Cum să mă duc să muncesc pentru o leafă minimă pe economie? La ce bun să-mi rup spinarea pentru nişte străini nenorociţi, exploatatorii dracului, care se îmbogăţesc pe spinarea noastră? Mai bine stau acasă, primesc ajutorul şi nu sunt servitorul nimănui”.

Munca? Este fost, nu este mai – cum ar zice secuiul. Un obicei învechit, comunist, depăşit de realitatea capitalistă complexă în care ne zbatem ca peştele pe uscat. Drept pentru care, Firiceii şi Celentanii noştri stau pe prispă, pe şanţ sau pe banca din faţa gardului proptit într-o rână şi-şi beau cinzeaca de trăscău bârfind capitalismul şi pupând, la intervale regulate, poza din sân cu chipul îngerului Dragnea, păzitor al trupurilor şi sufletelor celor săraci şi exploataţi de multinaţionale şi băncile străine. Că fără el şi primarii lui socialişti, oameni din popor, de-ai noştri, agramaţi şi corupţi, n-ar fi linişte-n Românica. Slavă lor şi domnie îndelungată!

Prin urmare, tot mai multă lume de la oraşe şi sate nu munceşte, pentru că nu merită, profitînd de-o lege proastă şi de nişte primari ticăloşi, care distrug... Cum zicea procurorul ăla către Nicolae Ceauşescu, la celebrul proces din ianuarie 1990? Cred că-mi aduc aminte: „Aţi distrus fibra naţională a poporului român”. Nemunca încurajată de nişte guvernări odioase – nu neapărat pesediste, ci şi de alte culori politice –  distrug fibra naţională a poporului român mai rău decât trăscăul fabricat pe bază de coloranţi şi găinaţ şi salamul cu soia.

Aşa încât, partea corectă şi responsabilă a naţiei reacţionează. Pe Net, pe Facebook, că altfel n-ai cum, în Parlament „responsabilii” sunt în minoritate până la alegerile viitoare. E vorba de-o petiţie lansată de PNL, care prevede sistarea ajutorului social pentru omul care refuză un loc de muncă. Normal, nu? Dar cât de greu e să faci un lucru normal, o lege normală, o normă de comportament normală în Românica, ţară în care ai mereu nevoie de voturi! Şi ţară în care asistaţii social votează, nu fac nazuri. Să vedem, acum, cât de mulţi vor fi semnatarii acestei petiţii; pentru că numărul contează nu doar la Referendum. Ca să pui puţină presiune pe nişte parlamentari şi miniştri iresponsabili ai nevoie de forţă, iar forţa în acest caz va fi dată de numărul celor care cred că viitorul ţării noastre nu stă în ajutoarele sociale oferite în neştire, ci în încurajarea muncii, în salarii corecte, în investiţii care să creeze locuri de muncă.

Altfel, se va întâmpla ce mulţi înţelepţi au prezis: locurile de muncă eliberate de românii plecaţi afară de prea mult bine în ţară şi de lenea asistaţilor social vor fi ocupate de imigranţii care ne vor fi alocaţi, vrând-nevrând, de Uniunea Europeană. Mă aştept, prin urmare, ca într-un viitor deloc îndepărtat pe străzile Vasluiului să treacă grupuri de africani sau de irakieni, sirieni şi ce-or mai fi ei, chiţăind veseli în limbile lor spre serviciile pe care românii, extrem de mândri de ţara lor, le-au refuzat. Şi să vezi atunci supărare, că nici asta nu ne place, ce caută ăştia în scumpa noastră Românie?! Nu cumva ne strică echilibrul etnic?! – asta am împrumutat-o de la maghiari, v-aţi dat seama...

Săraci, dar mândri că-s români; asistaţi social, dar liberi în lenea lor, lăsaţi în plata Statului empatic. Cam ăştia suntem...

Dumitru Manolăchescu